Simona Halep și-a învins coșmarul și e în „sferturi” la Australian Open. Urmează duelul cu Serena Williams

3
811
Simona Halep

Simona Halep (29 de ani, locul 2 mondial) își continuă marșul spre semifinale la Australian Open: 3-6, 6-1, 6-4 cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, locul 17 WTA) în „optimi”, iar în „sferturi” o va întâlni pe legendara tenismenă americană Serena Williams (39 de ani, locul 11 WTA).

Iga Swiatek venea după 10 meciuri consecutive în turnee de Grand Slam (7 la Roland Garros 2020, 3 la Australian Open 2021) în care nu a pierdut niciun set. Din acea serie formidabilă a polonezei a făcut parte și incredibilul 6-1, 6-2 cu Simona Halep, din „optimile” Roland Garros.

Meciul Simona Halep – Serena Williams, care se va juca marți, în sferturi de finală, va fi reeditarea finalei de la Wimbledon din 2019, câștigată de româncă într-un stil de mare campioană: 6-2, 6-2.

Swiatek părea să-și continue parcursul triumfal: a câștigat primul set cu 6-3, reușind singurul break al setului la scorul de 4-3. Dar Simona a ieșit din pasivitate și a preluat inițiativa, adjudecându-și următoarele două seturi.

Simona Halep trece de la o adversară de 19 ani (Iga Swiatek) la una de 39 de ani (Serena Williams). Românca se află la media de vârstă a celor două (29 de ani).

Americanca pare a fi într-o formă fizică foarte bună, a dat jos ceva kilograme și se deplasează mult mai bine decât anul trecut.

La startul turneului de la Melbourne au fost 128 de jucătoare, au rămas în competiție doar 8.

Programul sferturilor de finală:

  • Simona Halep (România, 2) – Serena Williams (SUA, 11)
  • Naomi Osaka (Japonia, 3) – Su Wei Hsieh (Taiwan, 71)
  • Ashleigh Barty (Australia, 1) / Shelby Rogers (SUA, 57) – Elise Mertens (Belgia, 16) / Karolina Muchova (Cehia, 27)
  • Donna Vekici (Croația, 33) / Jennifer Brady (SUA, 24) – Elina Svitolina (Ucraina, 5) / Jessica Pegula (SUA, 61).

În parcursul de până acum, încununat cu patru victorii, Simona Halep a avut o cumpănă teribilă în turul 2: un adevărat thriller cu australianca de origine croată Ajla Tomljanovici (locul 72 WTA), 4-6, 6-4, 7-5, după 2-5 în setul decisiv!

Partida cu Iga Swiatek este a doua în care românca revine și câștigă după 0-1 la seturi.

Traseul posibil al Simonei Halep în drumul spre finală:

  • „sferturi”: cu Serena Williams (SUA, 11)
  • semifinale: cu Naomi Osaka (Japonia, 3) sau Su Wei Hsieh (Taiwan, 71)
  • finală: cu Ashleigh Barty (1) sau Elina Svitolina (Ucraina, 5).

Prin calificarea în „sferturi”, Simona Halep și-a asigurat un premiu de 403.463 de dolari și 430 de puncte în clasamentul WTA.

Simona Halep (nr. 2 WTA) la Australian Open 2021

  • Turul 1: 6-2, 6-1 cu Lizette Cabrera (Australia, 140)
  • Turul 2: 4-6, 6-4, 4-6 cu Ajla Tomljanovici (Australia, 72)
  • Turul 3: 6-1, 6-3 cu Veronika Kudermețova (Rusia, 36)
  • Turul 4: 3-6, 6-1, 6-4 cu Iga Swiatek (Polonia, 17)
  • Turul 5: o va întâlni pe Serena Williams (SUA, 11).

Serena Williams (nr. 11 WTA) la Australian Open 2021

  • Turul 1: 6-1, 6-1 cu Laura Siegemund (Germania, 49)
  • Turul 2: 6-3, 6-0 cu Nina Stojanovici (Serbia, 99)
  • Turul 3: 7-6, 6-2 cu Anastasia Potapova (Rusia, 101)
  • Turul 4: 6-4, 2-6, 6-4 cu Aryna Sabalenka (Belarus, 7).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

    • NU este (DELOOOC!) exclus nici ca Williams să… nu se prezinte la partida cu Halep, invocând ceva probleme medicale!

      O face destul de des (ultima dată a comis-o chiar acum o săptămână, la unul dintre cele trei turnee W.T.A.-500 care au precedat Australian Open – 2021!)…, atunci când fie că ȘTIE că o-s-o-încaseze-urât…, fie bănuiește că o să aibă parte de un… test-ANTIDOPING — ! — mai serios/CORECT!

      • Din păcate (șiii… din fericire pentru SURORILE(!)-Williams…, în aceste zile NU se fac la fel de multe teste… anti-DOPING (!!!!!!!!!!!!!!!), precum cele anti-(noul-)coronavirus!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here