AcasăOpiniiSă vă amintesc cine e Voineag

Să vă amintesc cine e Voineag

-

”De ce vorbești, Ghinea, așa urât despre Voineag de la DNA?”

Păi, uite de ce.

În 2024, în pragul alegerilor, un viceprimar PNL din echipa găștii Veștea – Thuma – Predoiu i-a făcut plângere la DNA viceprimăriței USR de la Brașov, Flavia Boghiu, pe motiv că Primăria Brașov ar fi permis unei asociații culturale să desfășoare, într-un spațiu al municipalității, o expoziție. ”A pierdut Primăria bani pentru că nu a perceput chirie. Și s-au ținut și becurile aprinse pe acolo” – cam asta era plângerea făcută de viceprimarul Sebastian Rusu (PNL) și de un dezvoltator imobiliar care voia să construiască blocuri pe dealurile Brașovului, dar nu primea autorizație.

O plângere penală similară fusese deja clasată în 2022. Dar Rusu a mai băgat o fisă în anul în care coaliția ”Nicu și Marcel” căuta disperată să-și aranjeze alegerile și să sufoce opoziția, pe modelul regimurilor iliberale, gen Viktor Orbán.

- Advertisement -

Flavia Boghiu era opoziția la Brașov, așa că DNA-ul condus atunci de Marius Voineag a zis: ”Uau, asta e mare corupție!” – și a dat drumul la dosar. Același DNA condus de Marius Voineag care nu vedea nimic suspect în faptul că nepotul lui Marcel Ciolacu a obținut fonduri din PNRR pentru două parcuri fotovoltaice și, imediat după, le-a vândut pe câteva milioane de euro unui investitor. ”Hm, pare totul OK, tranzacția asta nu pare deloc un paravan de șpăguit Ciolacu”, au zis procurorii lui Voineag.

Era perioada aia în care primarii USR de prin țară primeau o ofertă de nerefuzat de la sistem: ”Ori treceți la PNL, ori vine DNA”. Și eu, și Cătălin Drulă ne-am răcit atunci gura tot țipând că DNA este folosit pentru a intimida oponenții politici ai sistemului Ciucă – Ciolacu.

Să recapitulăm: la data aceea, Marcel Ciolacu era premier, Alina Gorghiu – ministrul Justiției, iar Cătălin Predoiu – vicepremier și șef la Interne.

- Advertisement -

Cazul Flaviei era o butaforie cap-coadă. Stupiditatea situației era că tocmai viceprimarul PNL care a făcut atunci plângerea era cel care răspundea de Patrimoniu la Primăria Brașov și avea atribuții în acest caz. Flavia nu avea.

Flavia Boghiu a ales atunci să se retragă din viața publică, a renunțat să mai candideze și a așteptat să i se facă dreptate, în timp ce propaganda sistemului îi turna zoaie în cap. Coaliția ”Ciucă & Ciolacu” a reușit să ia Primăria Brașov.

După doi ani și jumătate, a venit și verdictul final în justiție. Fapta de care era acuzată Flavia Boghiu nu există. Nu că s-a clasat, că s-a prescris, nu. A fost doar un dosar inventat.

Între timp, Voineag a fost mutat procuror-șef adjunct la Parchetul General și se ocupă de interceptări. E bine-mersi. Poate fi de folos în continuare dacă sistemul are nevoie de el.

Asta este problema mea cu Voineag. Nu că DNA-ul condus de el ancheta politicieni. Ci că DNA-ul condus de el era folosit ca bâtă de dat în cap politicienilor de opoziție, în loc să-i ancheteze pe politicienii corupți.

Și, apropo: iese CSM să-i apere reputația Flaviei Boghiu?

Rămâne cum am stabilit: un borfaș. Promit că nu se va bucura în liniște de pensia aia specială. Nici el, nici ceilalți procurori-sculă.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ura, au găsit PSD-iștii PNRR-ul! Dar îl folosesc ca borfașii

Lovitura de stat din PNL

Chiloțăreala mafioților

”Prietenia” româno-chineză a fost testată la ONU. E frecție la picior de lemn

Suveraniști, vă cheamă Putin! Scăpați de Sodoma asta europeană, mergeți în Paradis!

Trump n-a încheiat 8 războaie. Ce spune minciuna asta despre el și lume

De ce e Simion sclavul lui Trump când alți suveraniști europeni nu sunt?

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Mineriada lui Nicușor

ADRIAN PAPAHAGI: Cazul Dumbrava: creștinism și birocratură

CRISTIAN PĂUN: De ce nu avem baterii

CLAUDIU NĂSUI: Noi și bulgarii

BOGDAN GLĂVAN: Investițiile și întrebările domnului Petrișor Peiu

SORIN BOCANCEA: În prag de junk

MIHAI RĂZVAN MORARU: Ne-au furat străinii Dunărea!

PAUL PALENCSAR: Nu am murit!

VLADIMIR MUNTEANU: BOR și extremismul naționalist-filetist (2): de ce s-a transformat BOR într-o tribună a propagandei naționalist-filetiste și putiniste

DANA HERING: Care ne furi, mă, apa din Dunăre?!

VITALIE COJOCARI: Putin n-a pornit niciun război

MATEI UDREA: PNL și USR sunt condamnate să lupte

ANDREI COLȚEA: Nu vă fie frică, și Nicușor pică!

DOINA DABIJA: Jurnalul unei zile sau marele ”domn”

FLORIN BURTA: Președintele e gol!

GHEORGHE POSTELNICU: PSD, marele prieten al sinecuriștilor

DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill

ALECU RENIȚĂ: Frontiera care umilește națiunea

NICOLAE DABIJA: Despre TATA

CITIȚI ȘI:

* Răspuns la ”invazia dronelor”: ambasadorul rus Lipaev, ridiculizat la MAE, cu sprijinul MApN. 40 de minute încheiate cu două decizii relevante

* VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”

* Rețeaua rusească de la lansarea de carte a lui Dungaciu, la Chișinău: ”diplomați”, agenți GRU, oamenii lui Dodon și ai lui Ceban. ”Săgețile” Moscovei au umplut sala pentru numărul 2 din AUR

Un lider AUR a încercat să ia Bac-ul, în sfârșit, la 39 de ani. N-a reușit, dar e anchetat pentru tentativă de fraudare a examenului

* Dinastia Păcuraru la Marș TV: a plecat Suverana, vine Smiorcăita! Văduva Neagră e în concediu, Maimuțica Veselă e la datorie

El e șeful de post care a chemat interlopii să-l mai bată o dată pe mirele din Lungulețu!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -