Vlad Voiculescu le dă cu moțiunea-n cap PSD-iștilor: “Vreți să-mi asum răspunderea pentru ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul vostru, într-un oraș condus de 12 ani de PSD”

3
9142

Moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu s-a întors împotriva PSD luni, la dezbateri, când ministrul Sănătății a făcut un rechizitoriu crâncen chiar fostului partide de guvernământ. Acuzat că ar fi de vină pentru incendiul de la Institutul “Matei Balș”, petrecut la 3 săptămâni după venirea lui Voiculescu ca ministru, acesta s-a folosit de prilej pentru a expune clar ce a însemnat PSD pentru România.

Moțiunea se intitulează “Incompetența și lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor!”. În esență, baronii PSD – inclusiv cei din Sănătate intrați în Parlament în acest legislativ – îi reproșează lui Voiculescu faptul că, într-o lună și jumătate, n-a reușit să facă performant sistemul pe care ei l-au creat și condus 30 de ani.

Vlad Voiculescu: „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Ultimii 3 dintre ei sunt anchetați de DNA pentru mită și angajări fictive”

Ministrul actual al Sănătății a fost declarat în PSD inamicul public numărul unu. Toate eforturile sunt conjugate pentru blocarea și îndepărtarea acestuia. Voiculescu are mai multe păcate de moarte, în ochii sistemului pe care-l reprezintă PSD: nu poate fi mituit, cunoaște foarte bine ce se întâmplă în Sănătate și e decis să-l reformeze, tăind conductele cu bani publici care merg în buzunarele mogulilor, managerilor PSD și ale firmelor de partid.

Vlad Voiculescu s-a folosit de prilej luni și, de la tribuna Parlamentului, le-a răspuns: “Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor ce au inițiat această moțiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel, într-un oraș condus în ultimii 12 ani de zile tot de colegii dumneavoastră, domnul Oprescu, doamna Firea… Aceștia sunt oamenii, toți din PSD, care au avut tupeul să vorbească astăzi despre asumare. Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniștri ai Sănătății, toți trei anchetați de DNA. Doamna Sorina Pintea și domnul Nicolae Bănicioiu pentru mită – repet, pentru mită! -, domnul Florian Bodog pentru angajări fictive, asemenea fostului lor șef de partid, chiar domnul Liviu Dragnea. Vorbesc de asumare oamenii care au condus ministerul Sănătății în 18 din ultimii 30 de ani, timp în care și-au creat adevărate rețele mafiote, cu filialele lor de partid, cu consiliile lor județene, conectate până chiar și aici, în Parlament. M-aș fi așteptat, dacă le-ar fi păsat atât de mult de sănătatea oamenilor în această lună de zile, să primesc de la parlamentari PSD propuneri de proiecte, de proiecte ambițioase, de spitale, de ambulatorii, de echipamente. Am verificat la registratură, am verificat și în telefon și nu e nimic“.

Cristian Băcanu, PNL: „PSD este de un cinism patologic. Când Grindeanu era prim-ministru, vorbea de OUG 13. Acum vorbește de Sănătate!“

Anomalia de a vedea o moțiune de cenzură din partea partidului responsabil pentru eșecul și corupția generalizate din sistemul sanitar a fost descrisă și de Cristian Băcanu, deputat PNL: “O moțiune PSD este de un cinism patologic. Când domnul Grindeanu a fost prim-ministru, a vorbit despre OUG 13, acum vorbește despre Sănătate! Din ultimii 10 ani ați guvernat 7, în care v-ați bătut joc de medici și de pacienți. Acum aveți tupeul să vorbiți despre Sănătate. Să ne amintim ce personaje ați pus la Sănătate! Pe doamna Pintea Sorina o cunoaștem cu toții. Astăzi e trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Înainte a fost domnul Bodog, trimis în judecată tot pentru fapte de corupție. Domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat pentru că a plagiat! L-ați luat și pe domnul Cadariu, ministru în 2016, care spunea că sistemul sanitar este prea bun pentru români. Acesta spunea că și spitalele din Anglia și Germania sunt murdare! Pe domnul Bănicioiu îl știm cu toții pentru că este, de asemenea, trimis în judecată de DNA. Acesta s-a remarcat ca ministrul «avem de toate» și care spunea că sunt condiții mai bune ca în Germania. Mai sunt și alți PSD-iști. Mă gândesc la domnul Adrian Streinu Cercel. Este cel care afirma acum un an de zile că problema Covid-19 e doar un punctișor pe harta Chinei. Între timp au murit peste 2 milioane de oameni în lume. Trebuie spus că a condus «Matei Balș» timp de 20 de ani, până cu o lună înainte de incendiu. Voi, PSD-iștilor, aveți tupeul să le vorbiți românilor despre Sănătate?“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. BINE le-a TRÂNTIT-O!!!!!!

    Ce TUPEU-PORCESC, la/pe SECĂTURILE astea de la P.S.D., de a încerca să treacă toate nenorocirile provocate de ei, de 31 (!) de ani încoace, în cârca unui Guvern care… nu are nici două (2!) luni de activitate!

    Vlad Voiculescu, până acum, în această scurtă perioadă de ministeriat la Sănătate într-un guvern cu susținere parlamentară majoritară (!), a demarat, Slavă-Domnului, procesul de… REFORMARE/RESETARE-PROFUNDĂ (!) a CORUPTULUI/CLIENTELARULUI-și-INEFICIENTULUI/PERICULOSULUI sistem-sanitar din România!

Lasă un răspuns la matei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here