Informația că rectorul și prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” se comportă ca niște teroriști, ca niște interlopi de cea mai joasă speță, a provocat un șoc în rândul polițiștilor. Așa ceva este inacceptabil, de neimaginat!
Căutând în biografia rectorului Adrian Iacob, descoperim un CV pompos, din care respiră multă impostură. Mai mult: ies la lumină legăturile acestuia cu ministrul de Interne, Carmen Dan, omul de maximă încredere al lui Liviu Dragnea în Guvern.
Carmen Dan din Teleorman l-a împuternicit pe Iacob în funcția de rector în ianuarie 2018 și l-a numit în aceeași funcție trei luni mai târziu.
Iacob a tras sfori astfel încât prorector să fie tovarășul său Mihail Marcoci.
Cei doi aveau să colaboreze în 2019 pentru intimidarea jurnalistei Emilia Șercan, tocmind un intermediar (subaltern al lor la Academia de Poliție) s-o amenințe cu moartea.
Trei momente importante
22 ianuarie 2018. Prof. univ. dr. Adrian Iacob, comisar-șef de poliție, este împuternicit în funcția de rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru o perioadă de 6 luni, prin ordin al ministrului de Interne, Carmen Dan.
20 aprilie 2018. Comisarul-şef Adrian Iacob este numit în funcţia de rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, prin ordin al ministrului de Interne, Carmen Dan.
25 martie 2019. Emilia Șercan dezvăluie, într-un articol publicat pe pressone.ro, că lucrarea de doctorat a lui Adrian Iacob este un plagiat grosolan. „Circa 70% din teza sa de doctorat, susținută în 2007 la instituția pe care o conduce astăzi, este plagiat”, scria Emilia Șercan.
La acel moment, Adrian Iacob era vicepreședinte al Comisiei de Științe Militare, Informații și Ordine Publică din CNATDCU – organismul abilitat, printre altele, să verifice sesizările de plagiat în tezele de doctorat.
Plagiatul lui Adrian Iacob
Lucrarea este o înșiruire de paragrafe, pasaje sau pagini copiate din alți autori. La fel ca alte persoane care au plagiat în tezele de doctorat, Adrian Iacob a copiat inclusiv notele de subsol indicate în textele originale. Mai mult, el a preluat chiar și grafia din textele originale – cuvinte și propoziții îngroșate, publicate cu italice sau subliniate, dar și alte însemne. Un alt amănunt care atrage atenția: 50 dintre cei 63 de autori străini trecuți în bibliografie sunt puși „din burtă”, ei nefiind menționați în cuprinsul lucrării.
În unele situații, Iacob a indicat eronat paginile originale, pentru a masca faptul că a copiat. Inclusiv Introducerea tezei este plagiată de la paginile 11-12 ale volumului „Globalizarea traficului de copii”, coordonat de Ion Chipăilă și apărut în 2006 la editura Sitech din Craiova – volum care ridică, la rândul său, suspiciuni certe de plagiat.
Soluția in cazul rectorului și prorector de la Academia de Poliție este una singura : degradare militară , dați afara ( definitiv) din Poliție și FĂRĂ DREPT DE PENSIE MILITARĂ !!!!!
Când scriam ca acum mulți ani ca România a devenit raiul interlopilor și ceea ce este mai grav, infiltrați in structurile statului , poliție, armata, sisteme de informații , se aude in târg ca fostul șef SRI George Msior ar fi luat ceva mălai , ma duce cu gândul la Italia sfârșitul anilor 70’ când procurorul Anti -mafia cel mai
cunoscut din Italia a fost executat de mafioți cu complicitatea unor structuri de forța din statul italian.
Ce se întâmpla in România este extrem de grav, este un pericol major ca se întâmpla culmea in structura de conducere a ACADEMIEI DE POLIȚIE de însuși rectorul și prorectorul care au un comportament de mafioți ordinari. Care este părerea studenților de la Academia de Poliție, chiar nu-mi vine nici sa ma gândesc!!!! Și probabil acești doi mafioți le predau cursuri de drept privind respectarea legilor!!!!
Edificatoare sinteza lui Gr. Cartianu. Dar aș avea, aici, o întrebare pentru domnul Marian Avrămia: cine ar putea lua măsurile drastice (și necesare) propuse de dumnealui?
Romanii, cind sufereau o infringere recurgeau la decimare, adica tot al zecelea soldat era sacrificat! Noi, urmasii Romei cred ca ar trebui sa folosim, simbolic acelasi sistem! Degradarea publica! Pentru cine a purtat uniforma militara stie ca este rusinea suprema! Asta merita! Fara pensie, fara grade…niste zerouri!!
Dacă nu mergeam la vot vom lua un pumn în bot !