Vlad Voiculescu, inamicul public numărul 1 al mafiei din Sănătate. După ce l-a atacat furibund, PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului

3
1950
Ministrul Vlad Voiculescu

PSD depune miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Este încununarea unei campanii furibunde, purtată cu toate gurile de foc, atât de PSD – reprezentantul baronilor din sistemul medical –, cât și de televiziunile mogulilor și rețelele de postaci.

Încă din momentul în care s-a vehiculat numele său pentru acest portofoliu, Vlad Voiculescu a devenit ținta atacurilor dezlănțuite, din toate direcțiile, de mafia din Sănătate. Ministrul USR-PLUS este cel mai periculos pentru oamenii „din sistem” pentru că știe foarte bine ce se întâmplă în interior și pentru că, în același timp, nu e dispus nici la compromisuri, nici la șpăgi.

Ca urmare, Vlad Voiculescu este o amenințare existențială pentru rețeaua care jefuiește bugetul Sănătății, iar reformele anunțate de el trebuie blocate cu orice chip.

Ministrul a fost asaltat cu campanii de linșaj mediatic, calomnii și acuzații false încă dinainte de alegeri. Atacurile s-au întețit pe măsură ce se contura posibilitatea ca el să vină în guvern. Ultimul cal de bătaie al social-democraților și al televiziunilor a fost incendiul de la Institutul “Matei Balș”.

Deși Vlad Voiculescu nu avea atribuții acolo și era venit în funcție de nici o lună, la țintă n-a fost luat Streinu-Cercel, manager al spitalului 19 ani, devenit în decembrie parlamentar PSD, ci noul ministru.

Ceea ce fascinează, într-un fel, este îndrăzneala celor de la PSD – un partid construit numai pe rețele de influență, criterii clientelare și de rudenie – de a vorbi despre compentență. Moțiunea social-democraților se numește “Incompetența și lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Textul moțiunii va fi discutat în Camera Deputaților săptămâna viitoare.

Medicul Alexandru Rafila, fiul torționarului securist Alexandru Rafila și desemnat de fostul premier Victor Ponta reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acum ajuns deputat PSD, a acuzat că inacțiunea și incapacitatea de a gestiona pandemia au dominat în această perioadă, și nu acțiunea. Rafila așteaptă ca și parlamentarii coaliției de guvernământ să voteze moțiunea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. El, Drulă de la Transporturi, Stelian Ion de la Justiție, Claudiu Năsui și primărița Armand sunt, după 6 decembrie 2020, CEI MAI ATACAȚI oameni de la U.S.R.-P.L.U.S., chiar și pe televiziunile presupuse — ! — a fi așaaa…, mai de centru-dreapta!

    Normal: sunt cei mai HOTĂRÎȚI să TAIE TOATE CAPETELE BALAURULUI P.S.D.-ist, FĂRĂ-MILĂ și ULTRA-RAPID!!!!!

  2. NU întîmplător, cei mai (DUR!) atacați politicieni (de către P.S.D., A.U.R. și vuvuzelele lor), în ultimile săptămâni, sunt (bineînțeles: în afara premierului Cîțu și a președintelui Iohannis, „CIUCA” bălăcărelilor ordinare!) miniștrii (în special: Voiculescu, Ion, Drulă, Năsui) și primarii (Armand, mai ales!) U.S.R.-P.L.U.S.: aceștia se arată… cei mai RAPIZI și HOTĂRÂȚI în realizarea… PROMISIUNILOR-ELECTORALE (în fond!), adică a CURĂȚENIEI-GENERALE și a REFORMEI/RESETĂRII-ADEVĂRATE/NEmimate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here