Încă un impostor în tabăra PSD. Senatorul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, și-a plagiat teza de doctorat

2
2436
Ionuț Vulpescu

Unul dintre „copiii de suflet” ai lui Ion Iliescu se dovedește impostor cu acte. Senatorul Ionuț Vulpescu (42 de ani), fost ministru al Culturii în guvernele Ponta și Grindeanu, și-a plagiat masiv teza de doctorat, anunță Edupedu.ro.

Verdictul de plagiat în cazul lui Ionuț Vulpescu a fost constatat de Universitatea din București. Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a cerut Ministerului Educației să-i retragă titlul de doctor, spun sursele Edupedu.ro. Decizia vine după ce Universitatea a fost sesizată cu privire la plagiat de către lectorul Cătălin Cioabă.

Ionuț Vulpescu a susținut în noiembrie 2008, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, teza de doctorat intitulată „Etica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”. Vulpescu l-a avut coordonator de doctorat pe profesorul Vasile Morar.

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu „conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”, având „elemente indubitabile de plagiat”.

Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste „de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”.

Deși fără merite sau calități politice, Ionuț Vulpescu a fost propulsat pe scena publică de Ion Iliescu, pe baza vechii prietenii a acestuia cu tatăl actualului senator. Așa a devenit acesta deputat la 36 de ani, iar ulterior senator și ministru.

Ionuț Vulpescu și protectorul său, Ion Iliescu

Cariera politică a lui Ionuț Vulpescu

  • deputat PSD (2012-2016)
  • senator PSD (2016-prezent)
  • ministru al Culturii (2014-2015, 2017)

Vulpescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și și-a obținut doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

În ultimii doi ani și 5 luni, ca senator, Ionuț Vulpescu a votat toate blestemățiile anti-justiție impuse de PSD, fiind soldat credincios al unei „armate jihadiste” care lucra pentru destructurarea statului român. A participat, fără a ridica obiecții, și ședința Guvernuliui Grindeanu din seara zilei de 31 ianuarie 2017, când a fost adoptată sinistra Ordonanță de Urgență nr. 13.

CITIȚI ȘI:

Rezultate finale: PNL – 27,00, PSD – 22,51%, USR-PLUS – 22,36%. Doar 13.650 de voturi între PSD și USR-PLUS

* Cea mai mare prezență la vot din istoria diasporei române: 381.121 de voturi, cu 2.005 mai multe decât în 2014

În diaspora, PSD a luat marja de eroare: 2,41%! Mai puțin chiar și decât un independent neeligibil!

Klaus Iohannis cere demisia IMEDIATĂ a lui Meleșcanu și a lui Carmen Dan, „imediat însemnând imediat!”. Va înființa o comisie la Cotroceni, pentru ca la următoarele alegeri să se poată vota civilizat

Ce tupeu! Meleșcanu zice că vinovat pentru cozile din diaspora e Klaus Iohannis, pentru că a vrut referendum!

Dan Barna la Antena 3. O isterie gratuită

PSD își îngroapă „Ordonanța lăcomiei”, arma propagandistică de campanie. Niciun vot de susținere în Comisia IT

Dragnea a „murit”, trăiască „noul Dragnea”! PSDăncilă şi-a pus omul la şefia Camerei Deputaţilor. Tăriceanu a făcut ceva pe referendumul anticorupţie votat masiv de români

Efectul votului: Tăriceanu rămâne fără imunitate! Reface tandemul cu Dragnea, dar la Rahova

Gheorghe Stan, la loc comanda! „Călăul” magistraţilor din fruntea „SS-Gestapo”, pus de Dragnea la CCR, ar putea să fie respins

De la statul paralel la patul paralel. Cele mai tari poante pe seama lui Dragnea și a lui Tăriceanu

Aplauzele Angelei Merkel. Klaus Iohannis, ovaționat de liderii PPE pentru „succesul referendumului pentru statul de drept”

Bogdan Chirieac despre Viorica Dăncilă: „un fel de Angela Merkel dâmbovițeană”!!!

L-am ras pe Tăriceanu! Vuvuzelele ALDE – Norica Nicolai, Daniel Barbu și Renate Weber – au ratat Parlamentul European

Să mâncăm românește! Primul mic dejun la Rahova: biscuiți cu marmeladă

Anunț-cheie al baronului Oprișan: jihadul anti-justiție al PSD a încetat! Azi moare, simbolic, Ordonanța 13

Mesaj din Diaspora: „Voi, cei ce nu ați putut vota, nu fiți trişti! Sacrificiul nostru nu este în zadar”

Mesaj gingaș de la gardienii din pușcării: „Bine ai venit acasă, Liviu! Dar ai grijă, nu mai invita pe nimeni la baie!”

Ciuvicul Antenei 3: „Neo-fasciștii au câștigat alegerile, neo-staliniștii l-au condamnat pe Dragnea”

Adio, Liviu Dragnea! Merge la puşcărie: Înalta Curte l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare!

Marș la pușcărie, nimicule!

Cele patru asasine de la Înalta Curte

Votăm și pentru arestarea lui Dragnea

2 COMENTARII

  1. Ce canalie! Sunt dezgustat. Ma bate gindul sa nu mai votez PSD-ul niciodata. Auzi, sa-si plagieze teza de doctorat. Ce ticalosie! A dat bani, a cumparat-o, precis asa s-a intimplat. Nu, gata, e clar, incepind de la alegerile viitoare nu mai votez PSD-ul.

    P.S. Uniunea Fortelor de Dreapta mai exista? Nu prea sunt la curent cu politica, n-am fost niciodata la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.