Ministrul Justiției, atacat violent de tabăra pro-Dragnea din CSM, pe motiv că s-a întâlnit cu diplomați americani. „Atentat la independența și suveranitatea României!“

3
1223

Război total între ministrul Justiției, Stelian Ion, și gruparea fidelilor lui Dragnea din Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Tabăra judecătoarelor din jurul Liei Savonea l-a atacat violent, joi, pe ministru, pretextul fiind întâlnirea acestuia cu diplomați ai Ambasadei SUA.

Discuția a fost pe linia așa-zis suveranistă sub care Dragnea și-a derulat toate abuzurile și ticăloșiile în cei trei ani cât a condus România.

Marea durere este însă inițiativa lui Stelian Ion de a desființa Secția Specială, înființată în 2018 de Dragnea și Tudorel Toader cu scopul de a pune presiune politică pe magistrați. Toate instituțiile internaționale cer, de atunci, desființarea Secției Speciale.

Nicoleta Țînț: „Domnul ministru dezbate tema desființării SIIJ cu reprezentanții altor state”

Nicoleta Țînț, fostă șefă CSM, a deschis ostilitățile: “A trecut deja, eu zic un timp suficient de când domnul ministru a fost instalat în funcție și nu a avut loc absolut nicio întâlnire cu domnia sa în care să discutăm ca profesioniști ca juriști chestiuni de interes pentru puterea judecătorească. Spre marea dezamăgire a multora dintre noi constatăm că domnul ministru dezbate, de pildă, tema desființării SIIJ cu reprezentanți ai altor state și anunță apoi public pe site-ul Ministerului Justiției că, mă rog, care ar fi concluziile acelor întâlniri, că un stat susține, eu știu, poziția privind desființarea SIIJ“.

Gabriela Baltag: „Atentat la independența și suveranitatea României!“

O altă luptătoare îndârjită din tabăra fidelilor lui Dragnea, judecătoarea Gabriela Baltag, a avut argumente care amintesc de Nicolae Ceaușescu și de național-comunismul acestuia: “Aș dori ca azi Secția pentru Judecători să adopte o poziție față de aceste acte de intruziune diplomatică, sau cum vreți să le spunem, în afacerile interne ale României pe segmentul Justitie. Noi suntem garantul independenței sistemului judiciar și avem obligația să aducem în atenție și să discutăm aceste probleme. Mi se pare un atentat la independența și suveranitatea României și nu sunt cuvinte deloc mari. Mă întreb dacă diplomații noștri își pot permite astfel de lucruri pe teritoriul statelor respective, dacă se pot amesteca în treburile interne ale acestor state. (…) Nici într-un caz nu au vreun drept să se amestece în treburile interne ale României. Eu doresc să luăm astăzi o poziție publică. Toată lumea ne întreabă cum putem să permitem acest lucru. (…) O să-mi spuneți ca è vorba de un parteneriat strategic, nu e vorba de niciun parteneriat strategic aici, știm si noi ce conține acest parteneriat, aici e vorba de sistemul judiciar, nimeni nu are voie să se amestece în treburile noastre interne, în justiția noastră! Mai avem foarte puțin să ne dicteze ambasadele, sau alte state, cum să soluționăm cauzele. Atât a mai rămas! Nu mai e decât un pas!“.

Stelian Ion, care știe motivul real al atacurilor, le-a replicat: “Chestiunea aceasta cu întâlnirea cu ambasadorii cred că este o furtuna într-un pahar cu apă. Este o relație absolut normală aceea pe care MJ o are cu reprezentanţii altor state. Sunt, în principal, reprezentanți ai altor state membre UE, care sunt interesați de modul de funcționare a statului român, nu a venit absolut niciun ambasador să solicite o soluție în sistemul judiciar, însă există o dorința de a se afla care este stadiul de implementare, îndeplinire a obiectivelor în cadrul MCV“.

Ministrul a plecat apoi la bilanțul DNA, lăsând grupul Savonea să spumege și să-l acuze de lipsă de respect. Tabăra judecătoarelor care reprezintă rețelele de influență subterane din Justiție este în război declarat și cu DNA, instituție atacată furibund cu fiecare ocazie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

* Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

3 COMENTARII

  1. JIGODIILE alea TURBATE, Savonea, Baltag, Țînț, au ajuns în C.S.M. prin votul… celor care-au trecut prin școli exact precum studenții ăia de la Drept prinși copiind-pe-rupte!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here