Oligarhul Oleg Deripaska (54 de ani), unul dintre cei mai bogați afaceriști din Rusia (avea o avere de 3 miliarde de dolari, înaintea începerii războiului din Ucraina), a făcut declarații incendiare în cadrul Forumului Economic de la Krasnoiarsk (Siberia), care se desfășoară în format online în perioada 2-4 martie.
Președintele RUSAL, cea mai mare companie din lume din industria aluminiului, a cerut să se înceapă cât mai repede dezvoltarea Orientului Îndepărtat din Siberia, fiindcă interesele viitoare ale Rusiei „sunt în Asia”, nu în Europa, anunță RIA Novosti, preluată de site-ul Gazeta.ru.
Mogulul își nuanțează planurile: „Ei bine, nu ne vor europenii, trebuie să uităm asta și să construim o altă țară aici, ca să spunem așa, să-i dăm ocazia să o construim în alte condiții”.
În opinia lui, investițiile realizate în Siberia de Est ar fi cel mai important pas pentru începerea dezvoltării Orientului Îndepărtat și „o intrare reală pe piața asiatică nu cu materii prime, ci cu procesare”.
De asemenea, Deripaska a mai venit cu o idee: capitala Rusiei să nu mai fie Moscova, ci să fie mutată în Siberia!
Cele mai mari orașe siberiene sunt Novosibirsk (1.397.000 de locuitori), Omsk (1.166.092 de locuitori) și Krasnoiarsk (1.083.865 de locuitori). În partea europeană a rusiei, Moscova are 12 milioane de locuitori, iar vechea capitală, Sankt Petersburg – 5 milioane.
Buncărul antiatomic din Altai
Strategia lui Deripaska poate părea surprinzătoare. Dacă ne gândim însă că este unul dintre apropiații președintelui criminal Vladimir Putin, putem să anticipăm de ce militează pentru o asemenea concentrare de forțe.
În acest moment, după declanșarea războiului absurd din Ucraina, Putin este izolat și blamat de lumea civilizată, democratică, dar și de mare parte din propria-i populație, în special de cea din partea europeană a Rusiei. Chiar o parte din personalul FSB (fostul KGB) s-a dezis de deciziile sale nebunești. În acest sens, în presa de la Kiev au apărut informații conform cărora FSB ar fi mână-n mână cu serviciile secrete ucrainene pentru a dejuca toată „operațiunea specială” a Kremlinului. Uriașul număr de morți înregistrat în tabăra rusă în prima săptămână de război (aproape 9.000, după ultimele date) s-ar datora și unor „cârtițe” din FSB.
Tocmai de aceea, simțindu-se trădat, Putin a și fugit în republica siberiană Altai, aflată la peste 3.000 de kilometri de Moscova, la granița cu Kazahstan, China și Mongolia. Acolo s-a ascuns într-un buncăr uriaș, un adevărat oraș subteran, unde-i primește din când în când pe unii dintre acoliții săi din Guvern, Armată și FSB ori pe câte-un oligarh, ținându-i la o distanță de peste 12 metri, la capătul unei mese scabros de lungă.
Așadar, referirea lui Deripaska la dezvoltarea Siberiei are logica sa: Putin să fie cât mai departe de Moscova și de Europa și cât mai aproape de China, unde ar fi mai în siguranță.
După ce peste 90 de companii și instituții internaționale au aplicat sancțiuni drastice Rusiei, închizându-și pur și simplu activitatea și concediind sute de mii de oameni, miliardarul rus crede că țara sa va intra într-o criză profundă. „Criza este de cel puțin trei ani… Puteți înmulți criza din 1998 cu trei pentru a-i înțelege amploarea”, spus Deripaska.
Pibul Rusiei e cam cât al Braziliei. Aceleași idei.
Da, duceti-va de unde ati venit, mujicilor!