Trompeta lui Dragnea: „Șoșoacă face bine ceea ce face. Luptă pentru o cauză, bagă spaima în #reziști. PSD Ciolacu e în comă”

1
867
Codrin Ștefănescu

Codrin Ștefănescu, portavocea pușcăriașului Liviu Dragnea, o admiră pe senatoarea anarhistă Diana Iovanovici-Șoșoacă și detestă actualul PSD, din care, formal, încă mai face parte, ca simplu membru.

Fost secretar general al PSD pe vremea „bașkanului Dragnea”, Codrin Ștefănescu a scris sâmbătă pe Facebook un text de elogiere a Senatoarei Urlătoare, cea băgată în Parlament de AUR.

Codrin Ștefănescu: „Da, e mizerabil modul în care unii deontologi o atacā pe Șoșoacā! Aceeași deontologi grețoși care susțin la TV toate aberațiile și minciunile Sistemului. Care-i recompenseazā lunar, la timp și bine! Dar asta înseamnā cā Șoșoacā face bine ceea ce face! Cā enerveazā, induce spaima în r#eziști, luptā pentru o cauzā! În timp ce PSD Ciolacu e în comā totalā!”

Ciolacu: „Doriţi vreo bătaie în Parlament? Sau vreţi să ne dăm foc cu benzină în faţa Parlamentului? Nu am înclinaţii către aşa ceva”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat duminică, într-o conferinţă de presă organizată de partidul său la Târgovişte: „Pe dumneavoastră nu vă încearcă sentimentul că PSD mimează Opoziţa la momentul actual?”.

Răspunsul lui Ciolacu: „Nu am… În primul rând, nu aş vrea să-mi dau cu părerea. Aş vrea să iau lucrurile concrete şi le discut cu colegii mei, unde iau deciziile. Ce înseamnă «a mima Opoziţia»?! În acest moment, PSD este în minoritate în Parlament. Există anumite lucruri democratice pe care putem să le facem sau nu putem să le facem. Momentan am avut discuţii pe buget, folosim toate atacurile, atât în Parlament, cât şi în afara Parlamentului. Nu îmi cereţi să…. Doriţi vreo bătaie în Parlament? Sau, nu ştiu, vreţi să ne dăm foc cu benzină în faţa Parlamentului? Nu am înclinaţii către aşa ceva. Îmi cer scuze”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here