Coroborarea datelor aflate până acum, din ancheta cazului de la Caracal, arată cinismul criminalului în serie Gheorghe Dincă (66 de ani). Acesta a procedat identic în cazul celor două fete răpite, violate și omorâte: a sunat familia acestora imediat după crimă.
Acum știm cu destulă precizie ce s-a întâmplat joi, 25 iulie, într-un interval de cel mult două ore.
- La ora 11.05, Alexandra a sunat pentru prima dată la 112, de pe telefonul celui ce o ținea captivă într-o magazie.
- La ora 11.14, cea de-a treia convorbire a Alexandrei cu operatorul 112 a fost întreruptă brusc de apariția în magazie a lui Gheorghe Dincă. Ultimele cuvinte, precipitate, ale fetei: „Vine! Vine!”.
- Bestia din Caracal spune că a omorât-o pe Alexandra „pe la 12”, „la scurtă vreme” după ce a surprins-o vorbind la telefon.
- „La ora 13.00″, mama Alexandrei Măceșanu a fost sunată de un bărbat, care i-a spus să nu-și mai aștepte fiica, pentru că aceasta „e bine” și va pleca în Elveția împreună cu el. Cel mai probabil, vocea de la telefon era a criminalului.
E greu de stabilit ora exactă a decesului Alexandrei. E posibil ca fata să fi fost omorâtă chiar înaintea orei 12.00, dată fiind furia sa ucigașă când și-a surprins-o prizoniera vorbind la telefon. Mai mult: la telefonul lui. Și mai grav: fata sunase la 112.
Nu știm deocamdată dacă monstrul din Caracal a ars cadavrul Alexandrei înainte de a o suna pe mama acesteia, „ca s-o liniștească”. E posibil ca lucrurile să se fi derulat în această succesiune, dat fiind că între momentul decesului Alexandrei și cel al apelului telefonic a fost cel puțin o oră, poate o oră și jumătate.
Telefonul monstrului și cenușa din butoi
Alexandra a fost răpită miercuri, 24 iulie, în jurul orei 10.00. A doua zi, ea a cerut cu disperare ajutorul Poliției, prin intermediul 112, prin trei apeluri care au durat, în total, 4 minute și 43 de secunde. Mai exact:
- la ora 11.05:41 – pentru 45 de secunde;
- la ora 11.06:25 – pentru două minute și 20 de secunde;
- la ora 11.12:36 – pentru un minut și 38 de secunde.
În timp ce se străduia să ofere dispecerului de la 112 o descriere cât mai explicită a locului în care era sechestrată („o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte, un nuc, mai mulți câini în curte, multe mașini”), Alexandra era cu ochii pe ușă. Și ușa s-a deschis brusc, iar monstrul a apărut în cadrul ei. Un individ solid, bine făcut, cu care fata de 15 ani nu se putea lupta, mai ales că avea picioarele legate cu sârmă.
Furios că Alexandra vorbea la telefonul său (pe care-l uitase în magazie după ce o violase), monstrul s-a repezit asupra ei. A lovit-o sălbatic și i-a luat telefonul. A văzut că fata sunase la 112. A închis aparatul sau a scos cartela din el. Următoarele 9 apeluri ale polițiștilor s-au izbit de același mesaj: destinatarul nu este disponibil.
Individul a devenit de o ferocitate demonică. Nu se cunosc exact detaliile asasinatului, pentru că nu există cadavru. Anchetatorii intuiesc însă că Gheorghe Dincă și-a lovit victima în cap cu un obiect dur sau a sugrumat-o. Apoi a târât-o în curte, a băgat-o în butoiul de tablă și a ars-o până a transformat-o în cenușă.
„Ginerele morții” l-a sunat și pe bunicul Luizei după ce-i ucisese nepoata
Și în cazul Luizei Melencu, fata de 18 ani răpită și omorâtă pe 14 aprilie 2019, Gheorghe Dincă a procedat aproape la fel. După ce i-a luat viața fetei, monstrul a sunat familia acesteia, „s-o liniștească”. Tot despre Elveția a vorbit și atunci.
Bunicul Luizei a fost sunat de două ori, pe pe 15 și 19 aprilie, de un bărbat căruia nu-i cunoștea nici vocea, nici numărul de telefon. Individul i-a spus că Luiza pleacă în Elveția cu el și nu mai vrea să revină acasă, a anunțat DIICOT printr-un comunicat. Bărbatul de la telefon s-a prezentat ca fiind „ginerele”, adică iubitul Luizei.
Pe 15 aprilie, lucrătorii Postului de Poliție Dioști au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat din comuna Dioști, sat Radomir, județul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa, în vârstă de 18 ani, a plecat voluntar de acasă, din comuna Dioști, către municipiul Caracal și nu a mai revenit.
O întrebare apăsătoare: de unde știa monstrul din Caracal numărul de telefon al mamei Alexandrei și pe cel al bunicului Luizei? Le-a aflat de la cele două fete, sub tortură? Sau avea o agendă în care nota contactele apropiate viitoarelor victime? Asta ar însemna că și-a premeditat crimele cu un cinism diabolic.
E posibil ca numerele respective să fi fost luate din agenda telefonului victimelor sale, ceea ce ar confirma bănuiala că prima grijă a monstrului a fost să confiște telefonul Alexandrei și, respectiv, pe cel al Luizei.
Dincã Teleagã… Parcã mai fu unul : (ex-)socrul lu’ Badea Computerland/Dinamo.
Teribilã reputatie !
Domnule Cartianu, boii de la Militia Cosoveni care i-au spus familiei ca Luiza este plecata cu „Fat-Frumos”, chiar azi hartuiesc familia care trece printr-o tragedie de neimaginat cu telefoane pentru ca aceasta sa nu mai spuna public ca nu a fost ajutata de acesti boi. Si Rares Bogdan a precizat acest lucru pe pagina sa de facebook. Dumneavoastra ii puteti mediatiza si face de ras pe acesti nemernici. Eu nu am gasit nicio fotografie, decat urmatoarele date, sper sa va fie de folos: Secţia 4 Poliţie Rurală COŞOVENI-Judetul Dolj, Comisar şef DAN NIŞULESCU. Datele sunt publice pe siteul IPJ Dolj, din pacate nu am putut afla si numele celorlalti agenti, dar pestele de la cap se impute.
Mulțumesc!