vineri, decembrie 27, 2024
AcasăNewsPremierul Cîțu pune presiune pe ministrul Voiculescu: îi cere raport cu măsurile...

Premierul Cîțu pune presiune pe ministrul Voiculescu: îi cere raport cu măsurile luate până acum și conferințe de presă săptămânal

-

Continuă războiul premierului  Florin Cîțu cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, pe care miercuri l-a anunțat ca în maximum o săptămână să-i dea un raport cu măsurile luate pentru pregătirea valului trei al pandemiei. De asemenea, lui Voiculescu i s-a “recomandat” să organizeze săptămânal, de aici încolo, conferințe de presă.

Tensiunile între cei doi sunt mai vechi și datează încă din primele zile ale noului guvern, dar au escaladat abrupt după ce Vlad Voiculescu a dat undă verde să fie date publicității datele despre sistemul paralel de vaccinare. S-a aflat atunci că “esențialii” – angajații Armatei, Poliției, Jandarmeriei și serviciilor secrete, alături de familiile lor – beneficiau de mai multe centre de vaccinare decât restul populației.

Numărul “esențialilor” și al rudelor lor care se vaccinaseră în primele 5 zile ale lunii martie era de 60% din totalul persoanelor imunizate, desi legea prevedea că proporția acestora nu poate depăși 25% din total.

S-a încercat resecretizarea informațiilor, dar a izbucnit scandal, societatea civilă a făcut presiuni, iar Florin Cîțu a fost nevoit să dea înapoi. Acum, însă, vine nota de plată.

- Advertisement -

Florin Cîțu: “Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport cu acțiunile luate începând din decembrie pentru pregătirea valului 3 al pandemiei“

Premierul a anunțat miercuri, după ședința de Guvern: “Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport cu acțiunile luate începând din decembrie pentru pregătirea valului 3 al pandemiei“.

Apoi, Cîțu a adăugat: “Sper ca, de săptămâna viitoare, să nu fie doar o conferinţă de presă a CNCAV, să fie şi a Ministerului Sănătăţii, săptămânal“.

Vlad Voiculescu este atacat furibund, încă de la investirea în funcție, de televiziunile oligarhilor și de întregul PSD. Mai multe situații ciudate, cu informații eronate și sincope, au apărut la Ministerul Sănătății, existând unele mărturii că sistemul îl sabotează pe Vlad Voiculescu inclusiv aici, unde funcționarii din minister furnizează date eronate sau omit deliberat să-și facă treaba.

- Advertisement -

Acum doar câteva zile a apărut știrea că personalul din centrele de vaccinare n-a mai fost plătit de două luni. Vlad Voiculescu a declarat că nu i se adusese la cunoștință această situație și că problema a apărut din cauza unui funcționar care n-a făcut adresă la Ministerul Finanțelor, pentru plata personalului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -