duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsSimona Halep, cu trofeul de la Wimbledon într-un autobuz etajat prin Constanţa

Simona Halep, cu trofeul de la Wimbledon într-un autobuz etajat prin Constanţa

-

Simona Halep îşi va prezenta, sâmbătă, la Constanţa, trofeul de la Wimbledon, la bordul unui autobuz etajat, după care în Piaţa Ovidiu va avea loc un spectacol în cinstea fostului număr 1 mondial, în cadrul căruia jucătoarea de tenis va avea parte de mai multe surprize.

Primăria Constanţa a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon în faţa constănţenilor şi a turiştilor.

Ceremonia va debuta la ora 17.00, la Sala Sporturilor, acolo unde Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon la bordul unui autobuz etajat. Acesta va circula pe traseul bulevardul Tomis, Termele Romane – bulevardul Regina Elisabeta – Piaţa Ovidiu.

- Advertisement -

Tot de la ora 17.00, în Piaţa Ovidiu este programat un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar de la ora 17.30 Simona Halep va urca pe scena amplasată în Piaţa Ovidiu unde va avea parte de multe suprize, a precizat Primăria Constanţa.

Miercuri, Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională din Bucureşti.

Pe data de 13 iulie, Simona Halep a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2, notează News.ro.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Serena Williams, învinsă de Halep la Wimbledon, ajută mămicile să învingă depresia post-natală

* „Simona Halep e România!” Spectacol magic pe Arena Naţională cu noua campionă de la Wimbledon

* Azi mergem la stadion s-o aplaudăm pe Simona Halep! Firea s-a ascuns ca să n-o mai huiduie „sorosiștii” și „cetățenii cu venin”

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

EXCLUSIV. Trei poze noi cu Sorina. Ținută departe de scandal, fetița pare fericită. În schimb, părinții adoptivi trăiesc un coșmar

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

* „Milogilor!”. Badea răcneşte la studenţi, supărat că vor transport subvenţionat pe CFR

* De pensiile parlamentarilor nu se ating! Taxă de 30-50% la pensiile speciale pentru sumele ce depăşesc 10.000 de lei

Dăncilă, rușinată la Strasbourg. „Retorica anti-europeană a PSD și ALDE a fost drastic sancționată de cetățenii români la votul din 26 mai”

Efectul Kovesi. Dăncilă, „obsedata” antijustiţie, pusă la punct în Parlamentul UE: „România merită ceva mai bun. Nu sunteţi la înălţimea Europei”

News ALERT: Franţa anunţă că o susţine pe Kovesi la şefia Parchetului European!

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

Alba-neagra cu impozitarea pensiilor. Orlando nu va umbla doar la „speciale”, ci la toate pensiile „peste un anumit plafon”

PNL și-a făcut echipă-beton la Capitală: Ciucu, Băcanu, Burduja, Trăilă, Glăvan, Raețchi, Pavel Popescu

Blestemul unui baron PSD către magistrați: „Bestiilor! Viermilor! Pușcăriile nu vă vor fi suficiente!”. Amenințări cu „ce va urma”

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Victoria #Rezist: Carmen Dan a demisionat de la Interne. Nu mai apucă 10 august!

Am gazat-o pe Carmen Dan!

Pregătiri pentru mitingul din 10 august. Diaspora cheamă la protest pașnic, deși se așteaptă la diversiunii din partea Puterii PSD-ALDE

„Este Teodorovici agent rus? Altfel nu se explică de ce ia decizii care distrug România în interesul Rusiei”

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -