„A venit Eliberatorul!”. Dragnea luptă cu „străinii care vin în cotropire”. Delirul lui Codrin Ștefănescu despre mitingul PSD de la Craiova

14
1533

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a avut un monolog delirant, de 6 minute, luni seara, la Antena 3, în emisiunea lui Gâdea. Clovnul lui Liviu Dragnea a făcut afirmații diversioniste, mincinoase, halucinante, periculoase.

Codrin Ștefănescu și-a descris șeful cum nici Emil Bobu nu făcea cu Ceaușescu. Secretarul general al PSD a lansat și amenințări de tip interlop la adresa celor care se opun politicii partidului-stat.

Clovnul PSD i-a alipit lui Dragnea, penibil și caraghios, supranumele unui ilustru personaj istoric: Simon Bolivar (1783-1830) – El Libertador (Eliberatorul), eroul a zeci de milioane de locuitori ai Americii de Sud.

Delirul lui Codrin Ștefănescu

Dragnea luptă cu „străinii care vin în cotropire”

  • „Sistemul face totul ca să-l distrugă pe Dragnea definitiv. De ce? Pentru că Dragnea este un pericol pentru Sistem. Dragnea poate să ajungă președinte. Dragnea nu vrea să dea gazele. Dragnea nu vrea să lase multinaționalele să ia toate profiturile de aici. Dragnea nu vrea să lase românii să fie călcați în picioare. Dragnea ține mai mult cu poporul decât cu străinii care vin aici în cotropire. Și atunci Dragnea este un pericol.”
  • „Și Sistemul ce-a făcut? Au făcut niște goarne de-astea profesionalizate. Dacă-i vedeți, sunt experți oamenii. Au aparatură de filmat ultimul model, telefoane ultimul model, au sonorizare, au sisteme prin care comunică, au mesaje pe care le primesc… Totul e ca la carte la ei. Sunt organizați în stil militar ăștia de la #Rezist.”
  • „Astăzi, culmea: cei de la #Rezist și Sistemul au rămas șocați că au fost de 100 de ori mai mulți oameni care să-l susțină pe Liviu Dragnea decât au fost cei de la #Rezist. Numai că e o chestie, uitați-vă pe filmări. Cei care au venit să-l susțină pe Dragnea n-au vrut să influențeze ICCJ-ul, au avut o problemă doar cu cei de la Haștag. Și acolo s-au băgat jandarmii.”

    Dragnea, Manda, Codrin

„Oamenii, prin sate, vor să iasă cu furcile, ca la 1907!”

  • „Marea masă a oamenilor, pe unde mergem prin județe, a început să nu mai suporte acest grup numit Haștag, acest grup securistoid comandat clar de sus de undeva, care pe unde se duce strică toată ordinea publică și viața normală a oamenilor.”
  • „Oamenii au început să ne spună așa – la Caraș, la Mehedinți, la Călărași, la… pe unde am fost prin țară. Vin primari, ca la Colibași, și spun așa: «Dom’le, oamenii, prin sate, ca la 1907, vor să iasă cu furcile, dom’le», pentru că oamenii simt… Este datoria primarilor și a tuturor colegilor noștri din județe, care au ținut, și țin, și temperează cât pot.”

„Toată lumea a vrut să facă poze cu el, să-l vadă, să-l pipăie…”

  • „Dacă-l întrebați pe Marian Oprișan, în Vrancea, ce spun oamenii… Dacă-l întrebați pe Mihai Weber, în Gorj, ce spun oamenii… Dacă-l întrebați pe Claudiu Manda… doar atâta: «Claudiu, ești președintele PSD Dolj, spune ce gândesc oamenii în Dolj!». Uitați-vă ce-a fost în Craiova: 57.000 de oameni – au spus cei care au organizat… organele de-acolo. 57.000 de oameni, și n-a fost nimeni supărat, nimeni în oraș… Toate ferestrele de la geamuri erau cu steaguri, lumea aplauda, parcă venea Eliberatorul!”
  • „Așa se vedea în Craiova. Deci, Olguța și Claudiu – iubiți până la Dumnezeu, și nouă ne-a trebuit aproape o oră din fața Primăriei să mergem până la tribună. Toată lumea a vrut să facă poze cu el, să-l vadă, să-l pipăie, să nu știu ce… Zice: «Nu te lăsa! Până la capăt! Securiștii nu te pot învinge». Toată lumea are în cap chestia asta.”

„Dacă-i ascultată soacră-mea?!”

  • „Fiecare român se întreabă, așa cum se întreabă copiii noștri, care nu vorbesc la telefon: «Dom’le, dacă m-ascultă și pe mine ăștia în dormitorul conjugal? Dacă mi-au pus microfoane în baie, acolo unde stau cu soția? Dacă-s ascultați copiii mei, sau soacră-mea, sau rudele mele apropiate?».”

    Păziți-vă buzunarele, au venit „patrioții”!

„Dragnea este cel care eliberează!”

  • „Spaima asta a găsit astăzi un remediu: Dragnea este cel care eliberează! Cu partidul ăsta pe care-l reprezintă… Și în momentul ăsta, Sistemul a pus preț pe capul lui. Pur și simplu, este preț pus pe capul lui – ce s-a întâmplat astăzi, și cu această mizerie de dosar. Noi asta vedem: este preț pus pe capul liderului PSD, pe o mizerie care n-are nicio legătură cu realitatea.”
  • „Este o prostie dosarul ăsta, cum au fost zeci de mii de dosare în care au fost judecați așa, pe bandă rulantă, de către statul de drept al lor, și băgați la pușcărie, și nimiciți oameni, familii… unii și-au pierdut viața în închisoare, și numai pe abuzuri.”

„Mă, nenorociților, stop!”

  • „Ca să-l vadă Sistemul lui Băsescu, securiștii ăștia, pe Dan Voiculescu la pușcărie, pentru că trusturile lui de televiziune au fost libere, au fost în stare să bage la pușcărie încă zece oameni. La fel se întâmplă, în oglindă, în cazul lui Dragnea: zece oameni total nevinovați, nu au nicio legătură. Le-au făcut o legătură între ei ca să-l execute și pe Liviu Dragnea.”
  • „Oamenii, la primul termen, își făceau cruce. Nici nu știau despre ce se vorbește. Cum, dom’le, pentru două femei angajate la nu știu ce Direcție, care voluntar mai treceau pe la partid, noi suntem… toți șefii, toți ăia, dom’le, luați un județ întreg și băgați la pușcărie?! O comunitate întreagă ca să-l băgați pe Liviu Dragnea, să scăpați de el?! Măi, nenorociților!… Și atunci vine reacția firească a oamenilor: mă, nenorociților, stop! Și asta începe să devină din ce în ce mai enervantă situația. Cât de calm trebuie să fii, ca lider PSD, să stăpânești oamenii în județul tău, când văd atâta nedreptate? Câte eforturi disperate să faci?”

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Senzaţionala „mamaie”! A intrat în mijlocul PSD-iştilor, la Craiova, şi le-a bătut obrazul: „E şi oraşul meu, nu al vostru! Distrugeţi tineretul”

Teroare PSD-istă la Înalta Curte. Jandarmii, ca în 10 august, au lovit cot la cot cu interlopii

Asaltul hoardelor PSD-iste: Dragnea şi-a adus galeria la procesul de la Înalta Curte pentru a pune presiune pe judecători

14 COMENTARII

  1. cartianule degeaba te zbati ca un peste pe uscat ca nu poti sa faci mai nimic esti prea mic bai prostule intelegi?esti ca un gandac din ala de bucatarie care vrea si el sa ajunga la bunatatile de pe masa

  2. grigore tata….este campanie electorala ce vrei?si dupa cum bine stim in campanie se spun vrute si nevrute ..sau vrei sa spui ca basescu cel pe care il pupi tu mereu in fund nu a spus aberatii?

  3. chiar ma gandeam cu nu ai iesit tu un vreun articol tipic tie adica de doi lei si restul caramale si iata-te bravo grigore bravo acum stai cuminte ca banii de la soros o sa ajunga ai sa iti platesti intretinerea nu?

  4. Am citat din clasici in viata: «Dom’le, oamenii, prin sate, ca la 1907, vor să iasă cu furcile, dom’le», pentru că oamenii simt… Sint perfect de acord, dar la munca cimpului!!! poate/l cheama si Daea!! cit despre restul…un delir pentru prostime!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here