marți, martie 19, 2024
AcasăMainGata, nu mai există pensii speciale pentru parlamentari! Legea n-a fost atacată...

Gata, nu mai există pensii speciale pentru parlamentari! Legea n-a fost atacată la CCR, Klaus Iohannis a promulgat-o

-

Legea privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se apropie de intrarea în vigoare! Președintele Klaus Iohannis a promulgat-o miercuri, 24 februarie, iar publicarea în Monitorul Oficial este o formalitate.

O parte dintre foștii parlamentari, grupați într-o asociație, au făcut  demersuri pentru ca Renate Weber, “Avocatul Poporului PSD”, să conteste legea la Curtea Constituțională (CCR), pe motiv că-i “discriminează”.

Surprinzător, Renate Weber a refuzat sesizarea Curții, motivând: „Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate. Termenul a expirat ieri”.

Prima lege din seria celor care urmează să elimine pensiile speciale a fost adoptată cu mare viteză.

Miercuri, 17 februarie, plenul reunit al noului Parlament a adoptat legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru actualii și foștii parlamentari, stârnind mari nemulțumiri.

La exact o săptămână distanță, președintele Iohannis a promulgat-o. După publicarea în Monitorul Oficial, ea va intra în vigoare.

- Advertisement -

Viteza cu care noul Parlament și Președintele au adoptat legea i-a luat prin surprindere pe beneficiarii ei. „Specialii” au reacționat fără succes

Viteza cu care s-a derulat acțiunea i-a luat prin surprindere pe privilegiați – foarte mulți, deosebit de influenți. Lipsiți initial de reacție, ex-parlamentarii rămași fără pensie special s-au regrupat și au făcut un memoriu pe care l-au depus la Avocatul Poporului, pentru ca acesta să sesizeze CCR. Renate Weber i-a refuzat însă, pe motiv că n-a identificat motive de neconstituționalitate.

Printre cei rămași fără privilegii se numără Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Nicolicea, Șerban Mihăilescu (alias “Miki” Șpagă), Marko Bela, Viorel Hrebenciuc și Ecaterina Andronescu – toți “trăgeau” câte 15.000 de lei pe lună din buget sub formă de pensii speciale.

Pentru “Cati” Andronescu, aceasta este a doua lovitură grea primită în doar câteva luni, după ce Guvernul a tăiat finanțarea pentru Academia Oamenilor de Știință din România – o “clonă” a adevăratei Academii Române care adăpostea foști și actuali parlamentari, toți retribuiți de stat fără să facă nimic.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

3 COMENTARII

    • DIN-NENOROCIRE (!!!!!), (ÎNCĂ!) mai există… „căi-de-atac” la C.C.R., chiar și după promulgarea și, implicit, intrarea-în-vigoare a unei Legi (votate, așadar, de către Parlamentul-României!”)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -