AcasăMainPSD bagă România în criză pentru a-și salva clientela

PSD bagă România în criză pentru a-și salva clientela

-

România se îndreaptă, din nou, spre o criză politică majoră. Pentru interesul și orgoliul unei găști!

Întrebarea esențială rămâne însă fără răspuns: cu ce obiective, din cauza căror probleme și, mai ales, cu ce soluții? Cei care sunt pe punctul de a declanșa această criză evită să răspundă.

Este deja clar că PSD va cere, săptămâna viitoare, demisia premierului Ilie Bolojan, iar după declarațiile lui Nicușor Dan, din interviul de ieri, criza politică e inevitabilă. Așa-zisul „referendum” intern din PSD este doar o formalitate, iar decizia a fost deja luată.

Motivul invocat: scăderea economiei și creșterea inflației din ultimele luni. Numai că, în logica liderilor PSD, soluția nu constă în reforme, în proiecte de dezvoltare, în absorbția fondurilor europene pe care riscăm să le pierdem sau în reducerea cheltuielilor statului. Nu! Soluția ar fi declanșarea unei crize politice.

- Advertisement -

Și ce se va obține? Ce ar uma după?

Păi, hai sa vedem! În mod realist, nimic bun.

Mihai Răzvan Moraru

PNL și USR au transmis deja că nu vor accepta o nouă formulă de guvernare cu PSD dacă actualul guvern este dărâmat chiar de PSD. În același timp, Nicușor Dan respinge ideea unui premier susținut de o majoritate PSD–AUR și indică drept unică soluție refacerea unei majorități PSD–PNL. Cu alte cuvinte, nu se schimbă coaliția, ci doar premierul. Asta sustine și Sorin Grindeanu.

- Advertisement -

Această abordare nu rezolvă însă nimic. Forțarea eliminării lui Ilie Bolojan riscă să provoace o scindare în PNL, să deschidă un nou ciclu de negocieri și să arunce țara în săptămâni sau chiar luni de blocaj politic.

În condițiile în care PNL și-a reafirmat deja sprijinul pentru actualul premier, iar varianta demisiei a fost respinsă, perspectiva este cea a unei instabilități prelungite.

Și atunci? Dacă toate partile implicate rămân pe poziție, mai rămân patru soluții:

  • un guvern minoritar PNL–USR–UDMR–Minorități;
  • un guvern minoritar PSD–UDMR–Minorități;
  • un guvern de uniune națională;
  • alegeri anticipate.

În cazul primelor două variante, ele pot fi funcționale doar dacă Nicușor Dan acceptă un premier din partea acestor formațiuni care nu vor avea o majoritate parlamentară, așa cum spune Constituția, și dacă Parlamentul ar vota pentru. În a treia variantă, am avea un guvern nefuncțional, cu scandaluri interminabile. Daca PSD a făcut până acum opoziție din interiorul guvernului, în această variantă va fi haos.

Ultima variantă nu va trece de votul din Parlament.

Și atunci? De ce avem această criză?

Simplu! Din două motive:

  • PSD nu acceptă o reformă a statului, pentru a-și păstra intact aparatul de partid care trăiește din contracte sau funcții la stat. Dar PSD a și pregătit acest moment: s-a opus fiecărei măsuri luate de acest guvern pentru corectarea situației financiare a țării.
  • PSD a făcut opoziție – chiar dacă știa că nu există alte soluții – pentru a capitaliza electoral, pozând în salvator, dar și pentru a slăbi PNL-ul.

Ambele obiective sunt văzute ca existențiale de un partid care nu va mai primi 30%–50% la vot (ca în ultimul deceniu), care nu va mai putea controla economia, justiția și aparatul de stat.

În acest context, poziția lui Nicușor Dan ridică semne de întrebare. Președintele susține că este nevoie de PSD pentru a construi o majoritate pro-europeană și că este o greșeală să se mizeze pe slăbirea sau dispariția acestuia. Dar ce nu înțelege președintele e că PSD, în 2028, se va zbate undeva între 15% și 20%, în cel mai fericit caz. Că tocmai acțiunile și liderii PSD vor crește și mai mult scorul AUR, așa cum a fost și până acum. Iar o majoritate pro-europeană, așa cum o numește Nicușor Dan, dar una care nu reușește să facă reforme, să schimbe modul de lucru în aparatul de stat, să consolideze lupta anticorupție și să atragă fondurile europene, va fi degeaba, iar câștigătorii vor fi iarăși tot cei de la AUR.

În mod normal, România ar trebui ca mai întâi să obțină un echilibru bugetar, să scadă nivelul datoriei, iar în a doua fază să ofere o relaxare fiscală, la pachet cu măsuri de relansare economică.

Avem mai multe crize suprapuse la nivel global, iar ele ne-au prins cum nu se putea mai rău. Dar situația dezastruoasă a fost creată fix de liderii PSD, care au vândut stabilitatea țării pentru funcții pe care nu le-au câștigat. Pentru că, iar, votanții nu mai pot fi păcăliți ca acum 20 de ani!

Sunt surprins de faptul că Nicușor Dan nu înțelege că rolul sau nu este de mediator pasiv, așa cum susține, un jucător neutru în jocul politic dintre partide. Constituția, la articolul 80, alineatul 2, spune clar: “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Și fix asta nu face Nicușor Dan. Constituția îi conferă nu doar funcția de mediator între instituții, ci și responsabilitatea de a asigura buna funcționare a statului și echilibrul între interesele politice și cele ale societății. A rămâne într-o poziție de neutralitate pasivă nu este suficient. Este nevoie de o mediere activă, orientată către interesul național și stabilitatea guvernării.

Nicușor Dan pare că nu înțelege că și o parte a votanților AUR sunt sătui de PSD, vor un stat mai suplu și un buget alocat mai mult pentru dezvoltare, nu pentru hrănirea aparatului de partid. În societate există, de altfel, o majoritate clară care își dorește reformă: un stat mai suplu, mai eficient, investiții în educație și inovare, o economie orientată spre dezvoltare, securitate și independență energetică, mai puțină birocrație, o poziție europeană. Problema este că aceste obiective nu sunt asumate ferm la nivel politic.

Din această ezitare se naște stagnarea. România rămâne blocată într-un model de stat greoi, ineficient, incapabil să livreze reforme reale. Criza politică în care intrăm riscă să compromită obiective esențiale: accesarea fondurilor din PNRR, reforma administrației și echilibrarea bugetului.

După sacrificiile din 2025, oamenii așteaptă rezultate și o etapă de dezvoltare. Au obosit să tot aștepte! Dar continuarea unui model bazat pe simularea reformei nu poate duce decât la accentuarea frustrării și la pierderea direcției.

DE ACELAȘI AUTOR:

Formidabila lecție maghiară

Proiectul economic al lui Grindeanu: să apere hoția!

Ce fel de lider al Americii ești, „prietene”?

Teroarea accizelor

Consiliul pentru barbut

Unde au dispărut miliardele României. Schema lui Ciolacu

Un agitator iresponsabil

Reformă cu rugăminți

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

ADRIAN PAPAHAGI: Planeta MAGA, lovită de meteorit

CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

PAUL PALENCSAR: Se închide Fabrica de minciuni!

BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

VITALIE COJOCARI: Cârtița lui Trump

MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald

VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

GHEORGHE POSTELNICU: Rețeta fericirii

DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

NICOLAE DABIJA:  Cerul din pustie

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -