Ororile de la Caracal cutremură scena politică. Autorii morali ai crimelor, PSD și ALDE (care au masacrat legislația penală și au paralizat instituțiile), sunt ținta acuzațiilor care vin dinspre Opoziție.
Președintele USR, Dan Barna, a anunțat luni dimineață că formațiunea sa cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru luarea unor măsuri de urgență.
Printre măsurile cerute de USR se numără abrogarea legii recursului compensatoriu și desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), supranumită SS-Gestapo.
Alți doi deputați USR, Cristina Prună și Stelian Ion, au acuzat guvernarea infracțională PSD-ALDE și au prezentat măsurile care trebuie luate urgent pentru a pune capăt violenței din România.
Dan Barna (deputat, președintele USR)
- Această tragedie este ruşinoasă şi absurdă, pentru că este o crimă premeditată şi autorităţile nu au reuşit să o evite.
- Această tragedie arată că aşa nu mai putem continua. Statul român este în faliment funcţional.
- Dincolo de declaraţii publice fireşti nu există o asumare explicită nici de la Preşedinţie, nici a Guvernului pe ceea ce înseamnă coordonarea şi măsurile care trebuie luate în continuare.
- Vom solicita preşedintelui Camerei Deputaţilor o sesiune extraordinară, astfel încât Parlamentul să ia de urgenţă măsurile (…) şi să ne aşezăm cumva spre normalitatea aceea fundamental necesară.
Cristina Prună (șefa grupului USR din Camera Deputaților)
- Oroarea petrecută la Caracal a lăsat urme adânci, este încă o dovadă că instituțiile statului ne lasă vulnerabili.
- Parlamentul României trebuie să acționeze, iar USR are un pachet de măsuri astfel încât în viitorul apropiat să nu se mai întâmple astfel de nenorociri.
- Vom convoca o sesiune extraordinară. În weekend ne-am mobilizat și am strâns semnături, trebuie să ne unim de urgență pentru a modifica legislația. Liderii de grup ai PNL și PMP sunt de principiu de acord.
- Am văzut declarațiile domnului Marcel Ciolacu, care vrea o comisie de anchetă. Este încă o dovadă a faptului că PSD are interese ascunse sau se face că muncește. Până acum nu am primit niciun telefon de la domnul Ciolacu.
- Am văzut în ultimii 3 ani, de numeroase ori, că Poliția și Jandarmeria nu funcționează. În schimb, am văzut că Sebastian Ghiță gestionează contractele acestor instituții.
Stelian Ion (deputat USR, jurist) – măsuri care trebuie luate urgent
- Abrogarea imediată a legii recursului compensatoriu.
- Desființarea Secției Speciale și punerea în acord a legilor Justiției cu recomandările GRECO, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene.
- Îmbunătățirea sistemului de localizare a apelurilor 112 prin modificarea Legii 160/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU), cu abilitarea administratorului SNUAU să asigure informația de localizare a terminalului care a efectuat apelul de urgență, prin servicii de voce sau date.
- Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copii.
- Asigurarea de tehnică performantă la Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Românepentru supraveghere, interceptare, localizare a apelurilor în anchetarea infracțiunilor grave.
- Asigurarea mijloacelor materiale necesare organelor de urmărire penală pentru desfășurarea anchetelor, la prima rectificare a bugetului pe 2019, prin realocarea celor 235% buget suplimentar acordat Jandarmeriei Române pentru arme și muniții.
- Numirea pe funcțiile de conducere să se facă pe criterii meritocratice, pe bază de concurs, încetarea imediată a interimatelor cu care șefii din poliție sunt ținuți sub papuc.
- Îmbunătățirea calității educației, prin reformarea Academiei de Poliției cu consultarea unor experți europeni, și a pregătirii profesionale continue a polițiștilor, precum și evaluarea periodică a acestora de către un corp independent.
- Abrogarea de urgență a OUG nr. 51/2019 astfel încât transportul județean să reintre în categoria transportului public, iar acesta sa fie decontat elevilor inclusiv pe perioada vacanțelor.
- Operaționalizarea registrului pentru infractorii sexuali și crearea unor registre speciale, operative, pentru faptele de violență, în special domestică (chiar și cele soldate cu retragerea plângerilor de către victime). Totodată, cei care săvârșesc astfel de fapte să fie supuși unor terapii și unor monitorizări.
- Instituirea unor pedepse complementare care să înceteze doar după efectuarea unor ședințe de terapie și după o evaluare psihologică.
- Modificarea pedepselor să se bazeze pe efectuarea unor studii criminologice bine documentate, efectuate de un institut autonom.