AcasăOpiniiSe vinde țara!

Se vinde țara!

-

Miniștrii PSD au plecat, dar aparatul de partid va fi acolo: secretarii de stat, consilierii, prefecții, șefii de agenții, de companii numiți de PSD nu au demisionat. Ei vor rămâne în guvern sau în alte instituții.

Joi am făcut turul televiziunilor, pentru prima dată de când a început criza politică: România TV și Antena 3 spuneau cǎ Guvernul Bolojan vinde țara. Pe Realitatea, marele guru ”Mitică de la Ligǎ” ne povestea cum cel mai bun politician este George Simon, iar cel mai deștept român – Dan Dungaciu!

Spunea Antena 3 cǎ se vinde țara, pentru cǎ ar fi vândute pachete MINORITARE de acțiuni ale unor companii de stat. Dar unele au fost deja asumate prin PNRR și agreate cu PSD încă de la momentul formării coaliției de guvernare. PSD a pornit însă acest discurs naționalist toxic pentru a șifona imaginea unui guvern din care făcea parte.

În timp ce PSD a vândut INTEGRAL sau MAJORITAR companii de stat în acești 35 de ani, precum și drepturi de exploatare a multor resurse strategice, majoritatea fiind fie vânzări / privatizări eșuate (companii închise), fie au devenit dosare de corupție.

- Advertisement -

Tupeu!

PSD a ieșit de la guvernare cu un spectacol grotesc de sunet și lumini. Delegații PSD votau ieșirea de la guvernare în timp ce situația globală este una dificilă. Majoritatea țărilor își reduc prognozele de creștere economică; dobânzile și inflația cresc; criza energetică se simte tot mai mult. Păi, de ce sǎ transformi ieșirea de la guvernare și intrarea în instabilitate într-un show? O faci doar dacă te doare în cot de țarǎ și îți pasă doar de putere și funcții.

În acest moment, există doar două scenarii posibile:

- Advertisement -

1. PSD și AUR votează o moțiune de cenzură, guvernul cade, se reface coaliția cu tabăra PSD din PNL, iar liberalii se sparg în două partide.

2. Rămâne un guvern cu actuala coaliție fără PSD, susținut de o majoritate parlamentară, până când sprijinul dispare și iarăși o moțiune poate trece.

Varianta trei, de care vorbește Nicușor Dan – hai să se împace toți ca și cum nimic nu s-a întâmplat! –, ar fi posibilă doar prin eliminarea sprijinului PNL și al USR pentru Ilie Bolojan. Ar fi un dezastru electoral pentu toate cele trei partide, inclusiv pentru PSD. Nu știu cum vede președintele o soluție din această rezolvare magică, pentru cǎ va distruge orice șansă pro-europeană pentru 2028.

Nu prea îmi sună a strategie câștigătoare, chiar dacă înțeleg cǎ unii consilieri sunt convinși cǎ este.

DE ACELAȘI AUTOR:

Agitație în PSD. Miroase a panică…

Formidabila lecție maghiară

Proiectul economic al lui Grindeanu: să apere hoția!

Ce fel de lider al Americii ești, „prietene”?

Teroarea accizelor

Consiliul pentru barbut

Unde au dispărut miliardele României. Schema lui Ciolacu

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

ADRIAN PAPAHAGI: Afară cu toate pilele PSD, să facem economie la buget!

CITIȚI ȘI:

Structura PSD: 97,7% ticăloșie, 2,3% rațiune. Partidul marii corupții a votat masiv pentru haos

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. „România pământ românesc”. Academia Cațavencu 1990.
    De 35 ani politrucii români nu au învățat nimic. Deci sunt niște nimicuri.
    E prea mult tovarăși.

    • Din 1945 până la 1953, România a plătit URSS bunuri reprezentând circa 63% din venitul național brut.

      Cadrul juridic al acestui jaf de proporții a fost Convenția de la 8 mai 1945 care regla ansamblul relațiilor economice dintre cele două țări. Un protocol special prevedea înființarea unui număr de societăți mixte sovieto-române, denumite Sovrom, destinate „să pună în valoare resursele României”. Moscova deținea 50% din acțiuni și din rezultatul de exploatare. Contribuția sovieticilor se baza, de fapt, pe fostele proprietăți germane din România, din care o bună parte erau la origine bunuri franceze, belgiene și olandeze confiscate de nemți în timpul războiului și considerate de sovietici în mod abuziv „bunuri inamice”. Aportul României consta în solul, subsolul, instalațiile existente, personalul și mijloacele financiare. Între 1945 și 1952, au fost astfel create 16 Sovrom-uri, din toate ramurile industriale, din domeniul transporturilor, băncilor, asigurărilor. Simpla lor enumerare în ordine alfabetică este de natură să ne facă să înțelegem amploarea acestei operații: Sovrom Asigurare (toate companiile de asigurări), Sovrom Bancă (controla la origine 40% din capitalurile depozitate în stabilimentele bancare, 95% din exporturi și finanța 75% din toate tranzacțiile importante), Sovrom Cărbune, Sovrom Chimie, Sovrom Construcția, Sovrom Construcții Navale, Sovrom Film, Sovrom Gaz, Sovrom Lemn (producea 50% din lemnul tăiat în țară), Sovrom Metal (în special, uzinele lui Max Auschnit; creată în 1950, aceasta deținea minele de aur și argint românești, a căror producție, 2 tone de aur și 8 tone de argint anual, se exporta în URSS), Sovrom Petrol (prima creată dintre toate, în anul 1945, controla 75% din ansamblul producției de petrol care extrăgea între 3,5 și 4 milioane de tone anual; după 1948, controla 100% din producție), Sovrom Quartz (creată la sfârșitul anului 1952, exploata zăcămintele de uraniu), Sovrom Tractor, Sovrom Transport (care a obținut închirierea pe 30 de ani a celei mai mari părți din cheiurile, silozurile și construcțiile, elevatoare și macarale, precum și a celor patru principale șantiere navale, a întregii flote maritime și fluviale proprietate de stat, și a 220 nave și penișe aparținând particularilor, dar rechiziționate de stat), Sovrom Utilaj Petrolier și compania aeriană TARS, care avea monopolul asupra acestui tip de transport. După naționalizarea întregii economii în 1948–1949, Sovromurile au devenit practic stăpâne pe toată economia României.Sovromurile au funcționat până în 1954–1955, când acțiunile sovietice au fost răscumpărate de România la preț dublu, printr-un artificiu financiar de revalorizare a leului față de rublă (reforma monetară din 31 ianuarie 1954). La această dată au fost răscumpărate 14 Sovrom-uri, în timp ce alte două au rămas în activitate: Sovrom Quartz (desființată oficial abia în octombrie 1956, dar, în virtutea unui nou acord, România se angaja să cedeze URSS nu mai puțin de 85% din producția sa de uraniu) și Sovrom Petrol, care a fost răscumpărată la o dată necunoscută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -