marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCartianuDulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

-

În fața evidenței că a furat de-a rupt, organizând pelerinajul genților cu bani prin biroul său ministerial, Elena Udrea se apără cu prescripții, excepții, decizii ale CCR, recursuri în casație. Altfel spus, ne scuipă-n față: da, mă, v-am făcut la buzunar, dar nu vreau să stau în pușcărie! Exact „modelul Adrian Năstase – Dan Voiculescu”, pe care altădată se făcea că-i detestă.

De o săptămână, Elena Udrea e la Târgșor, la pușcăria de femei. Aducerea ei în țară a fost precedată de fuga rușinoasă pe la Giurgiu, cu direcția Grecia, și de sejurul de 64 de zile în pușcării din Bulgaria. Fosta „blondă de la Cotroceni” are de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare, în dosarul „Gala Bute”.

În toate etapele fugii și detenției sale, în România sau Bulgaria, la fel ca și odinioară în Costa Rica, Elena Udrea s-a plâns că e victimă politică, s-a smiorcăit că e vânată de „statul paralel” (aici au ajutat-o, din interes, Gâdea și Antena 3), a invocat tot felul de chichițe avocățești pentru a scăpa de închisoare.

Pentru Elena Udrea, fost ministru care zicea că susține întărirea justiției (a și făcut pe curierul între Traian Băsescu și Victor Ponta, pentru ca Laura Codruța Kovesi să primească un nou mandat în fruntea DNA), deciziile definitive ale instanțelor de judecată nu valorează nici cât o bucată de hârtie igienică. A hotărât Înalta Curte că Udrea trebuie să stea 6 ani după gratii? Vax: Udrea zice că locul ei nu e în pușcărie. Și fuge – o dată, de două ori -, deși se jurase că nu mai pleacă nicăieri, stă aici să-și asume martiriul.

- Advertisement -

Și mai zice Udrea că 4 judecători din 5 sunt proști sau răi sau vai-vai-vai, pentru că au condamnat-o nevinovată. Super-Judecătoarea Udrea, Super-Magistratul care e mai tare decât toate completurile de la Înalta Curte. Nici nu ne mai trebuie justiție, o desființăm: va judeca Udrea toate procesele din România. De fapt, nu le va judeca, pentru că e pierdere de vreme: va da direct sentințele. Și va zice: nevinovat, nevinovat, nevinovat, nevinovat… hai, gata, toată lumea la furat!

Sentințele cu adevărat istorice vor fi date însă chiar în dosarele sale. Super-Judecătoarea Udrea, întrunită în complet de 5 (ea cu ea, cu ea, cu ea și cu ea), va anunța implacabila decizie de achitare pe motiv că „fapta nu există”, iar sacoșele nu erau pline cu bani, ci cu semințe de bostan și de floare.

Nu credeți că Elena Udrea poate fi Super-Judecătoare? Pardon, dar ea este deja! De luni de zile ne spune care sentință e corectă și care e greșită, în ceea ce o privește. Ne spune cum trebuie să fie pusă în libertate (în dosarul „Gala Bute”), dar și cum, ulterior, trebuie lăsată în libertate (în dosarul „Hidroelectrica”).

- Advertisement -

Apropo, Elena Udrea cere să fie închis definitiv dosarul „Hidroelectrica” pe motiv că faptele s-ar fi prescris. Așadar, nu contează că Udrea a fost mituită de Bogdan Buzăianu cu 3,8 milioane de dolari (la geantă, prin intermediul mogulului de presă Radu Budeanu, fostul soț al anarhistei Dana Budeanu) + 900.000 de euro (creanța pe care Buzăianu o avea de recuperat de la Bobby Păunescu și prin intermediul căreia, conform rechizitoriului DNA, Udrea a ajuns patroana reală a ziarului „Evenimentul zilei”, cu paravan penal – Dan Andronic). Contează doar că ar fi intervenit prescripția, așa cum a calculat-o Super-Judecătoarea Udrea.

Dacă va reuși să blocheze judecarea dosarului „Hidroelectrica” și să scape, astfel, de acuzațiile grave care-i sunt aduse, Elena Udrea nu va fi mai puțin infractoare, ci doar va scăpa de pușcărie. Dovezile hoției sale se află în rechizitoriul DNA și sunt zdrobitoare. De exemplu, Radu Budeanu a povestit în detaliu cum i-a predat Elenei Udrea geanta cu 3,8 milioane de dolari, cadou de la Bogdan Buzăianu. Era răsplata pentru contractele de energie ieftină de la Hdroelectrica, adică din avuția poporului român.

Achitarea pe motiv de prescripție ar fi o ușurare pentru Elena Udrea, dar disprețul popular ar urmări-o toată viața. Orice precupeață va zice: e o hoață, a furat, dar n-a fost judecată.

Pe alt front, avocații Elenei Udrea (slavă Domnului, are cu ce-i plăti!) forțează scoaterea acesteia din pușcărie, printr-un recurs în casație introdus la Înalta Curte. Așadar, sentința definitivă să nu mai fie chiar definitivă.

Ar mai fi de observat cum își aruncă Udrea inclusiv fetița în bătălia pentru propria-i libertate. Cică i se rupe inima că nu poate să stea cu micuța. Dar nu i s-a rupt nimic, nici măcar pipota, când a luat șpăgi faraonice, știind totuși că dacă va fi prinsă, ar putea fi trimisă o vreme la izolare.

Doamna Udrea, mai ușor cu victimizarea! Știți foarte bine că ați furat mult mai mult decât scrie prin rechizitoriile procurorilor, că doar n-oți fi fost prinsă de fiecare dată când vi s-a lungit mâna.

În fond, nici pușcăriile nu mai sunt ca altădată, când adevăratele victime politice, gen  Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu sau Corneliu Coposu, erau zdrobite de bestiile staliniste. Acum e dulcegărie.

Rezistați, doamna Udrea! #Rezist!

Dulce ca mierea e pușcăria patriei.

Alte editoriale de GRIGORE CARTIANU

* Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* PNL-ule, ridică-te și umblă!

Ciuma lui Iohannis

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Extraterestrul David Popovici, dublu campion mondial la seniori, deși are doar 17 ani și 9 luni! Din 1973, nimeni n-a mai reușit „dubla” 100 + 200 de metri liber

* Nepoata directorui SRI din regimul Iliescu, salariu de 11.000 de euro pe lună la stat. Ioana Timofte a făcut o facultate particulară și a fost pusă șefă la ISCIR București

* Tragedie șocantă în Sălaj: foișorul s-a prăbușit peste subprefectul Ţurcaş (PNL) și l-a omorât! Oficialul participa la un eveniment alături de alți politicieni din zonă

* VIDEO. George Simion a încercat o nouă provocare de tip rusesc la adresa Maiei Sandu. A zburat la Chișinău deși are interdicție de intrare în Republica Moldova până în 2023. A fost trimis la București cu primul avion

* Un „locotenent” al lui Miron Cozma, anchetat pentru mineriada din 13-15 iunie 1990, e finanțat de Guvernul PSD-PNL, la Chicago! Anul trecut i-au fost alături ambasadorul Muraru și consulul Trifan

* Victor Rebengiuc, la 89 de ani: „Gata, s-a terminat! Nu mai am nicio speranță. Ce-am votat eu nu mai există. S-a dus, s-a împrăștiat, s-a înălțat la ceruri”

* Digi 24 l-a scos din grilă pe Cristian Tudor Popescu. „Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24” / „Diagnosticele puse au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”

* VIDEO. Cristoiu și Turcescu întețesc propaganda pro-Putin: „Aceste sancțiuni sunt îngrijorătoare, automate, orice-ar face Rusia” / „Occidentului i-a trebuit acest război mai mult decât lui Putin” / Pentru încheierea războiului, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei

* Ce i-a cerut Zelenski lui Iohannis: 1. urgentarea exportului de cereale ucrainene prin portul Constanța; 2. fabricarea de muniție pentru armamentul ex-sovietic al Kievului

* Propagandista-șefă a Kremlinului: „Speranța noastră este o foamete

* Un ofițer rus a scris că Ucraina nu mai există ca stat. Acum nu mai există el ca om. A fost lichidat, la 23 de ani

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Hoața asta ordinară mai are tupeul să se plimbe agale prin satul Pleșcoi? Cum îl știu eu pe țăranul român ar ieși puțin cam șifonată și chiar scuipată.
    Și ea și justiția niște nerușinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -