Incendiul devastator de la Constanța, soldat cu moartea dramatică a contabilei Simona Stoica (56 de ani), a scos la iveală nu doar incapacitatea revoltătoare a pompierilor de la ISU Dobrogea de a acționa eficient în situații critice, ci și incredibiul șir de tragedii care a lovit familia Stoica.
Când a izbucnit incendiul, Dumitru (Mitică) Stoica se afla în apartamentul de la etajul 6, din blocul de pe Bd. Mamaia din Constanța, alături de soția sa, Simona Stoica. Dându-și seama că nu pot stinge focul și că pericolul e mare, cei doi au fugit pe ușă și au coborât pe scări, pentru a-și salva viața.
Femeia, de meserie contabilă, și-a dat însă seama că trebuie neapărat să-și recupereze laptopul înainte de a se face scrum, pentru că în el avea toate documentele și cifrele specifice jobului său.
„Mergeam împreună afară, dar ea s-a întors după laptop și probabil că nu a mai reușit să iasă pe ușă și s-a dus pe balcon. Avea lucruri importante laptop. Ea e contabilă, ține contabilitatea. Ținea…”, a declarat Mitică Stoica.
Bărbatul a reușit să iasă din bloc, iar în scurt timp se afla împreună cu pompierii, în dreptul apartamentului său, privind neputincioși cum femeia se agăța de balcon și de viață, sufocată de fum și amenințată de flăcări.
Mitică Stoica a trăit momentele cumplite ale căderii în gol a soției sale. A auzit zgomotul înfundat al izbirii de pământ și știa că a pierdut-o. Era a doua tragedie din viața lui, în vremea din urmă. Mai pierduse pe cineva.
„Fiul nostru a murit în Olanda, avea 28 de ani. Stop cardiac… Nu știm nici acum ce a fost exact, nu am primit actele să le vedem”, dezvăluie bărbatul, înghițindu-și lacrimile.
E furios, pentru că simte că soția sa putea fi salvată. „Pompierii au ajuns târziu, nu au dat drumul la apă. Erau lângă mine, jos. Nu au dotare, sigur că ar fi salvat-o dacă aveau o plasă. Uitați-vă pe filmare, că au luat furtunul și nu dădeau drumul. Le-am zis de 4-5 ori: «Dați drumul la furtun!». Se putea să fie mai mică paguba. Ei stăteau jos, erau lângă mine, și ea era sus acolo… Nu aveau nicio saltea, nimic. Vedeau cum stă acolo și țipa… și ea și-a dat drumul. Când a căzut, ei erau jos. Cu o saltea o salvau. Autoscara nu a fost niciodată pusă sau montată”.
Mitică Stoica a fost dus la spital cu arsuri minore. A fost urmărit peste tot de coșmarul clipelor trăite de dimineață. Reporterii l-au urmărit peste tot, iar el le-a spus, măcinat de regrete: „Erau lângă mine când soţia mea a căzut. Le-am spus de 4-5 ori să încerce să o salveze, dar mi-au spus că nu au autoscară”.
Dacă nici atunci când incendiul este, practic, ÎN SPATELE… CURȚII POMPIERILOR (!!!!!), nu-ți vine scara la timp…!!!
[…] Incendiul devastator de la Constanța, soldat cu moartea contabilei Simona Stoica (56 de ani), a scos la iveală nu doar incapacitatea revoltătoare a pompierilor de la ISU Dobrogea de a acționa eficient în situații critice, ci și incredibilul șir de tragedii care a lovit familia Stoica, relatează Ziariștii.com. […]