joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsDezastrul lăsat de Firea. Nicușor Dan: “Vom avea multe avarii la sistemul...

Dezastrul lăsat de Firea. Nicușor Dan: “Vom avea multe avarii la sistemul de termoficare peste iarnă. Vom pregăti intervenția, ca să le reparăm cât mai rapid“

-

Sistemul de termoficare al Bucureștiului va putea fi reabilitat în 3 ani, folosindu-se masiv și banii europeni, dar până atunci locuitorii trebuie să știe că în această iarnă avariile vor continua, iar autoritățile nu pot decât să încerce să le repare cât mai repede, a explicat Nicușor Dan, noul primar al Capitalei.

Sistemul este la pământ, neîntreținut de zeci de ani, iar administrația Firea l-a lăsat să se prăbușească total, motiv pentru care pierderile pe rețea sunt colosale, iar oamenii și-au petrecut ultimele ierni în frig și, adesea, fără apă caldă.

Pierderile din rețea sunt de 3 ori mai mari decât cele din 2016. “Suntem aproape de nivelul critic”

Pentru că toamna deja a venit și de acum temperaturile vor continua să scadă, Nicușor Dan a explicat că, până la primăvară, nu se vor putea începe lucrările de reabilitare a rețelei, așa că tot ceea ce se poate face este pregătirea din timp a intervențiilor, pentru a se repara avariile cât mai repede.

„Ca să schimbi un kilometru de conductă de termoficare nu trebuie să spargi un kilometru de bulevard, ci trebuie să intri din casetă în casetă, să scoţi conducta aceea de metal şi să o introduci pe cea modernă. Bineînţeles că nu o să se întâmple bătând din palme, dar putem să facem să fie eficient acest proces şi oricum suntem obligaţi să o facem. Asta este chestiunea pe termen de trei ani. Şi mai este o chestiune care vizează ce vom face în iarna asta pentru că, în vara asta, din motive electorale, nu s-au făcut reparaţii. Sunt datele pe care le am, marţi am fost la ELCEN, sunt datele pe care ELCEN-ul le-a făcut publice, cantitatea de apă suplimentară care este introdusă în reţea din cauza scurgerilor este de trei ori mai mare decât în 2016 şi problema nu e că e de trei ori mai mare decât în 2016 , 2,2 tone pe oră, problema este că, la 2,5 tone, oricâtă apă ai mai băga, nu se mai poate. Deci suntem aproape de nivelul critic“, a explicat Nicușor Dan la postul B1 TV.

- Advertisement -

„Vor fi mai multe avarii decât Termoenergetica poate să suporte“

Pentru a trece iarna, Primăria va fi nevoită să apeleze și la companii private, deoarece avariile sunt atât de multe, încât Termoenergetica pur și simplu nu are capacitatea de a le rezolva pe toate în timp util: „O să avem foarte multe avarii peste iarnă, este absolut clar. Ceea ce noi putem să facem este să pregătim intervenţia pe aceste avarii, astfel încât repararea lor să fie cât mai rapidă. Suntem obligaţi să le facem pentru că, altfel, rămân blocuri întregi fără căldură şi fără apă caldă. (…) Mai mult decât atât, or să fie mai multe avarii decât Termoenergetica poate să suporte şi atunci trebuie să faci, în regim de urgenţă, nişte contracte cu nişte firme. Din nou, trebuie să existe o relaţie serioasă între Primărie şi aceste firme, astfel încât şi compania primăriei şi companiile astea private să intervină cât mai repede la avarii“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -