Ludovic Orban a anunţat, luni, că PNL va da în judecată PSD pentru că partidul lui Dragnea a încheiat un protocol cu Poşta Română, astfel încât pensionarii să primească, odată cu pensia, şi un ziar cu un mesaj electoral pro-PSD şi anti-PNL.
„Vreau să anunţ că vom da în judecată Partidul Social Democrat pentru o mizerie inimaginabilă pe care a comis-o folosind Poşta Română. Încep prin a vă prezenta un document, o comunicare din partea preşedintelui Sindicatului Liber din Poşta Română, domnul Brătianu, către filialele Sindicatului Liber din Poşta Română, prin care anunţă că s-a luat decizia în Comitetul Executiv al Sindicatului Liber din Poşta Română să încheie un protocol cu PSD.
Preţul transformării Poştei Române de către Dragnea şi liderul Sindicatului din Poşta Română, Brătianu, este cuprins în această comunicare în care domnul Brătianu spune că trebuie să încheie acest protocol cu PSD pentru că va fi promovat un act normativ pentru introducerea personalului de distribuire pedestră şi a celui care lucrează în program permanent, de noapte în categoria personalului ce lucrează în condiţii speciale”, a anunţat Ludovic Orban, la finalul şedinţei PNL.
Şi în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014, PSD a folosit Poşta Română pe post de agent electoral. Atunci, pensionarii au primit odată cu cuponul de pensie şi un fluturaş în care erau anunţaţi că, dacă va ajunge la Palatul Cotroceni, Iohannis le va tăia pensiile. O manipulare mizerabilă, evident, menită să-l ajute pe Victor Ponta, candidatul PSD.
Reacţia lui Klaus Iohannis a fost promptă:
„E inadmisibil ca PSD vină cu afirmaţii menite să sperie pensionarii din România. PSD a împrăştiat milioane de fluturaşi cu o minciună cum că eu am tăiat pensiile şi voi tăia pensiile atunci când voi fi preşedinte. Nu am tăiat niciodată pensiile, cum nu le-a tăiat nimeni. Eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă, care face posibilă o creştere a pensiilor”, a spus Iohannis în 2014.
Ce face PSD folosind o institutie publica ca mesager politic este de a sesiza organele procuraturii pentru ca acești mafioți vor sa be distrugă viitorul nostru și al copiilor noștri !!!
Iau împrumuturi de parca le-ar da din buzunarul propriu! Eugen Teodorovici bine spunea un senator PNL locul dumitale este la pușcărie , pr ce baza ai împrumutat România cu 3 miliarde de euro pe timp de 30 de ani!!!!!!
Nenorocitule !!!!!!! Lua-v-ar naibii de mafioți nenorociți !!!!!!!