Propaganda infernală dusă de câteva televiziuni (în general, cele pro-PSD) și de mulți iresponsabili din presa online i-a transformat pe părinții adoptivi ai Sorinei în niște „monștri” numai buni de linșat. Veniți din New York, ei au trăit scene de coșmar la Drobeta Turnu Severin.
Ramona şi Gabriel Săcărin solicită Procurorului General, Bogdan Licu, strămutarea judecării ordonanţei preşedinţiale de la Mehedinţi, ordonanţă prin care se cere interzicerea părăsirii României de către minora adoptată de ei, Sorina Săcărin, pentru motive de siguranţă.
Soţii Săcărin spun că au fost recunoscuţi în trafic şi s-a încercat blocarea autoturismului în care se aflau. „Am scăpat doar datorită dibăciei şoferului nostru”, a declarat Gabriel Săcărin pentru adevarul.ro.
Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, spune că nu-şi imagina vreodată că poate să treacă prin asemenea clipe doar pentru că a vrut să ajute un copil.
Mărturia lui Gabriel Săcărin
- „Noi am adoptat-o pe Sorina din tot sufletul. Nu noi am ales-o. Nu noi suntem de vină dacă cineva a greşit ceva.”
- „Domnul Bogdan Licu, procurorul general al unui stat democratic, a ieşit public şi a vorbit despre abuzuri în cazul Sorinei. Greşeala făcută în acţiunea procurorului este că cere revizuirea cu o soluţie predeterminata de dansul – anularea adopţiei. Unde este prezumţia de nevinovăţie? Are dansul elemente noi înainte de a fi făcute cercetări?”
- „Acum, lumea este convinsă că noi am tras nu ştiu ce sfori, că am mers cu valizele cu bani pe la magistraţi să o luăm pe Sorina în America şi să-i facem nu ştiu ce… cel mai probabil, să-i luăm organele, nu?”
- „Unde am ajuns? Vă spun eu unde am ajuns. Am ajuns în situaţia de a fi recunoscuţi pe stradă şi de a risca să fim în orice moment linşaţi. Am fost deja la un pas, în trafic. Ne-au recunoscut, eram împreună cu Ramona şi Sorina. Au încercat să ne blocheze autoturismul în care ne aflam, imediat Ramona a protejat-o pe fetiţa noastră. Am scăpat doar datorită dibăciei şoferului nostru.”
- „Nu se poate să ajungem aici! Noi nu suntem infractori. Noi ne-am întors în ţara în care ne-am născut să luăm un copil orfan, să-l ducem în America şi să-i oferim şi lui tot ce au şi copiii noştri. Sorina este copilul nostru, are acelaşi statut ca şi ceilalţi doi copii, noi avem trei copii acum. Legal. Iar eu şi soţia mea facem orice pentru familia noastră.”
- „Din păcate, cred că va ieşi scandal diplomatic, am anunţat deja Ambasada Americii despre tot ce se întâmplă. Noi suntem americanii ăia cu sânge de român care cer opiniei publice să fie respectaţi. Atât!”
Scrisoarea soților Săcărin către Procurorul general
Scrisoare deschisă către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu
„Subsemnaţii, SĂCĂRIN RAMONA ELENA şi SĂCĂRIN GABRIEL, vă solicităm public în mod respectuos să formulaţi o cerere de strămutare, pentru motive de siguranţă publică, a ordonanţei preşedinţiale depuse de domnia voastră în 24 iunie 2019 la Tribunalul Mehedinţi, prin care aţi solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată SĂCĂRIN SORINA până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni.
Având în vedere manifestaţiile care au loc zilnic în ultimele zile în faţa tuturor instituţiilor publice, fiind iminentă o asemenea manifestaţie şi în faţa Tribunalului Mehedinţi, vă solicităm respectuos să formulaţi o cerere de strămutare către un tribunal aflat la o distanţă mai mare de zona Baia de Aramă – Craiova.
Conform art. 140, alineatul 3, Cod de procedură civilă: «Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice».
Conform art. Art. 141, alin. 2, Cod de procedură civilă: «Strămutarea (…) întemeiată pe motiv de siguranţă publică poate fi cerută numai de către Procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie».
Pentru a nu fi linşati public în momentul în care ne susţinem drepturile şi formulăm apărările în cadrul acestui dosar, în vederea respectării dreptului nostru la apărare şi ale tuturor celorlalte drepturi fundamentale, drepturi egale cu ale oricăror alţi cetăţeni români, pentru evitarea unui scandal monstruos la Tribunalul Mehedinţi, vă solicităm respectuos să formulaţi o cerere de strămutare.
Cu respect, SĂCĂRIN RAMONA ELENA şi SĂCĂRIN GABRIEL.”
Aici duce prostia si incultura alimentate de niste nenorociti care profita de un moment atât de delicat pentru a trage foloase politice sau pentru a-si creste audienta.
Regret nespus cele întâmplate si cer scuze familiei Sacarin pentru necazurile pe care le au în tara mea, tara care cu greu va putea depasi vreodata stadiul unei republici bananiere.
De stiut ce se va întâmpla cu Sorina daca nu va fi lasata sa plece cu familia adoptiva în SUA:
–
https://pressone.ro/raport-devastator-despre-copiii-orfani-si-abandonati-ai-romaniei-sedati-abuzati-si-privati-de-educatie/?fbclid=IwAR3x8Q8b7m8IMsuXgBGcXXnHJwnXIEfOElMUtbOIPipHuFAT4ZePhWgY95g
–
Suntem un stat de teroristi, fara scoala primara, antenisti, ne place palpitatia, ne placem sa ducem ca musca, ne place rautatea. Cel putin, astia suntem, nisti huni.
Puteți adopta un copil dintr-un orfelinat, de preferință vârstă mică ca sa nu sufere traume psihice copilul deja obișnuit cu părinții adoptivi. Sunt si ei ființe umane, cu sentimente și nu le poți schimba părinții ca pe șosete întrebându-vă: de ce oare s-a ajuns aici🤔🤷♂️
Doctore (?!), esti total paralel! Sorina nu era adoptata de catre familia la care locuia pentru ca acestia nu aveau posibilitati materiale pentru cresterea ei.
A vrut sa zica asistenti maternali, da’ dumneavoastra sinteti prea prost sa puteti intelege si vi se pare ca sinteti destept :)))) Esti perpendicular :))))))
Bai, cretinule, nici macar asistenti maternali nu mai erau, pentru ca li se retrasese acest drept si nu mai aveau voie sa tina copilul la ei.
Licu , procurorul găștii de banditi PSD-ALDE e Procurorul General al Republicii Banditești Romania .