O chemare la vot extrem de emoționantă vine de la Claudia Guțulescu, o româncă din Londra care nu a uitat ziua când a părăsit „casa ei frumoasă”, din Oltenia, „cu două valize în mâini și cu sufletul așa cum nu vă doresc să-l aveți vreodată”.
Claudia a postat pe Facebook un text care respiră dragoste de țara în care s-a născut, a copilărit, a crescut, dar în care nu și-a mai găsit rostul, oricât s-a străduit.
Tânăra româncă își roagă compatrioții să nu treacă nepăsători pe lângă aceste alegeri. Și nici pe lângă cele care vor mai veni.
„Duminică e o zi în care, măcar și prin simpla prezență, putem arăta că EXISTĂM, că suntem aici, fiecare pe unde putem și pe unde ne-a trimis soarta. Și că ne dorim să facem parte din viitorul țării pe care o numim ACASĂ”, scrie Claudia, cu inima ruptă în două: jumătate la Londra, jumătate în Mehedinți.
Mesajul Claudiei Guțulescu
„(…) De câteva săptămâni ar fi trebuit să-mi îndrept atenția totală spre viața mea profesională și personală, pentru că momentul o cere. Și mi-am promis să fac asta. Dar… bănuiți bine. Nu am reușit.
Nu am reușit pentru că… România. Și pentru că undeva adânc în mine, dincolo de controlul și puterea mea de înțelegere, se zbate ceva care mă depășește.
Am părăsit România după ce am fost mulți ani manager al unei firme multinaționale, după ce am deschis nu una, nu două, ci trei firme private, pe care le-am închis una după alta când am realizat că dacă vrei să fii corect și cinstit sută la sută, trebuie să aduci bani de acasă. Am plecat după ce am înțeles că viitorul copilului meu va fi mult mai ușor realizabil undeva unde nu contează cine e mama, cine e tata și cu cine iese la bere.
Am părăsit casa mea frumoasă (pe care cu siguranță nu o voi avea niciodată aici, unde sunt acum) într-o noapte de 4 septembrie, cu două valize și cu sufletul așa cum nu vă doresc niciunuia dintre cei ce citiți aceste rânduri să-l aveți vreodată. Dar eram pregătită de greu și de luptă. Și am luat totul de la zero în deja două țări străine. Acum, după ani, trebuie să recunosc cu mirare (și cu oarece obidă): în ambele mi-a fost mai ușor să fiu fericită decât mi-a fost vreodată în țara în care m-am născut și pe care o iubesc.
Acum stau și mă uit și eu, în fiecare moment în care apuc, la ce se petrece acolo, în jurul casei pe care încă o numesc ACASĂ: partide care se acuză, altele care se scuză, partide care se bat cu pumnul în piept pentru aceleași chestii simple abia propuse, nicidecum îndeplinite, diferite și diverse personaje «independente» care fac jocul unora sau altora, informații contradictorii, manipulări și praf în ochi.
Și mai văd o mare masă gri, cu ochi mulți și aparent atenți. Care comentează, acuză, îndeamnă și vrea multe.
Masa gri vrea spitale, autostrăzi, vrea salariu ca afară, legi stabile și clare, vrea buget, vrea curățarea instituțiilor de stat de infractori și răufăcători. Vrea mai bine pentru ea, pentru părinții ei, pentru copiii și prietenii ei.
Masa gri, multă, ochii și inimile României vor un singur lucru: MAI BINE. Vor o secundă de liniște. Vor o zi în care să nu se întâmple ceva nedrept. O zi în care să plece dimineață pe ușa casei zâmbind și să revină seara la fel. Și nu există unul mai bun ca altul. Și nu există unul mai rău ca altul.
Existam toți, cu mâini crăpate sau creiere obosite de stres, în aceeași realitate. Pe care numai cu toții o putem construi așa cum o dorim.
O fi mult, o fi puțin, o fi prea devreme sau prea târziu, dar duminică e zi de vot. Duminică e o zi în care, măcar și prin simpla prezență, putem arăta că EXISTĂM, că suntem aici, fiecare pe unde putem și pe unde ne-a trimis soarta. Și că ne dorim să facem parte din viitorul țării pe care o numim ACASĂ.
Luați doi-trei prieteni, sunați-vă părinții și neamurile și mergeți la vot! Ce vă costă? Ce vă reține? Haideți să ne vedem la secțiile de votare, haideți să ne salutăm și să ne urăm de bine. Haideți să facem o plimbare, să ne spunem si noi acolo o părere, bună sau rea, pentru care ne vom înjura sau ne vom felicita peste câțiva ani. Dar nu există altă cale. Nu există o altă zi să ne unim în gând și voință, ca popor, decât ziua de vot. Pentru că dacă noi nu suntem unii lângă alții, nimeni nu va fi.
Eu merg. Sper să o faci și tu. Dacă nu pentru tine, fă-o pentru noi, toți ceilalți!
Mulțumesc!”
Draga Claudia, mi-a mers la inima confesiunea ta, si recunosc, nu am putut sa fac gestul pe care tu l-ai facut intr-o zi gri, lasand in urma o casa, o tara necajita, si inima ta. Merg maine la vot, si mi-am indemnat toate clasele de-a XII-a pe care le am sa mearga la vot, pentru ca acum mai mult ca niciodata e nevoie de votul fiecaruia dintre noi! Sper sa te ajutam cu voturile noastre sa te intorci la casa ta, si la inima ta!