Ancheta OMS în China, despre apariția Covid, s-a împotmolit. China refuză să furnizeze date „neprelucrate”

1
977
Echipa de investigatori OMS la sosirea în China, pe 10 februarie

Rezultatele investigației făcute de Organizația Mondială a Sănătății la Wuhan, privitor la circumstanțele apariției Covid în decembrie 2019-ianuarie 2020, întârzie în mod inexplicabil să fie date publicității. Mai mult, echipa care a făcut ancheta și a întocmit raportul intenționează să renunțe la el, scrie Reuters, citând Wall Street Journal!

Motivul ar fi tensiunile dintre China și SUA. În același timp, regimul de la Beijing – care un an a refuzat sistematic să permită accesul experților OMS, pentru a ancheta la Wuhan apariția epidemiei – refuză să pună la dispoziția investigatorilor “date neprelucrate”.

Mai mulți oameni de știință din întreaga lume au cerut, în aceste circumstanțe, inițierea unei noi anchete.

Nimeni de la OMS n-a explicat încă de ce întârzie publicarea concluziilor trase de misiunea care a fost la Wuhan. China a refuzat să furnizeze anchetatorilor internațional date neprelucrate privind primele cazuri de Covid-19, a dezvăluit Dominic Dwyer, membru al echipei OMS care a lucrat la Wuhan. Datele respective nu privesc identitatea persoanelor (care ar fi astfel protejată), ci detalii despre răspunsurile oferite de pacienți la întrebările puse de medici în privința circumstanțelor în care s-au îmbolnăvit.

Narațiunea inițială a Chinei, privind saltul accidental al virusului de la liliac la om prin intermediul pangolinului, e contestată tot mai tare și de tot mai mulți specialiști

Narațiunea oficială a autorităților chineze a fost, în primă instanță, apariția unui focar de coronavirus într-o piață de animale sălbatice de la Wuhan, unde cineva a cumpărat și mâncat un pangolin care se infectase de la un liliac. Liliecii sunt purtători ale mai multor virusuri din familia coronavirus, printre care și unul foarte asemănător cu de-acum celebrul Sars-CoV-2, responsabil de Covid.

Ulterior, China n-a mai agreat această explicație, spunând că, de fapt, virusul ar fi fost adus de americani și “detonat” în Wuhan.

Între timp, a apărut suspiciunea că virusul care a răvășit omenirea în ultimul an ar fi fost scăpat din laboratorul de virologie al Armatei chineze de la Wuhan. Beijingul neagă cu vehemență acest lucru, dar a blocat un an anchetele independente.

Treptat, pe parcursul anului 2020, tot mai mulți medici și alți specialiști – cum ar fi antropologii – au început să pună la îndoială varianta „saltului accidental” al virusului de la liliac la om prin intermediul pangolinului.

Un raport secret întocmit de servicii de informații din țări anglo-saxone a concluzionat anul trecut că, foarte probabil, a fost vorba de o breșă de securitate din laboratorul chinezesc de virologie.

La sfârșitul lunii ianuarie din acest an, acuzația a devenit oficială: Departamentul de Stat al SUA a publicat un raport care stabilește că pandemia a pornit de la Institutul de Virologie din Wuhan, ai cărui cercetători s-au infectat înainte de izbucnirea epidemiei în oraș.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here