Acasă Lumea SUA, Canada și Marea Britanie acuză Rusia că încearcă, prin spioni, să...

SUA, Canada și Marea Britanie acuză Rusia că încearcă, prin spioni, să fure vaccinurile anti-Covid la care se lucrează în Occident! Agenții caută să spargă codurile de acces la informații vitale

Guvernul Boris Johnson a lansat joi un atac dur împotriva Rusiei lui Vladimir Putin, dar nu este singurul care arată cu degetul spre Moscova.

Marea Britanie, SUA și Canada au emis o declarație comună în care îi acuză pe spionii ruși că încearcă să uzurpe proprietatea intelectuală din laboratoarele și universitățile care lucrează la dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului.

Cabinetul premierului Boris Johnson are și certitudinea „aproape absolută” că o interferență rusă a avut loc și în campania electorală generală din 2019, din Marea Britanie, notează BBC.

„Este complet inacceptabil faptul că serviciile de informații din Rusia îi vizează pe cei care încearcă să combată pandemia coronavirusului. Marea Britanie va răspunde în continuare la aceste ciber-atacuri și va colabora cu aliații săi pentru a-i aduce în justiție pe cei responsabili pentru aceste acte”, a declarat ministrul britanic de externe, Dominic Raab.

Guvernul britanic acuză grupul cunoscut sub numele de APT29„parte a spionajului rus cu o certitudine de 95%”, că a lansat o serie de atacuri cibernetice, începând din februarie, care vizează stabilimentele unde se efectuează cercetări asupra unui posibil vaccin împotriva Covid-19.

Din câte se pare, atât Universitatea Oxford, cât și Imperial College London s-au numărat printre obiectivele atacului.

Centrul Național pentru Ciber-securitate din Marea Britanie nu a dorit să dezvăluie numărul specific de atacuri sau dacă ele au avut succes, dar indică faptul că acțiunea a avut ca scop mai mult obținerea de informații cu privire la evoluția investigațiilor, decât la boicotarea lucrărilor.

La rândul său, ministrul Dominic Raab a dezvăluit că Guvernul a lansat noi investigații cu privire la ingerința „actorilor ruși” în campania alegerilor generale din 2019.

George Simion, liderul grupării Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR), a făcut şi el jocul Rusiei în Piaţa Victoriei

Raab îi acuză pe ruși că au scăpat documente confidențiale despre negocierile comerciale dintre Regatul Unit și Statele Unite.

O parte din aceste informații au ajuns pe internet și au fost folosite ca armă electorală de opoziția laburistă, la alegerile parlamentare de anul trecut din Marea Britanie, acuză oficialul britanic.

Rusia a declanșat în ultimii ani un război hibrid menit să distrugă forța Occidentului. Prima victimă a fost Crimeea, regiune din Ucraina invadată de Rusia.

A urmat estul Ucrainei, unde și acum este încleștare de forțe între paramilitarii pro-ruși și naționaliștii din bazinul Donețk.

Kremlinul a intervenit și în alegerile din SUA, prin atacul informatic împotriva lui Hillary Clinton, contracandidata actualului președinte, ajutându-l indirect pe Donald Trump să câștige cursa pentru Casa Albă.

Recent, UE a identificat Rusia drept sursă a unui atac concertat cu știri false pe tema pandemiei coronavirus, menit să relativizeze pericolul Covid-19.

Campania a reușit să destabilizeze inițial Europa, dar Bruxelles-ul a reacționat și a anihilat bombardamentul cu fake news rusesc.

România este singura țară din Uniunea Europeană în care manipularea a avut efect în rândul unei părți însemnate a populației, ceea ce are consecințe dramatice: țara a devenit prima din UE ca număr de cazuri noi, iar bilanțul victimelor SARS-CoV-2 crește de la zi la zi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Evenimentul zilei”, fake news grosolan cu două victime: Șerban Huidu și Andreea Esca

loading...

3 COMENTARII

  1. O rusine! Un popor mare, crestin, inteligent, european, in loc sa contribuie la progresul omenirii, se tine de bagat zazanie intre natiuni, de semanat idei nocive, de spionaj, diversiuni, furtisaguri.
    Asa vor sa ramana ei in istorie?

  2. Romania a ajuns sa aibe cei mai multi dobitoci ce cred in conspiratiile ruso-chineze,pentru ca au cei mai multi indivizi ce sunt certati cu munca,deci cu legea: hoti,interlopi ce ajung sa fie protejati de alti hoti,mai mari ,din Sparlament,ce au guvernat numai pentru hoti,impartind banii publici dupa chef!Cu ajutorul spalatilor pe creier au furat 30 ani si spera sa mai fure pentru tot restul vietii,aruncand conspiratii pentru a infecta cat mai multi oameni,ca alegerile parlamentare ,chiar si cele locale sa fie amanate!!!

    • Cum sa fie poporul altfel, dupa 30 de ani in care mafia specializata in manipulare inca din comunism a preluat tara si s-a straduit sa o indobiticeasca? Ce pretentii sa ai la Sputnik, cand vezi ce a facut Amtena 3?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările