Acasă News China se opune fățiș deschiderii unei investigații privind originea și răspândirea Covid-19

China se opune fățiș deschiderii unei investigații privind originea și răspândirea Covid-19

Deschiderea unei investigații internaționale care să stabilească fără dubii originea noului coronavirus și felul în care acesta s-a răspândit în lume “este prematură”, a afirmat luni Ministerul de Externe al Chinei, citat de Reuters și preluat de Agerpres.

Chinezii se pun astfel de-a curmezișul unei anchete asupra cauzelor pandemiei pentru a doua oară în ultimele trei săptămâni, fără a furniza și explicații rezonabile, ceea ce alimentează și mai tare speculațiile pe marginea subiectului.

Beijingul afirmă că “e prea devreme” să se caute originea virusului, deși au trecut 6 luni de la izbucnirea epidemiei

Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a subliniat luni că o anchetă cu scopul de a descoperi originea virusului Sars-CoV-2 și modul în care acesta s-a răspândit atât de repede în întreaga lume nu e oportună acum. Motivul ar fi acela că, în lume, pandemia încă nu s-a încheiat.

Este o explicație bizară a chinezilor, pentru că au trecut deja circa 6 luni de la primele mărturii privind existența virusului în Wuhan și se știe că, odată cu îndepărtarea de momentul declanșării evenimentului, scad și șansele de a se mai stabili ceva cu precizie.

Pe de altă parte, președintele Xi Jinping le va adresa membrilor Organizației Mondiale a Sănătății un mesaj, prin intermediul unui discurs video înregistrat. Mesajul ar urma să fie urmărit de participanți luni, când se va deschide Adunarea OMS.

Se confirmă acuzațiile din raportul serviciilor secrete occidentale de acum câteva săptămâni, care acuza China de distrugerea probelor și încercarea de a ascunde adevărul

Un raport secret comun al serviciilor de informații din cinci state anglo-saxone (Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă) a făcut vâlvă în urmă cu două săptămâni, când a fost publicat de Daily Telegraph.

În acel document se făceau mai multe acuzații grave la adresa Chinei. Statul comunist era învinuit, printre altele, de distrugerea probelor, de intimidarea și “dispariția” medicilor care au vorbit, de a fi refuzat să ajute cercetătorii altor țări care lucrează la un vaccin.

În același raport se menționa că, sub pretextul unui proiect comun de cercetare, China și-a instruit savanții în studiul virusurilor la lilieci sub comandă australiană, apoi i-a luat și i-a mutat în propriul laborator de virologie de la Wuhan.

Wuhan este tocmai orașul unde se presupune că a izbucnit pandemia de coronavirus. Bănuiala oficială este că ar fi vorba de un virus de liliac ajuns la om prin mijlocirea unei gazde intermediare (pangolinul).

China s-a opus ideii unei anchete internaționale care să investigheze originea Sars-CoV-2 și acum două luni

Focarul inițial ar fi fost o piață de animale vii din Wuhan situată la câțiva kilometri distanță de laboratorul de virologie al guvernului chinez.

Jurnaliștii de la Daily Telegraph au menționat în articol că Statele Unite și-au retras acum câțiva ani finanțarea pentru proiectul australiano-chinez de cercetare a virusurilor mortale de la lilieci cu transmitere la om, socotind că experimentele erau “prea periculoase”.

Înalți oficiali americani (secretarul de stat Mike Pompeo) și britanici (premierul Boris Johnson) au acuzat direct China că ar fi responsabilă pentru apariția acestui virus, dar și pentru faptul că a lăsat intenționat să se răspândească infecția în toată lumea.

La începutul lunii mai a mai existat o tentativă de constituire a unei comisii internaționale de specialiști care să investigheze circumstanțele apariției acestei pandemii. Și în acel caz, China s-a opus cu vehemență. Fără aprobarea Beijingului, nicio anchetă nu se poate desfășura la Wuhan.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

loading...

3 COMENTARII

  1. Minciunile si crimele Chinei ies la iveala, poate sa intinda cate perdele de fum vrea, tragedia este atat de mare incat nu are cum sa scape de raspundere si de pedeapsa. Citeam de curand o stire ca la OMS-ul ”marioneta”, cum i-a zis Trump, se desfasoara adunarea generala a tuturor tarilor participante, in numar de 194, si pana acum sunt 116 care sustin actiunea de investigare de catre o echipa internationala a originilor pandemiei in China. Este nevoie de sustinerea a 2 treimi din membrii participanti ai OMS, ca sa se decida acest lucru, chiar si fara acordul Chinei. Adica ar mai fi nevoie de inca 14 state sa voteze aceasta investigatie, si China n-are ce sa mai faca si cum sa opreasca actiunea, decat daca pur si simplu ar inchide in nas poarta echipei de investigatie, ceea ce ar fi un semnal foarte, foarte clar de vinovatie. Dupa un asemenea gest, deja s-ar putea discuta in cu totul alti termeni despre China, putand a se ajunge chiar la a fi considerata stat-terorist. Ca sa contracareze o asemenea decizie in OMS, China a promis un fond de 2 miliarde de dolari, pus la dispozitie prin OMS intr-un timp de doi ani, catre statele lovite de pandemie, in special pentru cele aflate in stare de subdezvoltare, bunaoara cele din Africa. Mai pe romaneste, le cumpara votul in OMS tarilor necajite si controlate deja de chinezi din Africa. Si inca o dovada ca e foarte mare mizeria virusului chinezesc, si nu degeaba se da China peste cap sa impiedice investigarea internationala a sursei covid-19, am citit-o si in articolul urmator :
    https://www.comisarul.ro/articol/studiu-australian-sugereaza-manipulare-umana-a-cov_1100569.html

  2. Asa cumbolsevicii care conduceau URSS s-a opus unei anchete internationale privitoare la cauzele celui mai mare accident nuclear din Istoria Omenirii asa si comunistoii chinezi se opun unei anchete privitoare la originea si raspandirii coronavirusului chinez adica a Cernobilului chinez.Nimic nou sub soarele COMUNISMULUI care are la baza doar MINCIUNA si CRIMA (la scara cat mai mare daca e posibil ).

  3. Daaa,sigur ca pentru criminali e prea devreme pentru investigatii,ei trebuie sa-si atinga intai scopul ,acela de a devia atentia lumii asupra lor prin campanii agresive de dezinformare in masa!Dar minciuna are picioare scurte,va veni vremea ca acest xiaoping si sluga sa din fruntea OMS sa dea socoteala pentru ascunderea cu buna stiinta de informatii ce puteau fi vitale pentru a se evita pandemia!! Iar pedeapsa lumii trebuie sa fie pe masura pandemiei!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings