FCSB a reușit să se mențină pe tabloul cupelor europene chiar dacă a ratat calificarea în play-off-ul Superligii (locurile 1-6). Campioana din 2024 și 2025 a câștigat cu emoții, în prelungiri, ambele meciuri de baraj – o premieră în cei 11 ani de când competiția se desfășoară în acest format.
A fost anul Universității Craiova, care a câștigat atât campionatul (cu 4 puncte peste U Cluj), cât și Cupa (0-0 după prelungiri, 6-5 la penalty-uri cu aceeași U Cluj).
Sâmbătă seară, Superliga și-a desemnat și cea de-a patra echipă care o va reprezenta în cupele europene: FCSB.
Singurele necunoscute au rămas cele două formații care vor completa tabloul pentru ediția următoare, dilemă pe care o vor rezolva partidele-retur ale barajelor de retrogradare/promovare:
- Farul Constanța – Chindia Târgoviște (duminică, 31 mai, ora 20.30) / în tur: 3-3
- FC Voluntari – Hermannstadt (luni, 1 iunie, ora 20.30) / în tur: 2-3.
Au retrogradat direct Unirea Slobozia și Metaloglobus București (locurile 15-16).
Au promovat direct Corvinul Hunedoara și Sepsi Sfântu Gheorghe (ultima, revenită în Superligă după numai un an).
Minutul magic pentru FCSB: 107
În această săptămână, FCSB a reușit să câștige ambele runde ale barajului pentru participarea în Conference League, adjudecându-și ultimul loc disponibil.
În semifinale, FCSB (locul 2 în play-out / locul 8 în general) a trecut de FC Botoșani (locul 4 în play-out / locul 10 în general) după un meci dramatic, tranșat în repriza a doua de prelungiri. Golul memorabil al lui Octavian Popescu a decis învingătoarea, după ce moldovenii reveniseră in extremis de la 1-3 la 3-3.
UTA (locul 1 în play-out / locul 7 în general) și Oțelul Galați (locul 3 în play-out / locul 9 în general) nu au depus dosarul de licențiere pentru cupele europene, de aceea semifinala barajului a fost FCSB – FC Botoșani.
Finala a oferit un derby bucureștean: FCSB, reprezentanta play-out-ului, a jucat în deplasare (pe stadionul Arcul de Triumf) cu Dinamo, ocupanta locului 4 în play-off. S-a ajuns din nou în prelungiri, unde israelianul Ofri Arad a punctat decisiv, în același minut 107 în care punctase și Oct. Popescu în semifinale.
Meciurile decisive pentru participarea în Conference League
- Semifinală: FCSB – FC Botoșani 4-3, după prelungiri: Joao Paulo (20), Dawa (53), Fl. Tănase (69 – din penalty), Oct. Popescu (107) / Mailat (14, 77 – ultimul penalty), Kovtalyuk (90+4)
- Finală: Dinamo – FCSB 1-2, după prelungiri: Karamoko (77) / Dawa (10), Arad (107).
De remarcat că, în meciul decisiv pentru Europa, toate cele trei goluri ale derby-ului bucureștean au fost marcate de jucători străini: un camerunez, un francez și un israelian.
Și încă o observație: România merge în cupele europene cu o echipă din Craiova, două din Cluj și una din București.
Capitala nu e reprezentată în Europa de echipele de pe locurile 4 (Dinamo) sau 5 (Rapid), ci de cea de pe locul 8 (FCSB)! Așadar, de formația din play-out, nu de cele din play-off!
Cine joacă în cupele europene
- Liga Campionilor: Univ. Craiova
- Europa League: U Cluj
- Conference League: CFR Cluj, FCSB.



