joi, decembrie 26, 2024
AcasăMainFostul ministru Gavril Dejeu renunță la pensia specială de parlamentar

Fostul ministru Gavril Dejeu renunță la pensia specială de parlamentar

-

Gavril Dejeu (88 de ani), fost ministru de Interne în două guverne ale Conveției Democrate – Guvernul Ciorbea (1996-1998) și Guvernul Radu Vasile (1998-1999) -, a trimis o adresă oficială Camerei Deputaților prin care renunță „irevocabil” la pensia specială de fost parlamentar.

Gavril Dejeu, care trăiește în Sibiu, a avut două mandate de deputat din partea PNȚCD: 1992-1996 și 1996-2000. „Indemnizația pentru limită de vârstă”, cum este numită oficial pensia specială a parlamentarilor, atinge aproape 10.000 de lei (circa 2.000 de euro) pe lună în cazul celor cu două mandate complete.

Gavril Dejeu este primul fost parlamentar care renunță la acest privilegiu oferit de legea impusă de „regimul Dragnea”.

Fostul ministru solicită ca ieșirea sa din plată să intre în vigoare chiar din 1 ianuarie 2021.

- Advertisement -

Adresa lui Gavril Dejeu către Camera Deputaților

(28 decembrie 2020)

„Subsemnatul Dejeu Gavril, domiciliat în municipiul Sibiu (…), CNP (…), fost deputat în legislaturile 1993-1996 și 1997-2000,

Rog prin prezenta să luați act de faptul că începând cu data de 1 IANUARIE 2021, RENUNȚ irevocabil la indemnizația pentru limită de vârstă acordată de Camera Deputaților.

Această cerere este motivată de decizia necorespunzătoare adoptată de CCR la data de 15 decembrie 2020 cu referire la pensiile și indemnizațiile speciale. Discriminatorie nu este încercarea de echilibrare echitabilă a plăților din bugetul statului, ci discriminatorii sunt dispozițiile normative în temeiul cărora s-au operat aceste dezechilibre la nivel social.”

- Advertisement -

Familie călită în rezistența anticomunistă

Gavril Dejeu s-a născut la 11 septembrie 1932, la Poieni, județul Cluj. Este fratele lui Alexandru Dejeu, unul din liderii rezistenței anticomuniste din Munții Apuseni.

De profesie avocat, a fost deputat PNȚCD timp de 8 ani (1992-2000), ales în circumscripția Sibiu, dar și ministru de Interne în perioada 1996-1999. A fost unul dintre cei mai dârji și principiali miniștri din Guvernul CDR.

Gavril Dejeu a demisionat din funcția de ministru de Interne în seara zilei de 19 ianuarie 1999, când ortacii lui Miron Cozma, angajați în Mineriada din ianuarie 1999, au trecut de barajele constituite de forțelor de ordine în Defileul Jiului. „Am socotit că îmi revine o răspundere morală pentru atitudinea pe care au avut-o forțele Ministerului de Interne”, declara atunci Gavril Dejeu.

În perioada 30 martie – 17 aprilie 1998 a fost prim-ministru interimar al României, făcând tranziția de la Guvernul Ciorbea la Guvernul Radu Vasile.

Din anul 2000, de când a renunțat la politică și a părăsit Bucureștiul, fostul ministru de Interne s-a retras în locuința sa din centrul orașului Sibiu, unde cântă la vioară, își crește nepoții și citește ziarele pe internet.

În 2011, Gavril Dejeu a lansat cartea ”România pe orbita reformei”, în care a adunat o serie articole scrise în perioada 2005-2011 și publicate de-a lungul timpului în ziarele „Monitorul de Sibiu” și „Turnul Sfatului”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Frumos gest. Au mai renuntat cativa parlamentari la viitoarele pensii nesimtite. Unii, ca sa-si exprime protestul impotriva acestui tip de privilegii. Altii, demagogic. Totusi, au renuntat, au dat acest semnal.

    S-a auzit ceva despre un magistrat care ar fi renuntat? Macar unul?!!
    Sa nu-mi spuna ca din sobrietatea la care ii obliga roba, fiindca pentru interesele lor au protestat. Ca sa nu mai vorbesc despre „robele visinii” care nu se sfiesc sa-si apere dreptul la pensii nesimtite.
    Tara asta a devenit vicima solidaritatii de gasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -