sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăMainGeorge Simion - aceeași Șoșoacă în altă cojoacă. Invocă statutul de demnitar...

George Simion – aceeași Șoșoacă în altă cojoacă. Invocă statutul de demnitar pentru a intra în Basarabia, deși are interdicție până în 2023

-

Provocare ordinară a copreședintelui AUR, George Simion, la granița dintre România și Republica Moldova. Acesta a încercat duminică să intre în țara din stânga Nistrului, dar nu a fost lăsat să treacă, pentru că are interdicție până în 2023.

La fel ca fosta sa colegă de partid Diana Iovanovici-Șoșoacă, George Simion a invocat insistent, în fața autorităților (în cazul său, polițiștii de frontieră), statutul său de demnitar, care i-ar permite să încalce legea.

Așa cum Șoșoacă flutură legitimația de senatoare, Simion le-a băgat sub nas polițiștilor de frontieră pașaportul său diplomatic, obținut în calitate de parlamentar. De asemenea, a cerut intervenția Ministerului de Externe.

Provocările lui George Simion n-au avut succes. Dar liderul AUR nici n-a urmărit să intre în Republica Moldova (până la o decizie contrară, juridică sau administrativă, interdicția e interdicție), ci să provoace scandal. Și, eventual, o criză diplomatică româno-moldoveană, spre satisfacția Rusiei.

George Simion a încercat să intre în Republica Modova pe la vama Leușeni, într-o mașină în care se aflau mai multe persoane, inclusiv doi copii. El a spus, într-o transmisie live pe Facebook, că vrea să meargă la Chișinău ca membru în Comisia parlamentară comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, la invitația omologilor din țara vecină.

Copreședintele AUR știa că are interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, dar a forțat o scenetă de imagine, cu scop electoral. La controlul actelor de identitate, vameșul moldovean i-a comunicat că are interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova până în 2023. Simion a replicat că are această interdicție ca activist civic, iar acum este parlamentar și deține pașaport diplomatic. Argumentele sale stupide nu i-au înduplecat pe vameși să încalce legea ca să-i dea satisfacție „domnului deputat de la București”.

Amenință, penibil, că stă la graniță până în 2023!

„Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistență diplomatică și aștept ca autoritățile de la Chișinău – Președinția și Ministerul Afacerilor Externe – să clarifice această situație și să înțeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României”, a declarat George Simion, potrivit unui comunicat transmis de AUR.

- Advertisement -

„Şase dintre parlamentarii noştri au şi cetăţenia Republicii Moldova şi vom lansa pe 27 martie AUR ca partid politic şi în Republica Moldova. Mi se pare absolut nejustificată şi lipsa de atitudine fermă a diplomaţiei româneşti, şi felul în care am fost tratat de către autorităţile statului Republica Moldova. Eu mergeam Chişinău pe baza unei invitaţii primite de la parlamentarii de acolo”, a mai spus provocatorul Simion.

Conform aceleiași surse, George Simion a vrut să meargă la Chișinău la invitația unor parlamentari din Republica Moldova, pentru a-și lua rămas bun la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” de la scriitorul, publicistul și fruntașul unionist Nicolae Dabija, care a încetat din viață vineri.

VIDEO: Live-ul lui George Simion, în care insistă pe statutul lui de demnitar

5 interdicții de a trece Prutul. Ultima: pe 5 ani

Înainte de a intra în politică și în Parlament, George Simion a fost activist. El s-a agățat cu cinism de tema unirii cu Republica Moldova, provocând scandaluri care au dăunat enorm ideii unioniste.

- Advertisement -

Simion a organizat mai multe marșuri peste Prut, acțiuni provocatoare care i-au adus și interdicția de a mai intra în Republica Moldova.

George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, având 5 interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Ultima i-a fost aplicată în 2018, pentru o perioadă de 5 ani, până în 2023.

Maia Sandu îl sfătuiește să respecte legea

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi transmite copreședintelui AUR, George Simion, că nu are atribuții în soluționarea acestui caz și că singura soluție legală de anulare a deciziei Biroului de Migrație și Azil (BMA) este o acțiune în instanța de judecată.

Declarația Maiei Sandu (pe site-ul Președinției Republicii Moldova)

„Președinția Republicii Moldova regretă situația neplăcută, creată la hotarul moldo-român ca urmare a interdicției de intrare în țară, impuse în 2018 domnului George-Nicolae Simion, în prezent deputat în Parlamentul României.

Președinția nu are atribuții în soluționarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migrație și Azil (BMA) pentru a clarifica situația. Din informațiile prezentate, singura soluție legală de anulare a deciziei BMA este procedura de judecată.

Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea ședință este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Bai Jorjica,
    Pisicile mele se cer afara, Meteorologii mei. Daca nu sunt trezit pana la 5-6 diminiata stiu ca ori ploua, ori ninge, ori e ger.
    Tu si Sosoaca purtati pampersi.
    Nu cred ca va duce mintea la altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -