”Prietenia” româno-chineză a fost testată la ONU. E frecție la picior de lemn

Există o fantezie în diplomația românească, aia veche din școala Adrian Năstase, cum că suntem mari prieteni cu Republica Populară Chineză.

Pentru prima dată, România a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU. O dronă rusească a rănit doi cetățeni români. ”Prietenii” din China populară, în discursul lor, nu au rost numele agresorului, nu au recunoscut că e o agresiune. Au tratat chestia așa, neutru, de parcă drona fusese un fenomen meteo.

”Prietenia” româno-chineză e doar zgură diplomatică transmisă de la generație de diplomați la generație de diplomați, ce contravine intereselor strategice ale României de azi și valorilor României democratice.

Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a vorbit despre „incident”, despre „criza din Ucraina care se extinde peste granițe”.

Care criză? Invazia? Ah, nu invazia, e un fenomen meteo.

A făcut apel la „calm, reținere și dialog” și a avertizat, cu o impecabilă ambiguitate, asupra „consecințelor ireversibile” dacă escaladarea continuă.

Cine a escaladat aici? Ah, nimeni. Vorba aia, cine a nins aici să pună mâna să strângă!

România nu poate conta pe China nici măcar ca sprijin diplomatic minimal. Asta după ce diplomația românească tradițională trădează de mulți ani bunul-simț și interesul național slujind China cu sprijin diplomatic.

De pildă, când a fost vorba ca Taiwanul să devină membru observator al Organizației Mondiale a Sănătății, România s-a opus. Singurul stat din UE care s-a opus. Deși Taiwanul e dat de model de gestionare a crizei Covid, cu tehnologie și încredere a populației (a se compara cu China populară și sinistrul experiment Zero-Covid). Deși Taiwanul donase materiale sanitare României fix când durea mai tare și era criză de orice. Ce a făcut diplomația românească, pe șestache? A acționat conform tradiționalei ”prietenii”.

Echidistanța care nu este echidistanță

Legat de ce a zis și nu a zis Fu Cong. A trata o dronă încărcată cu explozibil, lansată de un stat și căzută pe blocul unui alt stat, drept un simplu fenomen meteo înseamnă a scuza agresorul.

Este aceeași tehnică pe care Beijingul o aplică de la începutul războiului: poziția nominal neutră care, prin refuzul sistematic de a numi agresorul, funcționează de facto ca acoperire diplomatică pentru Moscova. Lasă că Rusia ar înceta mâine războiul dacă China ar înceta să susțină financiar regimul criminal Putin prin cumpărarea petrolului.

Apelul la „dialog” și „soluționare politică”, repetat și aici, sună rezonabil până în momentul în care îți amintești că victima nu a pornit niciun conflict, victima a fost lovită în propriul spațiu aerian, în propriul oraș.

Contrastul de la masa Consiliului a fost clar. Ministra Oana Țoiu a prezentat declarația în numele a 56 de guverne, Uniunea Europeană, aliații NATO și parteneri din întreaga lume, care au denunțat comportamentul inacceptabil al Rusiei. Reprezentantul Statelor Unite a condamnat acțiunile Moscovei și a reafirmat că America va apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Rusia a negat orice implicare prin obișnuita ei combinație de cinism și dezinformare, sugerând chiar, fără nicio dovadă, o „provocare” ucraineană.

Iar ”prietenii” chinezi au zis: „Mda, asta e, se mai întâmplă”.

Am mai scris despre modul rușinos în care România a rămas blocată într-o postură de servant al Chinei Populare pe tema Taiwan, aproape de Rusia și Iran și departe de pozițiile statelor UE și SUA. Aici e scrisoarea deschisă asumată de parlamentari de la mai multe grupuri parlamentare.

Chestia asta vine pe o obsesie diplomatic-securistă: prietenia de pe vremea lui Dej și Ceaușescu. Bon, dar s-ar zice că dacă tot suntem servanți de bună voie, măcar chinezii ar trebui să dea ceva la schimb, nu? Nu. Ne tratează ca pe niște servanți proști, pur și simplu nu se deranjează când România convoacă Consiliul de Securitate ONU.

Pe chestiunea Taiwanului, unde costul nostru este zero și beneficiul Beijingului este maxim, România livrează sprijin diplomatic fără rezerve, an după an, declarație de ambasador după declarație de ambasador. Deși e pe conteasens evident cu pareteneriatul pe care-l visăm cu SUA și cu rolul nostru de țară care se vrea importantă în UE.

Pe chestiunea securității noastre fizice, unde costul Chinei ar fi fost real, doar a numi agresorul – și beneficiul nostru ar fi fost concret –, China ne-a oferit o lecție de calm și o trimitere la „dialog”.

Asta nu e prietenie! E postură de servant penibil!

Parteneriatul Beijing-Moscova este coloana vertebrală a politicii externe chineze în confruntarea cu Statele Unite. Și dacă e ceva ce România poate propune SUA în mod interesant este sprijin diplomatic pe dosarul Taiwan. Adică nu prea merge povestea asta că avem parteneriat strategic și SUA și prietenie veșnică cu China populară. Are și curluntrismul o limită.

Ca să nu mai vorbim că agresiunea informațională la care e supusă România și tentativa Călin Georgescu de deturnare a democrației folosesc mai ales rețeaua socială TikTok, instrument controlat de guvernul chinez.

Agresorul rus este sponsorizat de China.

Agresorul hibrid ruso-securist este ajutat de China.

Dar democrația română se lasă, în cazul Chinei, pe mâna diplomaților din ”școala Adrian Năstase – Viorica Dăncilă”: veșnica ”pretenie”.

Miza acestui editorial nu este indignarea – indignarea este inutilă în relațiile internaționale –, ci luciditatea.

Securitatea României nu s-a construit niciodată la Beijing și nu se va construi acolo. Cele 56 de state care au vorbit alături de noi, replica fermă a Statelor Unite despre fiecare centimetru de teritoriu NATO, solidaritatea europeană – acolo se află arhitectura reală de securitate a țării.

”Prietenia” securistică cu China este doar sluj în practică.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.