joi, noiembrie 21, 2024
AcasăIstorieRemember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

-

Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciună în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda rusească au transformat tragedia unui popor dezmembrat şi umilit la el acasă în mare sărbătoare oficială şi bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi.

Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean – în perioada de ocupaţie – excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia.

Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare pentru autorităţi, academie şi savanţi, încât şi astăzi, după 30 de ani de relativă libertate, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice.

Adevărul transformat de către propagandă și KGB în subiect-tabu este ca orice adevăr foarte simplu: la 26 iunie 1940, Moscova a înaintat un ultimatum statului român, prin care cerea categoric ca România să renunţe paşnic la o parte din teritoriul său naţional în favoarea URSS (alias Rusia), adică să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord (sovieticii luând, „din întâmplare”, și ținutul Herța). În caz contrar, URSS va declanşa război împotriva României.

- Advertisement -

La fel, din documente se cunoaşte că regele Carol al II-lea a decis să se supună condiţiilor impuse de Stalin, să evacueze urgent armata şi administraţia, dar acea decizie fatală a însemnat nu numai dezmembrarea statului unitar naţional şi sfâşierea poporului român în două, ci şi un adevărat genocid împotriva românilor părăsiţi. Aceștia au fost deznaţionalizaţi, împrăştiaţi, deportaţi şi exterminaţi fizic în gulagurile comuniste.

De altfel, până în prezent, statul român nu a reabilitat nici măcar moral cetățenii săi asasinați, arestați, închiși, schilodiți fizic sau deportați de autoritățile sovietice care au ocupat teritoriile românești la 28 iunie 1940.

Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea zi neagră, nenorocită şi blestemată din vara anului 1940, noi, românii basarabeni şi bucovineni, am fost salvaţi şi eliberaţi de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul „ocupanţilor români”.

- Advertisement -

Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” plesneau de ură împotriva românilor şi a României, ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”. Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi. Încetul cu încetul, aceștia au devenit ostaticii teoriei staliniste că moldovenii şi românii sunt două naţiuni diferite şi vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc.

În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, ţi se băga pe gât de către propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) că jandarmul român are insomnie şi stă în tufarii de pe dreapta Prutului, aşteptând momentul potrivit ca să treacă râul şi să ocupe Basarabia. De fapt, ca moldovean, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin dacă nu-ţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România.

Şi după prăbuşirea URSS, triada Lucinschi-Voronin-Dodon a avut misiunea – sub masca apărării statalităţii moldave şi a creării naţiunii civice – să promoveze moldovenismul stalinist, să cultive ura faţă de tot ce e românesc, să păstreze în Constituţie articolul 13 şi să scuipe conştient în istoria şi identitatea propriului popor.

Mă adresez către rătăciții și moldovenii care se bălăcesc de decenii în nămolurile toxice ale propagandei ruseşti fără să se trateze, repetând papagaliceşte minciunile comisarilor roşii. E o ruşine imensă să ajungi în secolul XXI, să stai în genunchi, să lingi talpa care te-a strivit şi să-i mulţumeşti Moscovei că te-a rupt de la părinţi, deportându-te într-un orfelinat sau lagăr de concentrare.

Totuşi, libertatea şi democraţia îţi oferă şansa, stimate conaţional, să cunoşti adevărul şi să gândeşti descătuşat de stereotipurile cultivate de ideologii Kremlinului. Ai posibilităţi nelimitate să găseşti pe internet documentele de epocă, să citeşti singur pactul Ribbentrop-Molotov, să vezi cu ochii tăi harta desenată de cei mai odioşi criminali ai umanităţii, Stalin şi Hitler, prin care ei îşi împart banditeşte România, Polonia şi țările baltice.

Aruncă haina murdară şi radioactivă de rob, care-ţi afectează creierul şi-ţi întunecă gândirea! Apropie-te de adevăr şi de istoria ta veritabilă! Când o să te ridici pe picioarele tale, o să descoperi alte orizonturi şi o să simţi respectul şi susţinerea fraţilor tăi şi a Europei civilizate.

Astăzi, 28 iunie 2022, se împlinesc 82 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România noastră şi poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu şi nedreptăţile pe care le-a făcut împotriva unităţii naţiunii române.

Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei şi a Bucovinei de către tancurile ruseşti vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu naţional în toată România și așa va rămâne şi după reîntregirea naţiunii. Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat fiinţa românească în timpuri de restrişte, dar şi ca un avertisment transmis tuturor cominterniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, guvernanților, colaboraţioniştilor, cozilor de topor, slugilor şi vorono-dodoniştilor care se dezic de Identitatea, Istoria, Neamul şi Ţara lor.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Cine ne apără de invazia pașnică?

Moldo-ivanii. Pe două scaune… stricate și rușinoase

Gând sincer pentru un „pravoslavnic”

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Răspuns unui „frate-putinist” din dreapta Prutului

Răspuns unei „savante” îndrăgostite de Putin

CITIȚI ȘI:

* Propagandistul-șef al lui Putin: „Să ardeți în focurile iadului!” / „Tovarășul Stalin a greșit când a permis existența Germaniei” / „Gorbaciov a greșit când a permis reunificarea Germaniei”

Rușii bombardează din nou Kievul! Trimit rachete de la distanță. O fetiță de 7 ani, scoasă de sub dărâmături. Joe Biden: „Încă o barbarie a lor”

* Rușii l-au reactivat și trimis pe front pe Pavel, un general obez, veteran al războiului din Afganistan. Are 67 de ani, 127 de kilograme și bea o sticlă de vodcă pe zi

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Fost combatant în Grupul Wagner: „Mercenarii au pierderi foarte mari în Ucraina. Generalii n-au milă de ei. Disprețul pentru viața umană face parte din istoria Rusiei“

* L-au prins pe „Prince”! Fugarul Paul a fost înșfăcat pe stradă, la Paris. Escrocul se ascundea din 2020 de o condamnare la 3 ani și 4 luni de pușcărie

* Chesnoiu, ministrul pus sub acuzare de DNA pentru corupție, a fost aplaudat furtunos de grupul PSD în Parlament. „Sunt nevinovat!”

VIDEO. PSD-istul pervers care i-a cerut favoruri sexuale unei tinere pentru a o angaja la Primărie: „Sunt un familist convins!”

Prins că a trucat un concurs de angajare, ministrul Chesnoiu (PSD) și-a dat demisia de la Agricultură, dar nu și din Parlament. DNA cere ridicarea imunității sale parlamentare

Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

5 COMENTARII

  1. azi nimic cand am frunzarit diferitele paltforme de stiri – cele pe care le consider decente, nu cele ale Hydrei. Asa cum televiziunile astea penibile stiu sa se coroleze la timpii de publicitate, sa ne bombardeze ca rusii cu stiri despre aglomeraratia pe DN1, in supermarketuri sau la Mare, ar fi trebuit tot asa sa deruleze toata ziua imagini de arhiva si romanesti si sovietice cu evacuarea Basarabiei, cand nkvd-istii dezarmeaza ofiterii si soldatii romani si apoi ii urca in telegute prapadite, cum agitatori bolsevici deghizati in civili basarabeni perchezitioneaza si lovesc autoritatile romanesti, cum adolescentii din Strajerie primesc si ajuta refugiatii basarebeni care vin in trenuri de marfa aglomerate. Pai de ce sa dea asa ceva? Asa se intampla si cu ucrainenii care vin la noi din Februarie incoace si cum trompetele Kremlinului ii dreseaza pe romani sa creada ca totul se intampla din cauza lui Zelenski si a „nazistilor” lui, asemenea rememorare nu convine actiunii de zombificare putinizanta desfasurata prin cozi de topor ca Anca Alexandrescu-Andronic, Ardeiul Umplut cu jurnalui Elenei Udrea, SOV, si alte multe canalii. Atunci de ce oare ursul (medved) toxic de la Kremlin urla la romani ca nu cumva sa indrazneasca sa refaca Romania Mare? Poate ca spre deosebire de acei multi romani care nu sunt interesati de tragedia care a urmat ultimatumului lui Molotov, Dimitrie Anatolievici a vazut imaginile de arhiva de care am vorbit, si desi pare cam marginit, ca majoritatea slugilor din proximitatea lui Volodea cel Sangeros, a inteles macar mesajul scris cu creta pe un vagon de marfa plin cu refugiati in acele zile fierbinti de la sfarsitul lui Iunie 1940: „Basarabia a fost si va fi romaneasca”.

    • Ce exact ați prins banalitatea cotidianului și a scrumului unei zile actuale, fabricate de televiziuni și de vedetele de mucava. Să răscolești arhivele e periculos: ele îți deschid ochii și, atunci, poți vedea esența acelui 28 iunie 1940, când a început dezmembrarea României și confiscarea demnității românești. Acea inscripție cu creta, de pe vagonul de marfă, poartă efigia României adevărate, iar epigonii și actuala clasă politică se tem să spună de la tribunele lumii, testamentul refugiaților români din propria Țară – Basarabia a fost, este și va fi de-a pururi românească!

  2. Cu aceasta imbucuratoare exceptie despre aceasta trista aniversare nu am gasit azi nimic cand am frunzarit diferitele paltforme de stiri – cele pe care le consider decente, nu cele ale Hydrei. Asa cum televiziunile astea penibile stiu sa se coroleze la timpii de publicitate, sa ne bombardeze ca rusii cu stiri despre aglomeraratia pe DN1, in supermarketuri sau la Mare, ar fi trebuit tot asa sa deruleze toata ziua imagini de arhiva si romanesti si sovietice cu evacuarea Basarabiei, cand nkvd-istii dezarmeaza ofiterii si soldatii romani si apoi ii urca in telegute prapadite, cum agitatori bolsevici deghizati in civili basarabeni perchezitioneaza si lovesc autoritatile romanesti, cum adolescentii din Strajerie primesc si ajuta refugiatii basarebeni care vin in trenuri de marfa aglomerate. Pai de ce sa dea asa ceva? Asa se intampla si cu ucrainenii care vin la noi din Februarie incoace si cum trompetele Kremlinului ii dreseaza pe romani sa creada ca totul se intampla din cauza lui Zelenski si a „nazistilor” lui, asemenea rememorare nu convine actiunii de zombificare putinizanta desfasurata prin cozi de topor ca Anca Alexandrescu-Andronic, Ardeiul Umplut cu jurnalui Elenei Udrea, SOV, si alte multe canalii. Atunci de ce oare ursul (medved) toxic de la Kremlin urla la romani ca nu cumva sa indrazneasca sa refaca Romania Mare? Poate ca spre deosebire de acei multi romani care nu sunt interesati de tragedia care a urmat ultimatumului lui Molotov, Dimitrie Anatolievici a vazut imaginile de arhiva de care am vorbit, si desi pare cam marginit, ca majoritatea slugilor din proximitatea lui Volodea cel Sangeros, a inteles macar mesajul scris cu creta pe un vagon de marfa plin cu refugiati in acele zile fierbinti de la sfarsitul lui Iunie 1940: „Basarabia a fost si va fi romaneasca”.

  3. Multumim pentru lectia de istorie! Din pacate, asa cum se vede, neamul romanesc este asa de putrezit, imbatranit si indoctrinat cu propaganda sovietica, incat nici nu-si mai gaseste puterea sa judece in vreun fel ce i se serveste pe tava. Putreziciunea dureroasa din noi nu mai are abilitati de a reactiona la propaganda sovietica, atat de prezenta si vie. Practic, prin lipsa noastra de educatie, prin continuarea indoctrinarii sovietice si dupa revolutie, prin actiuni KGB-iste ale tov. Iliescu, care imediat a recunoscut Basarabia ca stat independent, am ajuns sa nu mai stim nimic, nimic…Este victoria sovietelor, care renasc, asa cum vedem zilele acestea…

    • Fenomenul despre care vorbiti l a îndreptățit pe Thierry Wolton, istoric care a demascat fara cruțare crimele statutului sovietelor si a acolitilor sai, sa afirme ca cea mai mare victorie a KGB-ului in Europa de Est a înregistrat- o in cea mai anti-comunistă țară : România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -