„Am avut un sentiment de frică. Oamenii sunt imprevizibili!” Reacția unui medic care era de gardă la Spitalul Județean Bacău când conspiraționiștii au năvălit în curte scandând „Asasinii!”

2
883
Conspiraționiștii le-au scandat doctorilor din Spitalul Județean Bacău "Hoții" și "Asasinii"

Medicii aflați luni seara în Spitalul Județean Bacău au fost șocați să vadă că în curtea instituției dau năvală peste 100 de oameni care le scandează “Hoții” și “Asasinii”. Libertatea a stat de vorbă cu doctorița Ioana Dinu, pneumolog de gardă luni, care a povestit ce sentimente a trăit văzând mulțimea pe treptele spitalului.

Conspiraționiștii convocați de AUR, urmând exemplul celor din Galați, cu o seară în urmă, s-au dus în dreptul pavilionului unde zac bolnavii de Covid, scandând injurii la adresa cadrelor medicale și strigând ironii când treceau ambulanțele cu pacienți.

Pneumologul Ioana Dinu spune că tocmai coborâse la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe) când a văzut că în curtea spitalului e adunată o mulțime de oameni: Știam că e un protest anti-restricții, anti-mască și, când am văzut că se îndreaptă în curtea spitalului, am avut un sentiment de frică și m-am gândit: oare ce urmează să facă, să forțeze ușile, să intre înăuntru? Că știți că omul e imprevizibil în situațiile acestea. Dar pe urmă am văzut că sunt pașnici“.

Pneumologul Ioana Dinu spune că, având în vedere numărul foarte mare de cazuri grave de Covid din Bacău, e aproape imposibil ca nimeni din acea mulțime strânsă la intrare să nu fi avut măcar o cunoștință sau o rudă internată acolo

Cadrul medical spune că personalul sanitar este oricum disperat și aproape resemnat în fața cazurilor grave tot mai numeroase care ajung la spital. În acest context, aberațiile debitate de conspiraționiști sunt foarte greu de catalogat: Frizează ridicolul – este cuvântul cel mai potrivit pe care pot să-l folosesc. Manifestanții erau în fața pavilionului unde sunt internați pacienții cu COVID-19 în condițiile în care chiar ieri au fost foarte, foarte multe internări. Salvările veneau una după alta, duceau pacienții acolo… E de neconceput, de nevăzut, nu știu dacă pot să descriu“.

“Suntem o țară unde oamenii au foarte multe drepturi și niciun simț de responsabilitate

Dincolo de realitatea paralelă construită de conspiraționiști pe Facebook, în lumea reală epidemia e scăpată de sub control. Doctorița Dinu spune că spitalul e copleșit atât de numărul prea mare de cazuri, cât și de faptul că acestea sunt tot mai severe.

Ea afirmă că, în Bacău, acum ajung în stare critică persoane de 40-50 de ani, adesea fără alte boli cunoscute: “Am fost resemnată, sunt situații pe care nu puteam să le fi conceput vreodată, nu credeam că trăiesc să ajung să văd așa ceva, dar uite că văd. M-am gândit la un singur lucru: oare dintre cei care scandau acolo nu au pe cineva internat înăuntru sau nu se gândesc că e posibil ca ei să ajungă acolo? Cam ce fel de om să fii să strigi asta unor alți oameni care își fac treaba, meseria, încearcă să salveze vieți? Mi-e greu să cred că, din toți cei de acolo, nu avea nimeni o rudă, un prieten, o cunoștință care să nu fi fost bolnavă, că nu auzise de cineva internat sau că nu aveau chiar unul dintre cunoscuți internați atunci în spital. Și m-am mai gândit la ceva în momentele acelea – cred că oricare dintre cei care scandau acolo, dacă ar fi avut o problemă medicală de urgență, nu ar fi avut nicio reținere să vină în clipa următoare la Unitatea de Primire a Urgențelor și să ceară ajutor medical spunând că este dreptul lui. Suntem o țară cu oameni cu foarte multe drepturi, dar fără niciun simț de responsabilitate“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

2 COMENTARII

  1. “Suntem o țară unde oamenii au foarte multe drepturi și niciun simț de responsabilitate” aș dori să specific „Unii oameni” dacă eu aș fi intrat forțat într-un spital direc la arest aș fi ajuns, iar drepturi prea mari tot aceștia au !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here