Grupul elen OTE şi principalul său acţionar, gigantul german Deutsche Telekom, sunt pe cale să vândă pachetul majoritar de acţiuni deţinut la Telekom România.
Informaţiile actuale indică patru competitori care discută în prezent o eventuală preluare a operatorului român de telecomunicaţii sau a unei părţi din afacere: RCS&RDS, companie controlată de omul de afaceri Zoltan Tseszari, grupul francez Orange, compania rusă ER-Telecom, printre cei mai mari 10 jucători din industria de telecomunicaţii din Rusia, şi Spas Rusev, unul dintre cei mai bogaţi, dar şi controversaţi afacerişti bulgari, având strânse legături cu finanţatori ruşi.
Telekom România, brand sub care activează din 2014 foştii operatori Romtelecom şi Cosmote România, este controlată în proporţie de 54,01% de grupul elen OTE, la care Deutsche Telekom deţine o participaţie de 46%. Informaţii privind o eventuală retragere a celor două companii de pe piaţa românească au apărut la începutul anului şi s-au intensificat în ultimele zile. Omul de afaceri bulgar Spas Rusev (alăturat), care în ianuarie a declarat că a iniţiat negocieri cu Deutsche Telekom pentru preluarea subsidiarei din România, a revenit recent cu detalii privind progresul discuţiilor.
Rusev a anunţat că a fost invitat să depună o ofertă angajantă pentru acţiunile Telekom România, în cadrul celei de a doua runde de negocieri. OTE a pregătit deja terenul în vederea unei eventuale vânzări a participaţiei deţinută la Telekom România, operând, recent, o majorare de capital de peste 3,7 miliarde de lei (aproximativ 800 milioane de euro) la divizia de telefonie mobilă Telekom Romania Mobile Communications. Banii aduşi de OTE vor ajuta Telekom România să îşi reducă din datoriile de aproape 4,9 miliarde de lei înregistrate la finele anului trecut, relatează Adevărul.
Este necesara o lege care sa ii trimita pe toti smecherii care fac „afaceri” cu bestiile SVR/FSB/ GRI la PUSCARIE. PUSCARIE PE VIATA PT colaboratorii criminalilor de la Moscova! SIE este o agentura a Rusiei…….daca nu ne trezim
Este posibil ca Putin sa devina marele si singurul investor or in To. Vrem sa ne intoarcem in bratele bestiilor de la Moscova?