vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportOdă penibilă a lui Șumudică la adresa tiranului Erdogan: "Sper că va...

Odă penibilă a lui Șumudică la adresa tiranului Erdogan: „Sper că va fi în fruntea țării până când va muri!”. Cazurile Hakan Șükür și Enes Kanter

-

La prima sa conferință de presă după semnarea contractului cu Rizespor, antrenorul Marius Șumudică (49 de ani) i-a ridicat ode rușinoase dictatorului turc Recep Tayyip Erdogan (66 de ani).

Total lipsit de empatie pentru victimele regimului Erdogan, Șumudică a simțit nevoia să-și declare aprecierea, admirația și chiar iubirea față de tiranul de la Ankara, cel care în ultimii ani a întemnițat arbitrar zeci de mii judecători, profesori, militari, jurnaliști, activiști civici etc.

Marius Șumudică a semnat cu Rizespor un contract valabil un an și jumătate, până la finalul sezonului 2001-2002. Antrenorul român, care s-a despărțit în lacrimi de Gaziantep pe 10 ianuarie (după performanțe sportive excelente), a susținut prima conferință de presă la Rizespor marți, 26 ianuarie.

În cadrul conferinței de presă, tehnicianul român l-a lăudat pe Recep Tayyip Erdoğan, despre care a spus că speră să rămână președinte al Turciei „până la moarte”, semn că până la frumoasa vârstă de 49 de ani n-a înțeles nimic din conceptul de democrație.

„Nu m-am putut întâlni cu președintele, dar eu îl admir foarte mult. Am admirat întotdeauna ceea ce a făcut pentru această țară. Aș fi foarte fericit dacă aș putea să-l cunosc. Îl apreciez foarte mult și sper că va fi în fruntea acestei țări până când va muri”, a spus Marius Șumudică în conferința de presă.

- Advertisement -

Șumudică va debuta pe banca lui Rizespor pe 30 ianuarie, împotriva lui Fenerbahce, la Istanbul.

În aceeași zi în care au anunțat oficial numirea tehnicianului român, Rizespor a confirmat și transferul croatului Damjan Djokovici, mijlocaș central transferat de la CFR Cluj pentru 400.000 de euro.

Despărțirea lui Marius Șumudică de Gaziantep, echipă pe care a lăsat-o pe locul 4 și cu care a fost temporar și lider în Süper Lig, a avut în urma unei ciondăneli pe bani, ceea ce i-a atras tehnicianului român critici dure în presa turcă: x

- Advertisement -

Două exemple de mari sportivi hăituiți de Erdogan ar fi suficiente pentru ca Șumudică să se rușineze cu odele aduse dictatorului turc.

Hakan Șükür, o legendă a lui Galatasaray Istanbul și a naționalei Semilunei (câștigător al Cupei UEFA – în echipa cu Hagi și Gică Popescu – în anul 2000 și locul 3 cu Turcia la Campionatul Mondial din 2002), se ascunde în SUA și își câștigă traiul ca șofer de Uber, pentru că a intrat în conflict cu Erdogan. Hakan Șükür nu poate reveni în Turcia, pentru că ar fi arestat pe loc, așa cum a pățit tatăl său, ca răzbunare a tiranului furios.

Baschetbalistul Enes Kanter, care joacă la New York Knicks, în NBA, se teme să joace vreun meci în Europa, de teama agenților lui Erdogan. În urmă cu doi ani, Kanter a ratat un meci la Londra. El a explicat: „Nu vreau să merg la Londra, din cauza acelui nebun, preşedintele Turciei. Sunt şanse să fiu ucis acolo. Este trist, pentru că toată această situaţie îmi afectează cariera. Vreau să fiu pe teren pentru a-mi ajuta echipa să câştig. Dar din cauza acelui nebun, maniac sau dictator, nici măcar nu pot să merg acolo să-mi fac treaba. Este trist”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -