joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainAcțiunea teroristă a baronilor sindicali a eșuat, sâmbătă dimineața se reia circulația...

Acțiunea teroristă a baronilor sindicali a eșuat, sâmbătă dimineața se reia circulația metroului. Între timp, s-au schimbat și motivele grevei: a fost un protest preventiv, ca să nu fie scăzute salariile!

-

Acțiunea de forță a sindicaliștilor lui Ion Rădoi a eșuat, protestatarii au anunțat că renunță la grevă încă din această seară, iar de mâine se reia circulația metroului. Prefectura Capitalei a emis vineri seara un comunicat, informând că sâmbătă vor începe negocierile cu reprezentanții sindicatului.

Până la urmă, conform purtătorului de cuvânt al sindicatului care a USLM care a ieșit de la discuțiile cu autoritățile, s-au schimbat și motivele pentru care s-a declanșat acțiunea.

Inițial, protestatarii nu au oferit nicio explicație.

La prânz, s-a spus că protestele s-au declanșat pentru că Metrorex face concedieri masive, iar autoritățile au tăiat 25% din salarii.

- Advertisement -

„Revendicările sunt să nu ni se mai micşoreze salariile, pentru că este dreptul nostru salarial. Noi nu vrem să ni se ia banii“

Seara, sindicaliștii au spus că, de fapt, nu s-au făcut nici disponibilizări, nici tăieri de salarii, dar ei au protestat preventiv, pentru că au deficit de personal și pentru că se temeau să nu le fie reduse veniturile!

Ieșit de la discuțiile cu reprezentanții Metrorex, ai Prefecturii și ai confederației sindicale CNSRL – Frăția, unul dintre delegații USLM a spus: „Am stabilit ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi. Deficitul a ajuns numai săptămana asta la 1.200 de oameni, înseamnă deficit de 25%. Ajunsesem în poziţia în care să ne fie frică să ne mai facem treaba din lipsa fondurilor sau personalului şi să nu ajungem, Doamne fereşte, la puşcărie sau să suferim vreun accident. Domnii Cîţu şi Drulă au făcut o lege a bugetului care blochează activitatea Metrorex. Revendicările sunt să nu ni se mai micşoreze salariile, pentru că este dreptul nostru salarial. Noi nu vrem să ni se ia banii“.

Acesta a pretins în continuare că protestul de vineri nu are legătură cu notificarea de joi, în care Metrorex a pus în vedere firmei sindicatului să elibereze spațiile comerciale din stațiile de metrou până cel târziu pe 2 aprilie.

- Advertisement -

Totuși, el nu a lămurit de ce s-a organizat în pripă această acțiune ilegală, neanunțată, pentru că problemele enunțate sunt vechi de mai multe luni și, până acum, sindicatul n-a făcut niciun demers. Conform legii, un sindicat trebuie să parcurgă mai multe etape înainte să declanșeze greva. Iar atunci când o face, sindicatul de la Metrou e obligat să notifice în prealabil, pentru ca oamenii să fie avertizați, și să asigure o treime din trenuri, pentru a nu paraliza complet traficul.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Oricum…, au RĂSCOLIT/ÎNTORS-pe-DOS Bucureștiul, pentru o întreagă… zi-DE-LUCRU (!), în… PLIN VAL-TREI EPIDEMIC: a fost un AVERTISMENT al MAFIEI-SINDICALE (PESEDISTE!!!!!) de la „Metrorex”, care a ținut „SĂ-ȘI-ARATE-MUȘCHII”, în raporturile cu NOUA-Putere!!!

    Orice CEDARE a Guvernului ar însemna un… PERICULOS-PRECEDENT!!!!!!!

  2. Bucuresti, orasul prizonier…
    – fac lumpenii petrecere? In capitala tarii nu se mai poate respira!
    – este lezat un mafiot sindical? Transporturile sunt paralizate!
    – este lezat un alt mafiot? Capitala se sufoca in gunoaie!

    Astea nu sunt „coincidente”. Asta e un razboi terorist purtat impotriva poporului roman si impotriva unei puteri politice legitime.

    • EXACT!!!!!

      Este PARTE A… „RĂZBOIULUI-HIBRID” (!) purtat de MAFIA-PUTINISTĂ (până acum reprezentată, la noi, de către P.S.D.-&-Găștile!) în toată Europa-DEMOCRATICĂ!

  3. PSD-istul Radoi a scos prostimea sa protesteze ca sa-i apere lui afacerile de milioane!?!?! Mai dar chiar asa natie de prosti suntem, sa nu vedem nici acum, dupa 30 de ani, ca pe mafiotii din conducere nu-i intereseaza ce se intampla cu muncitorii si ca ii intereseaza doar banii si afacerile lor oneroase?!?!
    Aia care au inceput protestul sa nu aiba habar de ce protesteaza?!?! Pai asta e penala rau de tot!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -