Spuneam în intervenția mea precedentă că, după destituirea de către PSD (în cârdășie cu AUR) a guvernului din care făcea parte, răul cel mai mic ar fi fost un guvern minoritar condus de Bolojan, ceea ce ar fi trimis PSD în opoziție, unde s-a cerut încă de la începutul coaliției, și care ar fi asigurat relația bună cu partenerii europeni.
Am formulat mai multe motive pentru care ar fi fost de preferat acest rău, în condițiile în care cel care a girat debarcarea guvernului, președintele Nicușor Dan, ar fi înțeles eroarea în care s-a plasat de când a început să consimtă și să contribuie la îndepărtarea Guvernului Bolojan și să-și dorească, în stil iohannist, ”guvernul său”.
Și PSD ar fi votat un asemenea guvern, pentru că a căzut în propria capcană, mizând prost pe trădarea de către PNL a propriului lider. Dar a intervenit salvator – în favoarea PSD – președintele țării: prin poziționarea sa, acesta l-a deresponsabilizat pe iresponsabilul Grindeanu și i-a oferit calea de a face mai departe opoziție cu frâiele puterii în mâini. Pentru că asta se dorește și, probabil, se va întâmpla.
Semnalele de până acum arată că se va opta pentru Guvernul Tomac, pe care președintele Dan îl numește în mod mincinos – nu eronat, pentru că știe ce înseamnă! – ”tehnocrat”. Ce fel de guvern tehnocrat este unul condus de un vechi politician ce va coordona alți vechi politicieni sau oameni susținuți politic în diverse momente ale parcursului lor profesional și public?! O adunare de oameni politici care vor îmbărca iluzoria haină a tehnocrației și care vor sta la mâna coaliției PSD-AUR-UDMR-Minorități.
Cred că va fi votat acest guvern, pentru că toată lumea vrea să iasă din criza generată de troica PSD-AUR-Dan. Abia dacă nu va trece acest guvern, iar președintele va propune ceea ce am numit ”răul cel mai mic”, troica va deveni… ”doică” și va încerca să-și mai țină ”copiii” mufați la țâța bugetară și să amâne înțărcarea ce-i ajunsese prin reformă. Până atunci, rămâne cum am stabilit.
Dacă va trece de vot, cum va funcționa acest guvern? În ingenuitatea sa, Nicușor Dan a și prezentat premizele ce vor sta la baza fenomenului: premierul desemnat merge să negocieze cu partidele pentru fiecare ministru. Cu ce preț? Vom vedea când vor începe nenorocirile administrative ce vor fi puse în cârca miniștrilor ”tehnocrați”, deși ele au fost negociate la facerea oștii de strânsură. Cine va sări atunci să se plângă de proastă guvernare? Cei ce au dat jos guvernul fără a-și asuma guvernarea. Pentru că soluția oferită de președintele Dan pentru coaliția PSD-AUR-UDMR-Minorități este acest guvern proxy, care-i va permite acesteia să conducă România fără să-și asume vreodată răspunderea acestei fapte. Lumea va vedea doar interfața, fără a ajunge la adevăratul IP, la care va avea acces doar premierul. Transparență tehnocrată!
De cealaltă parte, PNL și USR nu vor pierde ocazia să facă opoziție noului guvern – așa și trebuie. Chiar dacă gașca Predoiu va trăda la vot susținând guvernul proxy, partidul va merge în opoziție și va face ceea ce-i dictează noul statut.
Cine să susțină, cine să apere acest guvern? Coaliția ce-l va vota sau opoziția? Prima va face opoziție de la putere, pentru a-și crește șansele la viitoarele alegeri, iar a doua va face opoziție conform locului în care a fost împinsă prin moțiunea de cenzură a primeia.
La fel ca înaintașul său fizician, matematicianul de la Controceni a calculat prost. Deh, politica e cu oameni (ființe vii cu interese, condițiionări și caractere), nu cu abstracții!
Puterea politică este măcinată de două extreme: populismul și iluzia tehnocrației. La fel de nocive. Într-un studiu publicat cu ceva timp în urmă, Radu Carp arăta că acestea sunt fațete ale aceleiași monede: pentru populiști, totul se rezolvă doar politic, prin decizia unui lider; iar pentru tehnocrați, totul se rezolvă grație cunoașterii și neutralității politice. Or, politica este la mijloc, în ea avându-și locul legitim și un anumit grad de populism (altminteri i-ar lipsi adresabilitatea și coagularea publicului) și unul de tehnocratism (altminteri i-ar lipsi competența). Dar, vorba vechilor greci, contează în ce măsură, în ce proporție.
Ceea ce avem astăzi în politica românească este o întâlnire între iluzia tehnocrată și populism, din motiv populist. Președintele crede că valul de ură împotriva elitelor politice, pe care l-a ridicat mișcarea populistă AUR-SOS-POT-Georgescu, poate fi diminuat prin impunerea în locul acestora a unor elite ale cunoașterii. Cum să fie respectate aceste elite de către cei ce resping adevărul în favoarea minciunilor și aberațiilor din categoria ”Gâgă” ale lui Simion, Georgescu, Șoșoacă ș.a.?! Această magmă ridicată în ultimii ani nu poate fi potolită de presupusa cunoaștere deținută de tehnocrați, ci de mereu amânata reformare a partidelor politice. Aceasta ar fi presupus apariția unor noi lideri care să-și asume responsabilitatea unor măsuri prin care să se dezică – din poziția sistemului politic și nu din cea mimată ca antisitem – de abuzurile elitei politice.
Formula ”cu populism pre propulism călcând” nu este o soluție, pentru că luarea unor măsuri populiste pentru a combate populismul nu face altceva decât să-l legitimeze, să-l ridice de la statutul de tehnică de propagandă la cel de ideologie sau de soluție de guvernare și să-l extindă. Nici iluzia tehnocrată nu este o soluție, din motivele arătate mai sus. De aceea, reafirm faptul că cele două fenomene sunt nocive pentru puterea politică necesară unei bune guvernări și păcii sociale invocată – culmea! – atât de către populiști, în manifestările lor dionisiace, cât și de tehnocrați, în atitudinea lor apolinică. Sunt bune și sebările dionisiace, și liniștea cunoscătorilor legilor divine, atât timp cât primii nu dau foc cetății, iar ceilalți reușesc să coboare printre muritori pentru a le oferi binefacerile cunoașterii.
În curând, vom vedea la lucru doar cele două rele: un guvern prezentat (în mod mincinos) ca fiind ”tehnocrat” va fi votat de către populiști (”mincioșii mincinoșilor”). Așadar, cei ce susțin că totul în politică se reduce la decizia unui lider (fără reguli, legi, proceduri) vor vota pentru cei despre care se știe că ar fi deținătorii și aplicanții neutri politic ai procedurilor. Populiștii din coaliția ce-i va gira le va cere ”ce vrea poporul”, iar păpușarii lor le vor cere ce au negociat înainte de vot. În toată această tensiune, Grindeanu își va etala dantura, pentru a-și dovedi incisivitatea, iar președintele Dan ne va spune că acesta este chipul dezescaladării.
Eșecul unui asemenea guvern este garantat, fapt ce va îngroșa rândurile populiștilor, care vor mai avea încă o dată dovada că elitele sunt rele indiferent la ce nivel operează. Iar se va striga ”Noi muncim, nu gândim!” și se va pune la cale o nouă mineriadă, vândută ca ”trezire în conștiință”, care este opusul cunoașterii.
Până atunci? Nu va fi o hărmălaie ca la Turnul Babel, unde s-au amestecat limbile, ci o ceartă ca la ușa cortului, fiindcă cei ce vor susține acest guvern vorbesc aceeași limbă: cea în care au scris și votat moțiunea de cenzură.
Sa ajungem pana in noiembrie.