Votul iresponsabil de marți (Senat) și miercuri (Camera Deputaților), prin care PSD, AUR și sateliții lor au măcelărit Legea decarbonizării, este o bombă cu ceas plasată sub podeaua României. Ne paște o penalizare financiară uriașă, prin aruncarea în aer a PNRR. Comisia Europeană a transmis deja un avertisment sever, care arată gravitatea situației. Mai avem aproape o lună (până la 31 august) pentru a reface legea, dar PSD și AUR par hotărâte să pulverizeze finanțele României, comportându-se ca oficine ale intereselor rusești.
Într-un răspuns transmis astăzi la solicitarea publicației G4Media.ro, Comisia Europeană furnizează o serie de argumente solide. ”Guvernul” Europei avertizează că, în general, solicită tuturor statelor membre să-și îndeplinească pe deplin angajamentele asumate. Executivul condus de Ursula von der Leyen reamintește că orice risc de inversare a progreselor va fi analizat cu atenție, ceea ce ar putea atrage după sine consecințe financiare.
Comisia Europeană: ”Suntem conștienți de faptul că Parlamentul României a adoptat, la 5 august 2026, amendamente la Legea privind decarbonizarea care, printre alte modificări, afectează condițiile de dezafectare a centralelor electrice pe cărbune și lignit și condiționează închiderea acestora de disponibilitatea unor surse alternative similare cu emisii reduse de carbon. Comisia ia act de aceste modificări referitoare la Legea privind decarbonizarea, care reprezintă o reformă-cheie a Planului românesc de redresare și reziliență (RRP), a cărui intrare în vigoare a stat la baza evaluării pozitive a etapei 114. Comisia va examina cu atenție aceste modificări, care n-au fost încă promulgate de președintele României, și va evalua orice risc potențial de revocare a etapei 114”.
Executivul european mai precizează că, în general, solicită tuturor statelor membre să-și îndeplinească pe deplin angajamentele asumate în cadrul Planurilor de redresare și reziliență (RRP), reamintind că orice risc de inversare a progreselor poate atrage după sine consecințe financiare.
Comisia Europeană: ”În ansamblu, monitorizăm îndeaproape securitatea aprovizionării cu energie electrică în țară. Suntem în contact cu autoritățile naționale și cu Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E), primind actualizări continue cu privire la situație. În acest stadiu, nu există motive de îngrijorare imediate. Aprovizionarea cu energie electrică rămâne stabilă, iar piața funcționează corespunzător”.
Miercuri, în Camera Deputaților, la mutilarea Legii privind decarbonizarea, rezultatul votului a fost următorul: 180 – ”pentru”, 9 – ”împotrivă”, 27 de abţineri, iar 80 de deputaţi nu au votat.
Președintele Nicușor Dan a anunțat încă de marți seara, după votul din Senat, dar înaintea celui din Camera deputaților, că va uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv solicitarea de reexaminare a legii, pentru ca România să nu piardă banii din PNRR. Este pentru prima dată în ultimele luni când șeful statului se opune unei acțiuni a PSD.
Nicușor Dan: ”Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”.
Ce a transmis Comisia Europeană
1. Măsuri privind închiderea centralelor pe cărbune rămase până la 31 august:
- Comisia va analiza cu atenție amendamentele aduse legii privind decarbonizarea.
- Modificările care condiționează închiderea centralelor pe cărbune de disponibilitatea unor active similare cu emisii reduse de carbon ar putea afecta caracterul ireversibil al închiderii capacităților pe cărbune și lignit, evaluate anterior în cadrul obiectivului intermediar 114.
- În plus, obiectivul 119a, care face parte din ultima cerere de plată ce urmează să fie depusă ulterior, impune României să dezafecteze o anumită capacitate a unităților instalate alimentate cu cărbune și lignit (710 MW). Decizia privind unitățile specifice care urmează să fie închise revine României.
- Comisia va evalua îndeplinirea obiectivului 119a odată ce România va fi prezentat respectivul obiectiv ca parte a celei de-a șasea și ultimei cereri de plată.
2. Cu privire la utilizarea cărbunelui:
- Exploatarea resurselor energetice rămâne în primul rând de competența guvernului național (în temeiul articolului 194 din Tratat).
- Cu toate acestea, trebuie să reținem că UE și statele membre sunt obligate, în temeiul Legii climatice a UE, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până la sfârșitul anului 2030. Acesta rămâne obiectivul UE. Pentru a îndeplini aceste obiective pentru 2030 și pe termen lung, fiecare stat membru dispune de un Plan național privind energia și clima, care conține foaia de parcurs pentru îndeplinirea angajamentelor sale și pe care îl pune în aplicare în prezent.
- Nu există o soluție mai bună decât accelerarea dezvoltării energiei curate produse la nivel local și îmbunătățirea eficienței energetice.
3. Ar rezolva aceste modificări situația?
- Situația actuală nu are legătură cu eliminarea treptată a centralelor electrice pe cărbune și lignit – debitele reduse ale râurilor pot afecta producția de energie hidroelectrică și nucleară în timpul verii, deși condițiile actuale sunt deosebit de grave. Comisia este deschisă la discuții și gata să ofere consiliere cu privire la instrumentele existente în acquis-ul UE pentru a contribui la atenuarea efectelor secetei și la asigurarea securității aprovizionării, care rămâne stabilă și nu prezintă motive de îngrijorare imediată în acest stadiu.
- Au existat întârzieri semnificative în dezvoltarea alternativelor la sursele de energie extrem de poluante și la instalațiile de producție dependente de cursurile de apă, precum sursele regenerabile de energie (SRE), stocarea în baterii sau chiar centralele electrice pe gaz. Modificările, prin faptul că ar putea permite redeschiderea instalațiilor pe cărbune închise anterior sau utilizarea prelungită a celor existente dincolo de termenul convenit, ar putea încetini și mai mult dezvoltarea instalațiilor alternative de producție a energiei.
- Legea privind decarbonizarea reprezintă un angajament-cheie în Planul de redresare al României (RRP). Obiectivul acesteia (eliminarea treptată și totală a capacităților pe bază de cărbune și lignit până în 2032) rămâne extrem de relevant în situația actuală.
- Această eliminare treptată va accelera dezvoltarea alternativelor, în special a surselor regenerabile de energie (SRE) și a instalațiilor de stocare de mare capacitate, ceea ce va permite o mai bună reziliență a sistemului energetic românesc, precum și prețuri mai mici la energia electrică pe piața angro, afectate în prezent de producția costisitoare pe bază de cărbune.



