Adina Florea este întruchiparea procurorului supus politic. Adusă la Bucureşti din „Republica Mazăre”, de la Constanţa, pentru marele merit de a nu fi făcut niciun mare dosar de corupţie, a fost impusă de Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader&co. la şefia celebrei secţii „SS-Gestapo”. O secţie înfiinţată de PSD-ALDE pentru distrugerea justiţiei din interior, dar „desfiinţată” azi de Comisia de la Veneţia şi de preşedintele Iohannis.
Cu toate acestea, procurorul general interimar a luat o decizie absolut de neînţeles, dubioasă de-a dreptul, care l-a transformat în subalternul Adinei Florea, cea pe care clanurile penale din politică vor s-o pună la şefia „SS-Gestapo”. Ce-a făcut Bogdan Licu, în cazul Sorina, fetiţa din Baia de Aramă (Mehedinţi) adoptată de o familie de cetăţeni americani?
Deşi adopţia fetiţei este perfect legală, prin sentinţă definitivă a justiţiei, Licu a decis să n-o recunoască, intrând astfel pe direcţia impusă şi de Liviu Dragnea cât era în libertate, care a urmărit să desfiinţeze sentinţele definitive de la Înalta Curte.
Bogdan Licu a solicitat luni Tribunalului Mehedinți emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se interzică părăsirea teritoriului României de către minora adoptată! De ce? „Până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Cu alte cuvinte, secţia „SS-Gestapo” este cea care a deschis dosarele penale în cazul fetiţei adoptate, care dosare penale i-au permis lui Licu să ceară blocarea ieşirii din România a Sorinei alături de familia sa.
Cum poţi să ai încredere într-o acţiune a „SS-Gestapo”, care i-a fabricat dosar penal Laurei Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, că aşa a vrut fugarul penal Sebastian Ghiţă?
Licu, împotriva Comisiei de la Veneţia, via SS-Gestapo
Mai mult, luni, Comisia de la Veneţia însăşi a dat publicității luni un nou raport dur referitor la modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR legislației din Justiției, criticând în mod special înființarea și modul de funcționare al Secției speciale de anchetare a magistraților, despre care a spus că ar putea deveni un obstacol în fața luptei anticorupție și a crimei organizate. (Detalii, AICI).
Inclusiv preşedintele Iohannis, cel care l-a numit interimar pe Bogdan Licu la şefia Parchetului General, s-a pronunţat în termeni foarte fermi împotriva Secţiei pe care Licu a folosit-o ca pretext pentru a cere desfiinţarea adopţiei obţinute legale de familia Săcărin, din SUA!
Opinia lui Iohannis în cazul „SS-Gestapo”
- Președintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanților care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019.
- Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.
Aşadar, de la preşedintele României până la Comisia de la Veneţia şi alte organisme europene, plus asociaţiile de magistraţi oneşti, toată lumea fuge ca dracul de tămâie de „SS-Gestapo”, dar procurorul general interimar Bogdan Licu se foloseşte de acest monstru judiciar pentru a desfiinţa o adopţie legală şi a împiedica o familie să iasă din România cu propriul copil!
Licu, omul clanurilor penale cu conexiuni la vârful justiţiei?
De ce pune Bogdan Licu preţ pe „dosarele penale” făcute de secţia Adinei Florea, pentru a opri o familie să iasă din România? De ce îşi foloseşte Licu funcţia pentru a cere revizuirea unsei sentinţe definitive de adopţie, aşa cum doar Liviu Dragnea şi toţi infractorii condamnaţi definitiv fac? Are asta legătură cu acuzaţiile de plagiat ale doctoratului său, care îl fac şantajabil?
Sunt întrebări grave pentru poziţia de procuror-general, pe care doar conducerea magistraturii le poate lămuri. Dar CSM, ştim bine, e condus de Lia Savonea, favorita lui Liviu Dragnea, cea care o doreşte pe Adina Florea cât mai repede la şefia „SS-Gestapo”.
Ce interes ar mai avea ea să afle de ce a trecut Bogdan Licu de partea lui Dragnea şi a infractorilor care utilizează practica revizirii sentinţelor definitive – o nenorocire nemaiîntâlnită nicăieri la acest mod în lumea liberă!
Atacul la sentinţe definitive, arma lui Dragnea
Deşi adopţia Sorinei este perfect legală, prin sentinţă definitivă a justiţiei, procurorul general Bogdan Licu a decis să n-o recunoască, intrând astfel pe direcţia impusă şi de Liviu Dragnea cât era în libertate, care a dorit mereu anularea sentinţelor definitive deoarece el însuşi era condamnat.
Licu a solicitat luni Tribunalului Mehedinți emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se interzică părăsirea teritoriului României de către minora adoptată de o familie de cetăţeni americani, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (n.r- SS Gestapo)„, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Practic, prin acest gest, avem dovada că Parchetul General a intrat pe mâna unui personaj care nu respectă justiţia în forma ei cea mai pură: sentinţa judecătorească definitivă. Desfiinţarea sentinţelor este exact ce îşi doresc Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov&co., este lupta lor de când au ajuns la putere, în 2017, începută odată cu OUG 13 şi continuată până în ziua condamnării lui Dragnea.
Prin decizia de ataca sentinţa definitivă de adopţie, procurorul general interimar a arătat azi că a trecut de partea celor care vor să întoarcă România din drumul democraţiei, al legii, al Occidentului, şi vor s-o ducă într-o zonă gri, tip Venezuela, în care legea o face cine are puterea politică sau strigă mai tare în piaţă.
Investigaţia jurnalistei Emilia Şercan
Rămâne un mister motivul pentru care procurorul general Bogdan Licu a întors armele. O explicaţie ar putea fi doctoratul său în Drept, acuzat de plagiat de către investigaţiile jurnalistei Emilia Şercan, specializată în astfel de speţe. Un doctorat plagiat este oricând o sursă de şantaj. Iată ce scria jurnalista de investigaţii în PressOne:
Plagiatul lui Licu nu e o noutate; prima dezvăluire datează din 31 august 2015 („Al treilea plagiat coordonat de Gabriel Oprea: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României„). Acum trei luni, însă, PressOne descria, etapă cu etapă, bătălia susținută pe care noul procuror general interimar o duce pe toate planurile – inclusiv prin instanțe – pentru a împiedica CNATDCU să dea un verdict final asupra tezei sale.
Cu alte cuvinte, Bogdan Licu nu-și dorește să scape de suspiciunea de plagiat și să-i fie restaurată reputația profesională, ci să împiedice CNATDCU și Comisia de etică a Academiei SRI să-i cerceteze teza și să stabilească un verdict; pentru că, argumentează el explicit în plângerea împotriva Ministerului Educației, “o astfel de cercetare […] îmi îngrădește accesul la o funcție de conducere în Ministerul Public”.
Bogdan a fost doctorandul generalului izmana Gabriel Oprea ? Nu i-au luat gradele de general pentru ca a trecut de la căpitan la gradul de colonel?!!!!!
Un oportunist mai mare ca asta nu exista in Ronania in domeniul militar!!!
Groaznic in ce Republica a incompetenților și aimbecililor trăim!
Cât a luat UNPR la europarlamentare in 26 mai 2019? 0.1% !!!! Ha , ha, ha, politicieni scoși de la saramura, romanii au știut ce sa voteze, nu balabusterele alea doua, sportivi OK dar politicieni de nota zero!!!! Au confundat sportul probabil cu politica , și când te gândești ca au fost și senatori nu le mai dam numele ca nu se cade!!!!