A fentat cutremurul din 1977, l-a răpus Covidul în 2021. Destinul miraculos și tragic al legendarului baschetbalist Anton Netolitzchi

3
1658
Anton Netolitzchi, un baschetbalist de legendă

Internat de mai multe zile în spital, Anton Netolitzchi, una dintre legendele baschetului românesc, a decedat miercuri, 17 martie, din cauza infecției cu Covid-19, la vârsta de 63 de ani.

O veste care îndoliază sportul românesc și care ar trebui să-i pună pe gânduri pe anti-vacciniști, pe conspiraționiști, pe cei care încă mai consideră că ”virusul nu există” și care, în disprețul legii, propagă teorii și inițiative favorabile răspândirii coronavirusului.

Decesul fostului mare spoertiv Anton Netolitzchi survine la patru luni de la dispariția fratelui său, Valeriu Netolitzchi, răpus tot de virusul letal.

Anunțul decesului lui Anton Netolitzchi a fost făcut de fiul său, pe rețelele de socializare:

”După atâtea titluri câștigate ca baschetbalist cu Steaua și după atâtea rezultate cu echipa națională a României, astăzi, 17.03.2021, inima tatălui meu a încetat să mai bată.

După ce în noiembrie Covidul l-a luat pe unchiul meu dintre noi, același virus nenorocit l-a omorât și pe tatăl meu. Dumnezeu să te odihnească în pace, tăticule! Te iubesc și te voi iubi mereu!”.

I-a atacat plămânul

Anton și Valeriu au fost tratați de aceiași medici de la spitalul Colentina. Spre deosebire de Valeriu, Anton a venit repede la spital.

Valeriu Netolitzchi a greșit că a stat două săptămâni la domiciliu. ”Nu a procedat deloc bine că s-a tratat două săptămâni acasă”, au declarat pentru Gsp.ro surse medicale de la Colentina.

Chiar dacă n-a repetat greșeala fratelui său, Anton Netolitzchi n-a putut evita moartea. Virusul i-a atacat organele interne. S-a încercat transferul fostului sportiv la Institutul de Boli Cardiovasculare, în dorința de a-l trece pe plămân artificial, dar medicii au stabilit că operațiunea este tardivă.

S-a născut de două ori în martie, tot în martie a murit

Moartea l-a lovit pe Anton Netolitzchi când îi era lumea mai dragă, cum spune o vorbă din bătrâni. Tocmai în martie, luna în care obișnuia să sărbătorească. De acum înainte, în martie va fi comemorat!

Aflat împreună cu patru colegi în zona cofetăriei Scala, Anton Netolitzchi a fentat moartea, la cutremurul din 4 martie 1977, când, în total, 1.400 de bucureșteni și-au pierdut viața sub dărâmături. Era motivul pentru care, socotind că atunci se născuse a doua oară, ”Neto” avea toate motivele din lume să zâmbească.

Acasă la Netolitzchi, petrecerea de ziua lui ținea ca în povești: trei zile! Începea pe 4 martie, ziua când „s-a născut a doua oară”, și se încheia pe 6 martie, atunci când s-a născut prima oară, în 1958.

”Am avut zile. Ziua mea de naștere este pe 4 martie, dar și pe 5 și pe 6 martie. Trei zile sărbătoresc! Odată că sunt tânăr, am 40 de ani”, se amuza baschetbalistul, în urmă cu patru ani.

În martie 2017, trei dintre supraviețuitori au rememorat întâlmplările groznice, pentru Libertatea.ro.

Anton Netolitzchi

Neculcea i-a salvat viața în 1977

Anton Netolitzchi, care a câștigat 11 titluri de campion național cu Steaua și a jucat de 130 de ori pentru naționala României, a scăpat cu viață ca prin urechile acului, la teribilul cutremur din 1977. Fostul baschetbalist a povestit uluitoarele clipe chiar în fața clădirii care odinioară adăpostea cofetăria Scala și unde acum funcționează un magazin care comercializează parfumuri scumpe.

Nu venise singur, ci cu doi dintre cei patru prieteni baschetbaliști în compania cărora și-a petrecut seara de 4 martie 1977. Le spunea, cu umor, ”Richter 1” și ”Richter 2”.

Unul dintre ei, Gheorghe Neculcea (64 de ani), este chiar cel care le-a salvat viața tuturor. ”Richter 1”, îngerul lor păzitor, a jucat baschet la IEFS și la Academia Militară. Este cel care s-a ridicat și a plecat primul din cofetărie. După el s-au luat și ceilalți patru. ”Richter 2” este Voicu Suciu (62 de ani), fost jucător la Rapid și la echipa națională. Ultimii doi sunt Radu Popovici (fost la Sportul Studenteșc, plecat în Canada) și Alex Sorin Buzeșteanu. Alte peste 100 de persoane, care se aflau în acel moment în cofetăria Scala, n-au avut norocul lor.

Trebuia să vină și viitoarea soție

În 1977, Anton Netolitzchi avea 19 ani și trăia după pofta inimii. Era tânăr, curta o fata, îi plăceau la nebunie prăjiturile.

După un antrenament, s-a schimbat de trening, și-a luat pantalonii evazați și a dat buzna la cofetăria Scala, din centrul Bucureștiului, unul dintre puținele localuri de calitate în care puteai merge la vremea respectivă. Ar fi trebuit să vină și iubita lui, viitoarea soție, dar a întârziat la antrenament (juca tot baschet), așa că a mers doar cu băieții.

”Am avut antrenament cu colegii mei de la Școala 35, la sala Liceului Caragiale, din Dorobanți. După antrenament, fiind un băiat cuminte, în vârstă de 19 ani, nu m-am dus în cârciumă, ci la cofetărie. Cea mai în vogă la acea vreme era Scala. Am ajuns în jurul orei 20.30-20.45, am intrat cu colegii, ne-am așezat pe colțul actualei clădiri, care este o parfumerie. Ne-am așezat la masă, masa era exact pe colț. Ușa era departe. La 21.20 a început un tremur al geamurilor. Primul care a intuit și ne-a spus a fost colegul Gigi Neculcea. În acel moment, s-a ridicat de la masă. A plecat. Culmea, plătisem consumația. Doamna care ne-a servit a scăpat și ea. Vezi ce înseamnă șansa? Ne-am ridicat de la masă, erau două uși – una mare și o ușiță”, rememora Anton Netolitzchi.

”A început momentul dramatic, sesizat de colegul nostru (Gheorghe Neculcea – n. red.), care s-a ridicat și a plecat. M-am ridicat și eu tacticos. Mi-am luat haina și m-am îndreptat spre ușa cea mică. Pe partea dreaptă, unde erau mesele consumatorilor, îi vedeam cum se uită la noi și nu prea înțelegeau ce se întâmplă. În momentul în care am ieșit pe ușă, încă era lumină afară, mijloacele de transport circulau, după care s-a dezlănțuit infernul. S-a prăbușit semaforul care era prins în fire, în intersecție, eu m-am trezit în stradă, veneau cărămizi din spate. Ce înseamnă instinctul și ce înseamnă să ai zile… Am ajuns în stradă, eram în Bulevardul Magheru, circulația era continuă, blocul s-a dărâmat spre lacto (magazinul cu produse lactate – n. red.). Un om normal mergea pe trotuar și rămânea pe trotuar. Atunci era terminată activitatea! Am fost călăuzit spre stradă. În momentul ăla, a căzut semaforul, s-a oprit circulația, un vuiet îngrozitor, praf peste tot, m-am trezit traversând și m-am oprit vizavi de cofetărie. Când s-a ridicat praful, vuietul a încetat, am văzut cu groază ceea ceea ce s-a întâmplat. Lângă mine era o femeie care m-a luat de braț și m-a întrebat dacă «fetița mea, care stă în bloc, a scăpat». «Doamnă, ce să vă zic dacă a scăpat? Uitați-vă ce s-a întâmplat!»”, și-a amintit ”Neto”.

Imaginea de după cutremur era apocalitică: ”Mi-am adus aminte că după cutremur trebuie să fie replici. Cu cei doi colegi ai mei m-am consultat și am zis să mergem în Piața Parlamentului, e zonă liberă, stăm liniștiți acolo, să vedem ce se întâmplă. Acolo, cofetăria Nestor era căzută. M-am dus spre strada General Prepurgescu, care a devenit în acele zile principala arteră de circulație. Eu stăteam la trei străzi de Scala. Aici era bloc căzut, pe Batiștei era bloc căzut, cofetăria a căzut. Au murit cei care erau înăuntru. După doi ani m-am întâlnit cu doamna care ne-a servit, era la cofetăria Nord, de lângă Gara de Nord. A scăpat. A ieșit cu noi. Ceilalți au murit. Cofetăria era plină la ora aia”.

Anton Netolitzchi

„Geamurile făceau precum o foaie de tablă”

Gigi Neculcea, despre care se crede că anticipează nenorocirile, a ieșit primul din cofetăria Scala, distrusă de cutremur. Cineva l-a chemat afară. Nici el nu știe cine, cum și de ce. A aflat mai târziu: avea misiunea să mai salveze alte patru vieți.

„Am simțit primul. Nu mi-am dat seama că era cutremur. De ce am plecat din cofetărie? Au început să sară masa și tot ce era pe ea: pahare, farfurii. Nu mai trăisem senzația asta. Geamurile făceau precum o foaie de tablă: uuuuuuuuuuu. Cum face o tablă când o miști. M-am dus la semafor. Spiritul de echipă. Ceilalți poate plecau și fără să fi plecat eu, nu știu… Le-am zis: «Haideți», dar de ce le-am zis – nu știu. Eu am conștientizat că este cutremur când am ajuns în dreptul hoteului Lido. Am auzit oameni care spuneau: «Ce cutremur puternic!». Nu știam ce e ăla cutremur. Norocul nostru era că nimeni n-a ieșit din cofetărie, în afară de noi. S-ar fi călcat oamenii în picioare”.

Neculcea descrie imaginile apocaliptice pornite după ora 21.20, când s-a declanșat mișcarea tectonică.

”Geamurile cofetăriei făcea ca niște fâșii de tablă, huruiau. Am ieșit din local și alergam, dar mă uitam și în spate, la ce se întâmpla. Vedeam totul cu încetinitorul, cum se prăbușea câte un etaj. Am văzut cum o femeie a aterizat cu tot cu pat în magazinul prod-lacta de lângă! Așa a scăpat cu viață. O altă femeie a văzut cum corpul de clădire de lângă ea se prăbușește, iar partea în care se afla ea a rămas în picioare. Chestiune de 10 centimetri. Am vrut s-o aducem și pe dânsa la întâlnirea aceasta, dar nu a dorit să-și reamintească momentul. Era ca în filme”.

11 titluri naționale cu Steaua

Anton Netolitzchi (130 de selecții în naționala de seniori, între 1978 și 1989, și alte 46 de selecții la juniori și la tineret) a fost unul dintre cei mai importanți jucători din istoria baschetului românesc.

A început să practice acest sport la 10 ani, în echipa Liceului nr. 35 din București. Din 1977 a ajuns la CSA Steaua București, singura echipă pentru a evoluat în toată cariera sa, până în 1993.

Tot cu naționala, a participat la 4 ediții ale Campionatului European, atingând locul 10 în 1985.

A cucerit 11 titluri de campion național cu Steaua, primul în 1978, ultimul în 1991, câștigând și Cupa României în 1993.

După retragerea din activitate, a fost antrenor în cadrul secției de baschet de la CSA Steaua atât la seniori, cât și la tineret, până la începutul anilor 2000. A fost absolvent al Facultății Militare de Educație Fizică și Sport.

Anton Netolitzchi e cel cu mingea, în tricou de culoare închisă

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. Mare baschetbalist: l-am admirat (ȘI pe el!), în adolescența noastră, aici, în Sala-Sporturilor din Constanța, când juca cu „Farul”, care, pe vremea aceea (anii’ 70), era printre… (FOARTE!) puținele echipe din campionatul-național de baschet-masculin ce reușea să dea emoții celor două „MARI”, care, an-de-an, hotărau, practic, soarta titlului în… meciurile-directe: „Steaua” și „Dinamo”!

    Apropooo…, vă (MAI!) vine să credeți că pe vremea aia încă… ne mai calificam la mai-TOATE edițiile Campionatului-European și ieșeam pe locul… 10 (ZECE!) în Europa în anul… 1985????!
    Acuuum…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here