joi, martie 28, 2024
AcasăNewsEsențialii esențialilor: generalul Duican și-a băgat fiul în față la vaccinare, într-un...

Esențialii esențialilor: generalul Duican și-a băgat fiul în față la vaccinare, într-un centru special al Armatei, chiar în etapa 1. Ofițerul a fost trecut în rezervă

-

Generalul de brigadă Dorinel Duican a fost printre “esențialii” care și-au băgat neamurile în față la imunizarea împotriva Covid, profitând de sistemul paralel de vaccinare, scriu jurnaliștii Iulia Marin și Cătălin Tolontan în Libertatea. Ofițerul, care era șeful Corpului de Control al Ministerului Apărării, a dat ordin să fie vaccinat fiul său încă din etapa I a campaniei naționale, deși băiatul nu îndeplinea niciunul din criteriile prevăzute de lege.

Potrivit Metropola TV, Mihnea Duican, băiatul de 20 de ani al generalului, a fost vaccinat pe 7 ianuarie, într-unul din centrele speciale, cu circuit închis, ale Armatei: la Institutul Național de Medicină și Aeronautică Spațială. Informația a fost recunoscută oficial de MApN, iar generalul Duican a fost trecut în rezervă.

„Spre surpriza tuturor celor prezenți, nu generalul, ci fiul său, foarte tânăr, care-l însoțea pe ofițer, a fost cel vaccinat. Oamenii au fost șocați de abuz“

Sursele Libertatea povestesc că episodul a provocat indignare în rândurile personalului medical: “La unul din centrele dedicate angajaților Armatei, un înalt oficial din Ministerul Apărării a apărut în primele zile ale vaccinării. Spre surpriza tuturor celor prezenți, nu generalul, ci fiul său, foarte tânăr, care-l însoțea pe ofițer, a fost cel vaccinat. Oamenii au fost șocați de abuz, dar era un general în fața lor și n-au avut ce face”.

În urma scandalului și a anchetei declanșate la MApN, generalul Dorinel Duican a demisionat, fiind trecut în rezervă începând cu 1 februarie. Ministerul a comunicat publicației Libertatea că, după acest episod, Direcția Medicală a nominalizat o persoană care să monitorizeze vaccinarea, pentru ca astfel de episoade să fie evitate pe viitor.

- Advertisement -

Problema “esențialilor” a tulburat serios apele societății românești la cel mai înalt nivel în ultimele săptămâni. Presa a cerut insistent, încă de la startul campaniei de vaccinare, informații concrete despre numărul centrelor deschise și persoanele care sunt imunizate. Guvernul și comitetul național de vaccinare, condus de colonelul Valeriu Gheorghiță, au păstrat tăcerea.

„Deconspirarea” lui Vlad Voiculescu a aruncat în aer sistemul paralel de vaccinare

Totul, până când Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a dat undă verde pentru a fi încărcate pe platforma data.gov.ro aceste amănunte. S-a aflat, astfel, că sunt mai multe centre de vaccinare cu circuit închis, pentru “personalul esențial” din Armată, Interne și servicii, decât pentru populația generală.

A ieșit scandal, s-a încercat resecretizarea datelor, dar presa și societatea civilă au susținut demersul lui Voiculescu. Colonelul Gheorghiță l-a reclamat la premierul Cîțu, care a ordonat “autosesizarea” Corpului de Control, pentru a verifica “dacă erau toate avizele” pentru a se da publicității informațiile.

- Advertisement -

Aceste date nu erau secretizate, iar instituțiile de forță n-au putut invoca explicit un motiv pentru care nu vor să se afle despre sistemul paralel de vaccinare.

În schimb, “pe surse”, au apărut informații de-a dreptul caraghioase: ministrul Voiculescu ar fi “deconspirat” baze secrete unde se vaccinau spionii, precum sala de sport de la Lehliu-Gară!

Încercarea de a ascunde din nou datele despre vaccinare a eșuat, iar MApN a anunțat că-și deschide centrele cu circuit închis pentru a putea fi vaccinați toți oamenii.

Războiul între ministrul Voiculescu și sistemul deranjat continuă însă la intensitate maximă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -