vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsSurpriză: fugarul Rizea, ex-deputat PSD, a fost extrădat din Republica Moldova! Emoțiii...

Surpriză: fugarul Rizea, ex-deputat PSD, a fost extrădat din Republica Moldova! Emoțiii pentru „băieții“ din servicii și partide care au folosit politicianul-panaramă

-

Surpriză totală: Cristian Rizea, deputat PSD timp de 8 ani (mandatele 2008-2012 și 2012-2016), a fost extrădat de Republica Moldova în România! Fiori pe șira spinării pentru „băieții“ din servicii și partide care l-au folosit.

Cristian Rizea (54 de ani), fostul deputat PSD fugar după ce a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, a fost reținut la Chișinău și extrădat de autoritățile moldovene în România. Evenimentul reprezintă o surpriză de proporții, probabil foarte neplăcută pentru mulți dintre politicienii de top și șefii din instituțiile de forță, care s-au folosit de Rizea și i-au asigurat protecția în ultimii ani. Politicianul condamnat amenințase chiar în repetate rânduri că va da multă lume „în gât“ dacă va ajunge să facă închisoare.

Informația privind extrădarea-surpriză a lui Rizea a fost confirmată de Poliția Română: „În această seară, 27 aprilie, Poliția Română a fost solicitată de autoritățile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliției de Frontieră și urmeaza să fie introdus într-un penitenciar al Administrației Naționale a Penitenciarelor“.

Cristian Rizea a apărut în spațiul public la începutul anilor 2000, când a devenit șef de cabinet al ministrului Tineretului și Sporturilor. La acel moment, el le mărturisea jurnaliștilor că-și propune să strângă bani de-un Ferrari cât mai repede.

- Advertisement -

Ulterior, a făcut carieră în PSD, ocupând diferite funcții – inclusiv pe aceea de președinte al PSD Diaspora – și devenind deputat.

În 2017, Rizea a fost condamnat pentru corupție, dar n-a executat nicio zi din pedeapsă pentru că a fugit la Chișinău. Cum a fost posibil acest lucru, autoritățile (Ministerul de Interne, serviciile de informații) n-au explicat nici până în ziua de azi.

Rizea a participat la operațiune de kompromat a MAI (ministru Bode) împotriva jurnalistei Emilia Șercan 

Din capitala Moldovei – unde ceruse azil politic –, Cristian Rizea a lansat numeroase acuzații și amenințări către diverși generali din serviciile informații și politicieni, făcând de asemenea numeroase dezvăluiri. El a spus în repetate rânduri că, dacă nu „se va avea grijă“ și de el așa cum s-a avut de Sebastian Ghiță, îi va trage pe mulți în jos. Ziaristii.com a scris de mai multe ori despre dezvăluirile pe care Rizea, supărat că nu beneficia de nivelul de protecție al lui Sebi Ghiță, le-a făcut despre fruntași ai PSD și generali din serviciile de informații. Amănunte pot fi citite AICI, AICI, AICI și AICI.

- Advertisement -

Anul trecut, Cristian Rizea a fost pionul principal folosit de conducerea Ministerului de Interne al României, sub comanda liberalului Lucian Bode, în operațiunea de kompromat împotriva jurnalistei Emilia Șercan, care „îndrăznise“ să scrie despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă. Imediat după ce Șercan a depus la Poliție dovezile privind încercările de șantajare și amenințările primite, probele au fost publicate pe un site controlat de Cristian Rizea.

Demersurile României pentru a-l captura pe Rizea au fost foarte anemice, el fiind dat în urmărire generală fără ca statul român să și facă eforturi efective pentru a-l readuce înapoi. De aceea pasul făcut de Guvernul pro-european de la Chișinău acum este unul spectaculos.

Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova l-a declarat pe Rizea persoană indezirabilă și a anunțat că i s-a interzis accesul pe teritoriul țării vecine în următorii 15 ani. Conform comunicatului emis de autoritățile moldovene, există indicii temeinice că Rizea era un pericol pentru securitatea națională: „Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM. Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate mai sus“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Se îngroașă gluma pentru George Simion! Al treilea personaj important care confirmă legăturile liderului AUR cu serviciile rusești: Vlad Filat, fost premier al Moldovei

EDITORIAL CARTIANU: Anchetarea lui Tolontan. Corespondență din pușcărie. Realitatea paralelă creată de RTV

Ce ascunde Guvernul PSD-PNL: coaliția se pregătește să piardă 4,5 miliarde de euro din PNRR, ca să păstreze pensiile speciale! Într-un act oficial se arată că România va primi în 2023 doar 1,9 din cele 6,4 miliarde euro

Circ pentru fraieri: coaliția PSD-PNL anunță „austeritate“, dar îl protejează pe Ciucă, premierul cu pensie specială + salariu la stat

Judecătorul Cristi Danileț revine în magistratură, după 16 luni de surghiun! A câștigat definitiv toate cele trei procese cu CSM

Nicușor Dan a reușit să facă Bucureștiul mai credibil financiar decât România! Agenția Fitch a acordat rating A orașului și remarcă „planul de investiții ambițios“

Avocatul Piperea, portavoce a dezinformării în România, e șocat: „O întreagă lume mă detestă și nu știu de ce. Din 220 de studenți, azi au venit la cursul meu fix 2. Este un evident boicot”

PSD „prelungește“ Revoluția cu 3 zile ca să-l salveze pe Ciolacu! Impostorul vrea certificat de luptător cu rol determinant, deși în Buzău n-a existat fenomen revoluționar în 1989

Ce șarlatanie! După modelul „Vadim – omul anului în lume”, ex-PRM-ista Olguța Vasilescu a cumpărat cu 22.900 de euro, din bani publici, titlul de „cea mai căutată destinație de Paște din Europa” pentru Craiova, de la un SRL belgian!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. N-a fost extradat pentru ca nu a fost cerut de nicio institutie din Romania. Toti stiam ca baiatul asta este la moldoveni, dar nimeni nu s-a dus dupa el. Asa ca moldovenii, si-au facut un pustiu de bine si l-au transmis in Romania. Bravo lor, ca asa au mai scapat de un hot. Abia asteapta pesedistii sa-l faca iar scapat in Italia sau Grecia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -