Finanțarea pentru ca 1.810 școli să fie echipate cu laboratoare de informatică a fost tăiată din PNRR de Guvernul Ciolacu, relevă documente văzute de jurnaliștii de la Edupedu.ro. De asemenea, s-a renunțat și la programul de reducere a abandonului școlar din 330 de școli, care era prevăzut să se facă tot cu bani europeni, pe gratis.
Guvernul PSD-PNL a trimis vinerea trecută la Bruxelles cererea de modificare a PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), iar printre schimbări apar tăieri masive de la cele mai vitregite domenii, Sănătatea și Educația.
Se renunță la 330 din cele 2.500 de școli care erau incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), adică la aproape 15% din total. Decizia s-a luat pe ascuns, fără ca vreun oficial guvernamental, de la premier până la ultimul secretar de stat de la Ministerul Educației, să nu sufle o vorbă despre această tăiere. În documentul trimis la Comisia Europeană, Guvernul PSD-PNL dă vina pe greva profesorilor pentru întârzierea mare cu care a răspuns (termenul limită era 21 august)!
S-au „ras” și 1.810 școli de pe lista inițială de minimum 5.200 care ar fi trebuit echipate cu laboratoare de informatică. Este o reducere de aproape 35% din total. S-a argumentat că, față de 2021, când s-a elaborat programul, s-au scumpit echipamentele. În loc să acopere diferența de bani din bugetul național, Guvernul a preferat să renunțe de tot la 1.810 școli.
Și numărul microbuzelor școlare electrice a fost tăiat la jumătate, de asemenea pe furiș. Nimeni n-a știut că Guvernul a trimis la Bruxelles solicitare pentru 1.600 de microbuze, în loc de 3.200, cum era prevăzut în PNRR. Acestea urmau să deservească localități izolate din zone rurale, unde copiii nu au cu ce să ajungă la școală. Indirect, și aceasta era tot o măsură de prevenire a abandonului școlar.
Și aici, Ministerul Educației condus de Ligia Deca, om de încredere al lui Iohannis, a întârziat masiv față de programul inițial. Microbuzele ar fi trebuit achiziționate deja – termenul limită era 30 iunie 2023. Nu s-a făcut însă absolut nimic și acum Guvernul PSD-PNL cere o amânare de un an și jumătate, până la 31 decembrie 2024!
IN SCHIMB SPORESTE PRIVILEGIILE NOMENKLATURII DE PARTID SI SECURISTE. SPORESTE SI NUMARUL DE PRIVILEGIATI !
Corect.
Romania lucrului bine facut.Ciolacu sacrifica orice ptr a pastra pensiile speciale privilegiul celor care-i sustin.
Și viitorul? De neînțeles cum va mai plăti tineretul datoria externă a politicienilor dacă nu e ajutat să învețe.