Trupe rusești de parașutiști au fost lansate în Harkov în timp ce orașul e bombardat puternic de invadatorii ruși care au încercuit al doilea oraș al Ucrainei, relatează surse oficiale. După 6 zile de atacuri, rușii continuă să facă progrese mai degrabă în sudul Ucrainei și au ocupat o parte a teritoriului acestei țări, dar avansul este mult sub așteptările inițiale ale lui Putin și ale comandanților săi. Reuters a întocmit mai multe hărți cu reprezentarea avansului rusesc în Ucraina la sfârșitul zilei de 1 martie.
Rușii par să fi cucerit Herson, în sud, unde au reușit și cele mai însemnate câștiguri teritoriale, relatează multiple surse.
Principalele două obiective, orașele Kiev și Harkov, sunt însă în continuare în mâinile ucrainenilor. Kievul este vital pentru că acolo se află Guvernul, președintele și o mare parte a forțelor armate. Harkovul este fundamental pentru că este nod feroviar și rutier fără de care înaintarea rusă către Nipru ar fi un calvar.
În cursul zilei de marți, 1 martie, trei coloane rusești au pătruns în oraș, distrugând o poartă istorică și o galerie de artă. Dar apărătorii i-au respins pe ruși provocându-le pierderi considerabile, a anunțat primarul orașului.
Miercuri, la ora 3, asupra Harkovului au fost lansate trupe de parașutiști care, conform rapoartelor, au capturat un spital militar. Apărătorii luptă pe viață și pe moarte cu parașutiștii în timp ce rușii bombardează orașul, lovind cu predilecție obiective civile cum ar fi clădirea Universității din centrul Harkovului.
Mai multe hărți întocmite de Reuters arată că progresele teritoriale făcute de armata rusă până la sfârșitul zilei de 1 martie rămân destul de mici. Putin și generalii săi contaseră pe o lichidare a puterii politice de la Kiev în primele două zile și la o capitulare în masă a militarilor ucraineni. Acest plan al unui război-fulger de anexare a Ucrainei a căzut și acum lucrurile evoluează spre un război de uzură, spun analiștii.
În acest moment, Kievul rămâne ferm în mâinile ucrainenilor, iar grosul forțelor rusești se află la circa 30 de kilometri de centrul orașului. Înspre capitală se îndreaptă însă o divizie rusească, aproximativ 15.000 de militari, care transportă și masive cantități de muniție și echipamente. Coloana se întinde pe 60 de kilometri.