Partidul Republican – care a promovat piața liberă, globalizarea, statul mic și reducerea taxelor – e mort. Și se naște în mod oficial partidul care anunță cǎ-și dorește un stat teocratic, adaptat după filozofia predicatorilor americani, cei care au cucerit și Casa Albă, dar și Partidul Republican!
“Satana îi convinge pe creștini să separe credința de politicǎ! E nevoie de credință în toate deciziile statului. Isus Hristos nu se limitează la mici compartimente ale vieții tale. El are o opinie despre tot, inclusiv despre deciziile din administrație, economie și politică! Dacă nu înțelegi întregul, riști să greșești tocmai în privința celor mai importante aspecte. Nu poți să-ți limitezi credința la câteva felii înguste ale societății, ale culturii sau ale propriei vieți. Sau doar la un ritual – mersul la biserică. Credința trebuie să fie valabilă pentru întregul.”
Nu, nu este Gigi Becali!

Este JD Vance, vicepreședintele SUA, în ultimul interviu acordat episcopului Robert Barron, din Dieceza Romano-Catolică de Winona-Rochester (Minnesota), mai exact în podcastul acestuia. Interviul a “explorat” lansarea noilor memorii ale lui Vance – ”Communion: Finding My Way Back to Faith” (”Împărtășanie: Cum mi-am regăsit drumul spre credință”) – și explorează convertirea sa la catolicism în 2019.
JD Vance pledează pentru un stat american teocratic, în care religia trebuie să fie mai presus de lege, de reguli, de libertate individuală și de reguli financiare și economice. Și doar o religie, atenție!
Crede cǎ e o prostie ca religia să se limiteze la viața privată sau la bisericǎ! După el, orice decizie socială, politică și economică trebuie trecută mai întâi prin filtrul credinței, dar și procesul electoral, politica externă și educația, iar politicile publice trebuie să pornească de aici, nu de la probleme și solutiii sau dorințe ale societății.
El aduce acum, în mod brutal (nu întâmplător), noua filosofie politică în atenție, fix înainte de alegeri. De ce? Din mai multe motive – revin la ele separat (cum ar fi situația economică în deteriorare rapidă în SUA, creșterea executărilor în rândul cetățenilor, politica izolaționistă, scăderea bugetelor pentru politici sociale).
Vance a pledat în interviu pentru ”o politică mai profund creștină”, una care refuză să transforme ”creșterea economică” într-un idol și care nu tratează învățătura socială catolică drept un simplu ”ansamblu de lucruri spirituale”, fără relevanță pentru modul în care ar trebui condusă o națiune.
Vance a respins, de asemenea, ideea că ”bisericile ar trebui să se ocupe doar de biserică”, iar ”politica să fie lăsată politicienilor”.
El atacă capitalismul și spune cǎ “PIB-ul, creșterea economică, corporația, inflația, dobânda, indicatorii economici în general – fac parte dintr-o gândire profund anticreștină”!
Practic, el atacă și stânga, dar și dreapta economică tradițională. Și încearcă să construiască o nouă filosofie, pe care o numește post-liberal-conservatorism sau noul conservatorism național.
Oho! Stați, cǎ avem și noi o grupare care a lansat o “platformă conservatoare liberală” – puciștii din PNL! Ce coincidență!
Partidul Republican – care a promovat piața liberă, globalizarea, statul mic și reducerea taxelor – e mort. Și se naște în mod oficial partidul care anunță cǎ-și dorește un stat teocratic, adaptat după filozofia predicatorilor americani, cei care au cucerit și Casa Albă, dar și Partidul Republican!




Religia este cel mai potrivit instrument pentru controlul umanitatii. Pe de o parte introduci in oameni frica de divinitate, pe de alta injectezi controlul. Totul se bazeaza pe faptul ca vei ajunge in Rai doar daca faci aia si ailalta. Cata vreme religia nu conduce direct o tara, este semi-libertate, in momentul in care conduce direct este inchisoare. Oare daca D-zeu este atat de bun, de iubitor, de iertator, de ce ar permite conditionarea? Nu poti iubi, ierta, respecta reguli prin frica, trebuie sa vina natural din fiecare. Vedeti? Acolo unde sunt toate astea frica, constrangere, suferinta, acolo nu este adevaratul D-zeu. Uitati-va cum BOR este o institutie de control asupra maselor, cu cea mai mare incredere. Uitati-va cum in anumite tari prin religie sunt omorati oameni pentru lucruri marunte, prin barbarii de nedescris. Regimul teocratic din Iran este cel mai bun exemplu, unde femei sunt omorate cu pietre pentru simplul fapt ca-si arata parul. In momentul in care fiecare individ isi va da seama ca nu are nevoie de intermediari intre el si D-zeu, atunci se va intampla ceva interesant, o trezire in constiinta. Pentru ca tot mai multi se trezesc, sistemul nu va permite libertatea spiritului. Din acest motiv se iau masuri aberante, exact ca viitorul Americii sub popi de care se vorbeste, razboaie, saracie. Omul nu trebuie sa isi dea seama de caracterul sau divin niciodata. Cine a mai studiat Steiner, Cayce, Motoyama, Krishnamurti, si multi altii care au vazut aceasta lume deformata, imi va da dreptate.
Domnule Mihai Răzvan Moraru e o mare prostie, una enorma sa declari ca : ,,partidul care anunță cǎ-și dorește un stat teocratic, adaptat după filozofia predicatorilor americani, cei care au cucerit și Casa Albă, dar și Partidul Republican!” .Spun asta ptr ca deoarece iubesc enorm ISTORIA si stiu ca PARTIDUL REPUBLICAN a fost primul partid al Americii infiintat de Presedintele Abrahm Lincon ptr a-l sprijini in lupta sa impotriva sclavagismului.Dupa 2 ani , stapanii de sclavi au infiintat DEMOCRAT PARTY cel preaiubit de progresistii de pe la noi inclusiv de cei de pe acest site , partid care a colaborat pana in ani ’80 cu gruparea ultrarasista Ku Klux Klan care inca de la infintare milita conform WIKIPEDIA : ,,The first Klan emerged during Reconstruction, founded by former Confederate soldiers who opposed federal efforts to extend civil and political rights to formerly enslaved people. It carried out widespread violence against Black voters, officeholders, and their white allies in an effort to undermine Republican state governments and restore white Democratic control in the South” ( a doua mare prostie din acest mizerabil articol este faptul ca acest partid a promovat globalizare , lucru facut doar de progresistii(comunistii) din ultracoruptul Demicrat Party deorece aveau nevoie de cresterea electoratului).Asa ca domnule Mihai Răzvan Moraru va rog sa cititi ISTORIA si s-o intelegeti .Si asta inainte de a scriie prostii pe diverse site-uri.Am 70 de ani, m-am nacut si am trait printre carti, in casa mea si a parintilor, a bunicilor, a matusilor, rudelor si amicilor, sunt inginer electrotehnist din ’82, om de dreapta de la cand ma stiu, n-am fost membru PCR in cei 34 de ani traiti in comunism , ca si parintii mei(tata fiu de chiabur si mama ,,dusman al poporului” la doar 16 ani deoarece facea parte dntr-o familie de dascali din mediul rural), ca fosta sotie si parintii ei. Il consider pe comunistul incompetent Barack IObama o mare catastrofas si cel care probabil a contribuit enorm la distrugerea USA.