Carmen Dan testează tot mai des DICTATURA. În două zile, sluga lui Dragnea a compromis și Jandarmeria (la Topoloveni), și Poliția (la Târgoviște)

3
5589
Umbra lui Carmen Dan, la MAI

Zilele de vineri și duminică, 17-19 mai 2019, Topoloveni / Târgoviște, au fost două fotografii decupate dintr-un film numit DICTATURA. Nu rulează încă întregul film, e doar un proiect în mintea diabolică a lui Liviu Dragnea, dar secvențele se înmulțesc.

În decurs de 48 de ore, Ministerul de Interne s-a compromis de două ori. Vineri s-a făcut de râs Jandarmeria (încă o dată, după represiunea barbară din 10 august 2018), duminică a fost rândul Poliției.

Deasupra tuturor acestor instituții „ale ordinii publice” stă impostoarea agresivă Carmen Dan. Din Teleorman. „Suptalterna” Vioricăi Vasilica Dăncilă. Din Teleorman. Slugile perverse ale infractorului Liviu Nicoae Dragnea. Din Teleorman.

  1. Vineri, 17 mai, Topoloveni. O hoardă de jandarmi dă buzna peste 10 manifestanți pașnici din micuțul oraș argeșean. Protestatarii nu dau nici cel mai mic semn de violență, nici măcar verbală. Dar au un banner îngrozitor de subversiv: „Țara n-a votat hoția!!! Voi nu sunteți România!”. Aha… sunt așteptați să sosească Liviu Dragnea și Petre Daea, deci la ei se referă bannerul! Cei 10 protestatari sunt luați pe sus, băgați în duba Jandarmeriei și duși la secția de poliție. Cei mai activi dintre ei sunt ținuți o oră și jumătate. Și ei, și bannerul. Li se dă drumul doar când Liviu Dragnea a luat distanță de Topoloveni, mai are un pic și ajunge la Corbi.

2. Duminică, 19 mai, Târgoviște. Timp de peste 6 ore, Târgoviște devine „orașul interzis”. Un orașul paralizat complet, izolat de restul județului. Doar mașinile cu PSD-iști pot intra, pentru a ajunge la miting. Mitingul PSD, la care vine și Liviu Dragnea. Sute de polițiști sunt plasați la intrările din oraș, cu misiunea clară de a nu lăsa nicio mașină să intre în Târgoviște, în afara celor care îi aduc pe PSD-iști la miting.

Poliţia Locală Târgovişte anunțase că, duminică, timp de 6 ore (10.00–16.00), vor fi închise circulaţiei auto 14 străzi din municipiu, pentru mitingul electoral al PSD. Închiderea celor 14 străzi este extinsă însă la întregul oraș, ba chiar și în afara celor 6 ore anunțate.

Șoferilor care încearcă să ajungă acasă, la biserică sau la meciul echipei de fotbal Chindia Târgoviște, cvasi-promovată în prima ligă, li se cere parola. În secolul XXI, pe timp de pace, parola! Parcă suntem într-un film de propagandă, gen „Pistruiatul”, în care câțiva ilegaliști comuniști, folosind parola, îi rușinează pe fraierii ăia de naziști. Doar Sergiu Nicolaescu mai lipsește de la Târgoviște, ca să fie scena completă.

La 30 de ani de la căderea comunismului, în orașul în care a fost executat Ceaușescu, ne întoarcem la parole spuse cu jumătate de gură. Ne întoarcem la dictatură.

Este incredibil cum o instituție precum Poliția se supune orbește unui ordin dement, acceptând o misiune ilegală și umilitoare: să interzică unor cetățeni liberi să intre cu mașina într-un oraș liber. Să le interzică târgoviștenilor să intre în Târgoviște. Așa ceva nici măcar Ceaușescu nu și-a permis!

Noi, românii, am ratat Procesul Comunismului. Dar când se va face Procesul Dragnismului, Carmen Dan trebuie să stea pe prima bancă în boxa acuzaților! După „lotul CPEx” (al PCR), e loc și pentru „lotul CEx” (al PSD).

CITIȚI ȘI:

* Revoltător! După 24 de ore de gardă, o doctoriță n-a putut ajunge acasă pentru că mitingul PSD a închis orașul Târgoviște

* A apărut parola cerută de poliţişti la „barajul” prin care PSD a blocat intrarea în Târgovişte!

* Colonelul-dottore, după „isprava” de la Topoloveni: „Ne înjură lumea, suntem denigrați. Jandarmii și-au făcut datoria”

3 COMENTARII

  1. Foaie verde trei lulele grele
    Carmen Dan e blatul la surcele
    Vine pe proptele americane
    De la FBI banii şi mâncare
    Vede România ca pe averea ei
    Mălai, fripturi cu mujdei de usturoi.

    Merge calul pe deal în sus
    Ne privește lumea dîn Apus
    Scriu ziarele mari europene
    De doamna cu mingele erogene
    Opincă de mă fac de acum încolo
    Vai de lună, vai de om, onixul un domn.

    Vai luna mea de mucava
    Tristă e lumea cu aşa ceva
    Vinde doctorul trei ficați
    Veniți oameni şi cumpărați
    Pe model de democrație
    Vai mama ei de milă şi de ie.

    Carmen Dan ajunge la liman
    Eu sunt un mare american
    Cu vederi europene
    Luntre şi Diogene
    Pornirea face din serai
    Două zile şi un nohai.

    Vina de mi-ar ajunge
    Nu e oftică sau ninge
    Cu fulgi mari şi omăt moale
    Am haine şi nu țoale
    Bădița Nicolae spunea
    Ea e nevasta altuia.

    „The Afghan” Frankfurt am Main

  2. M-am uitat la CV doamnei Carmen Dan și la cât este de subțirel nu este de mirate ca a lăsat sectorul privat și sa se ducă in cel de stat, acolo unde din postura de ministru de interne sa poată sa-si facă mendrele !
    Toată aceasta dictatura a PSD-ului nu va dura la infinit și viitoarea guvernare trebuie sa ia la puricat modul in care Jandarmeria și politiiile din județe respecta legea pentru ca in caz contrar ne întoarcem ca acum 30 de ani, iar romanii vor sa uite definitiv de perioada de trista amintire!!!!

  3. Tic-tac Chucky, ti se apropie si tie vremea sa platesti pacatele…vedea-v-as pe toti infractorii dupa gratii dupa alegerile parlamentare!!!!
    Chiar asa a ajuns Romania, sa fie saltati oamenii de pe strada cand protestau conform constitutiei ori sa intri in oras cu parola, iar ala care nu mergea la miting ce sa faca?!?!
    DESFIINTATI JANDARMERIA, ESTE FOSTA SECURITATE!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here