Întrebat dacă el va fi candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, eurodeputatul a răspuns: ”Nu, nu iau în calcul o asemenea candidatură, dar în clipa de faţă, PMP este într-o analiză profundă şi în discuţii destul de avansate cu oameni apropiaţi de PMP sau de preşedintele Băsescu, care sunt convins că pot face o figură frumoasă la alegerile din toamnă”, a declarat liderul PMP, citat de News.ro.
Eugen Tomac spune că ”este posibil să fie un om apropiat PMP”.
”În mod obligatoriu, sunt oameni care au fost întotdeauna aproape de preşedintele Băsescu, în mod special în timpul mandatelor de preşedinte”, a precizat el.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi fost consilier prezidenţial în vremea lui Traian Băsescu, ar corespunde profilului anunţat de Eugen Tomac. Mai mult, el este unul dintre fondatorii Mişcării Populare, platformă tip ONG care a dus la apariţia Partidului Mişcarea Populară, şi al PMP.
Însă întrebat fiind dacă e vorba de o persoană care a fost ministru sau consilier prezidenţial, liderul formaţiunii a replicat: ”Nu, nu a fost consilier prezidenţial”.
Se înteţeşte bătălia pe zona ne-PSD
Cristian Diaconescu ar „încinge” şi mai tare meciul prezidenţial pe partea dreaptă a scenei politice, acolo unde Klaus Iohannis, actualul preşedinte în funcţie, şi-a anunţat deja candidatura pentru al doilea mandat, din partea PNL.
Alianţa 2020 USR-PLUS urmează şi ea să-l desemneze candidat pe Dan Barna, liderul USR, au declarat pentru ZIARISTII.COM surse din ambele partide ce compun alianţa.
Iar intrarea în cursă a lui Diaconescu ar face ca toate cele trei forţe politice din Opoziţia actuală (PNL, USR-PLUS şi PMP) să se bată aproximativ pe acelaşi electorat, ceea ce va complica situaţia lui Klaus Iohannis, nu a candidaţilor PSD, ALDE sau eventual Pro România.
Cristian Diaconescu, credem ca, ar fi cel mai bun PRESEDINTE!
Asta chiar ar fi o candidatura prezidentiala, daca se adevereste, va fi o lovitura de teatru ce va face alegerile prezidentiale cat se poate de interesante si cu miza mare! Bineinteles, in aceasta posibila confruntare de prezidentiabili, psd-alde este o musca pe perete! Bravo, PMP, chiar ar fi un candidat la prezidentiale pe care ni-l propuneti!