„Trebuie să intrăm într-un alt Afganistan, dar mai rău?” Șoc la televiziunea de stat din Rusia: un istoric a criticat în direct invazia din Ucraina, sfidând cenzura

0
5292
Regizorul Șaknazarov (stânga) și istoricul Bagdasarov (dreapta) au șocat opinia publică și propagandiștii Kremlinului criticând în direct, la oră de maximă audiență și chiar la televiziunea de stat, invazia Rusiei în Ucraina

Opinia publică din Rusia a avut parte de un veritabil șoc joi, când doi invitați ai televiziunii de stat Russia 1 au sfidat cenzura dură a regimului Putin vorbind în direct, pe față, despre invazia din Ucraina și șocul înfrângerii suferite până acum de armatele rusești. Doi invitați, un istoric și un regizor foarte cunoscut, l-au contrazis în direct pe propagandistul-șef al televiziunii. Istoricul a comparat invazia în desfășurate din Ucraina cu dezastrul din Afganistan, din 1980-1990, “dar mai rău!“, relatează Daily Mail.

Este o breșă incredibilă în zidul de minciuni și manipulări pe care regimul de la Kremlin l-a construit în jurul poporului rus în ultimii ani și, cu precădere, în ultimele săptămâni – de când s-a declanșat invazia Ucrainei. Cuvântul „război“ a fost interzis sub amenințarea pușcăriei, invazia este descrisă drept „operațiune specială“, miile de morți înregistrați de armata rusă sunt ascunși, iar publicului i se spune că nu sunt victime civile și nici bombardate orașele, ci doar o acțiune limitată împotriva „naziștilor“ care conduc țara vecină.

În acest context, în care site-urile de știri au fost silite să-și șteargă articolele, mii de oameni au fost arestați pentru protestele lor împotriva războiului și populația e bombardată de dimineața până seara cu propagandă anti-occidentală și anti-ucraineană, fronda celor doi istorici este absolut eroică.

În plină emisiune transmisă în direct de televiziunea oficială a Kremlinului, oaspeții din studio au criticat invazia, spunând că este un mare eșec.

Spre surpriza și groaza moderatorului Vladimir Soloviev, propagandistul-șef al postului Russia 1, care este gazda talk-show-ului găzduit seara, în prime-time, academicianul Semion Bagdasarov, istoric reputat, a refuzat să susțină narativul oficial și a întrebat: „Trebuie să intrăm într-un alt Afganistan, dar mai rău?”. Panicat, Soloviev – care se găsește pe lista persoanelor din regimul Putin cu interdicția de a intra pe teritoriul UE – l-a întrerupt brutal, încercând să dreagă busuiocul: el a pretins că în Ucraina „sunt mai mulți oameni specializați în folosirea armelor. Nu avem nevoie de asta. Destul deja!“.

Acesta era deja al doilea incident al serii, după ce cu puțin timp mai înainte cunoscutul regizor Karen Șaknazarov afirmase că războiul din Ucraina riscă să izoleze Rusia pe plan internațional. Regizorul i-a spus lui Soloviev: „Îmi este greu să-mi imaginez cum se pot lua (cuceri – n. red.) orașe precum Kievul. Nu îmi pot imagina cum ar arăta asta!“. Spre disperarea moderatorului, cineastul nu s-a lăsat și a continuat să ceară încetarea războiului: „Dacă această situație începe să se transforme într-un dezastru umanitar absolut, chiar și aliații noștri apropiați, cum ar fi China și India, vor fi forțați să se distanțeze de noi! Această opinie publică (negativă – n. red.) existentă în întreaga lume poate fi nefastă pentru noi… Încheind această operațiune se vor stabiliza lucrurile și în țară”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Coloană de tancuri rusești, distrusă în apropiere de Kiev. „Comandantul regimentului de invadatori a fost lichidat”

* Putin ne amenință prin gura lui Lavrov: „Țările care livrează arme Ucrainei creează un pericol colosal, inclusiv pentru ele însele”

* Un fake news rostogolit de Antena 3, parte a „războiului hibrid”, a provocat isterie națională la benzinării. Românii au făcut cozi uriașe să umple tomberoane, canistre și pungi de plastic, speriați că prețul va ajunge la 10-11 lei litrul

* VIDEO. „Vă puteți opri?! Băieții noștri distrug acolo hoarda fascistă!” Moderator TV putinist, atac violent la un colonel rus care spunea adevărul despre morții din Ucraina

* Rusia intră în incapacitate de plată la mijlocul lunii viitoare. Economia e în pragul colapsului, Banca Națională impune restricții drastice. Disperați, rușii încearcă să-și vândă petrolul cu discount de 20%

* Lavrov, robotul mincinos al lui Putin: „Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina!”

* Directorul CIA: Putin și-a bazat decizia de a ataca Ucraina pe 4 presupuneri, toate false. Invazia nu merge cum se aștepta, iar „acum e supărat și frustrat”

Planul în 6 puncte al lui Boris Johnson pentru a-l pune pe Putin cu botul pe labe. Posibil și punctul 7: embargo total pe gazele și petrolul din Rusia

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

* Marele campion olimpic sub steagul URSS, născut pe pământ rusesc, a plecat la război, să lupte pentru Ucraina!

* „Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia

VIDEO. Jefuitorii caselor abandonate sunt legați de stâlpi, cu pantalonii în vine, și bătuți cu nuiele, în orașele ucrainene aflate sub asediul rușilor

VIDEO. Garda Națională Rusă, măcelărită la intrarea în Harkov. „Nimeni nu ne va impune dictatura sa!” / „Acest om a venit să «denazifice» Ucraina și acum zace sub zăpadă”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina să lupte contra rușilor: “Trebuie să ajut”

Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

„În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

* Japonezii i-au prins descoperiți pe ruși și vor să-și recupereze Insulele Kurile, ocupate de sovietici în cel de-al Doilea Război Mondial!

* Sondaj INSCOP: Putin trage în jos și partidul rusofil AUR – 3,5 procente pierdute într-o lună! PSD scade constant, PNL crește spectaculos, USR crește ușor

Proiect de lege: în „situație de criză”, toți bărbații între 18-60 de ani pot fi încorporați. Armata primește puteri sporite

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here