vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainJos măștile! Chiar ministrul Finanțelor din Guvernul PSD a cerut, în 2019,...

Jos măștile! Chiar ministrul Finanțelor din Guvernul PSD a cerut, în 2019, să nu se mărească pensiile cu 40%! Teodorovici spunea că, în caz contrar, exploda deficitul

-

Un document oficial dat publicității marți de Ministerul Finanțelor scoate la iveală faptul că însuși ultimul ministru al Finanțelor al PSD, Eugen Orlando Teodorovici, a cerut anul trecut “să se reanalizeze” mărirea pensiilor cu 40%! Actul vine într-un moment în care PSD depune eforturi să arunce în aer bugetul, reintroducând în Parlament noi creșteri de pensii și salarii pentru bugetari.

Conform documentului care îi este atribuit lui Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor din cabinetul Dăncilă, și datat octombrie 2019, majorarea pensiilor cu 40% ar fi făcut imposibilă păstrarea țintei de deficit sub 3% din PIB.

„Orice iniţiativă legislativă să evite angajarea de cheltuieli bugetare suplimentare, astfel încât să se realizeze încadrarea în ţintele de deficit aprobate“

Iată cum explica Teodorovici, negru pe alb, că Legea Pensiilor propusă și votată chiar de PSD este inaplicabilă din simplul motiv că bugetul țării n-are atâția bani la dispoziție: ”Vă adresăm rugămintea de a dispune demersurile necesare astfel încât prin orice iniţiativă legislativă să se evite angajarea de cheltuieli bugetare suplimentare, cu impact pe deficitul bugetar al anului curent şi al anilor următori, precum şi identificarea de economii de cheltuieli bugetare care să nu mai fie angajate pentru alte proiecte, astfel încât să se realizeze încadrarea în ţintele de deficit aprobate/asumate. (…) Una dintre problemele majore identificate de reprezentanţii conducerii departamentului Europa din FMI o reprezintă imlementarea prevederilor Legii 127/2019 privind creşterea pensiilor, în contextul politic actyual şi al riscului politic semnificativ datorat alegerilor parlamentare şi locale de anul viitor corelat cu respectarea limitei privind deficitul bugetar de 3% din  PIB (în cash şi ESA2010). Delegaţia României a menţionat că dacă pentru anul 2020 există posibilitatea stabilirii unei ţinte pentru deficitul bugetar (atât în numerar, cât şi în termeni ESA) în condiţiile creşterii punctului de pensie cu 40% din septembrie 2020 pe seama reducerii drastice a investiţiilor publice, în anul 2021 este puţin probabil să se respecte limita de 3% din PIB corelar cu calendarul privind creşterea pensiilor propus prin Legea 217/2019. Singurul mecanism la dispoziţia autorităţilor române pentru încadrarea în limita de deficit de 3% îl reprezintă prevederea din Legea pensiilor potrivit căreia prin legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal – bugetar se pot stabili majorări diferite pentru punctul de pensie”.

PSD a angajat în Parlament noi cheltuieli cu salariile și pensiile, într-un moment în care România e deja la deficit de 10% din PIB

De când a pierdut guvernarea, PSD nu contenește să angajeze, prin intermediul Parlamentului, noi și noi cheltuieli, fără a prezenta și sursele de finanțare. În principal, e vorba de tot felul de măriri de retribuții și alocații.

- Advertisement -

Luni, prin intermediul Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților, sub bagheta deputatului șaormist Adrian Solomon, PSD a reintrodus în Legea Bugetului mărirea pensiilor cu 40% începând din septembrie. În plus, aceeași comisie a introdus și majorarea salariilor pentru profesori, tot de acum.

Guvernul Orban, încolțit de criza economică profundă generată de epidemie, dar și de cheltuielile deja uriașe cu salariile sectorului bugetar, a emis o Ordonanță de Urgență care amâna creșterea salariilor pentru profesori și majorarea pensiilor cu numai 17%, față de 40%, cât prevedea legea făcută de PSD.

România este deja la 10% deficit din PIB și trebuie să facă față unei anvelope salariale de 12% din PIB în sectorul public. Este cea mai mare pondere din Europa, unde restul țărilor cheltuiesc maximum 10% din buget pe salariile bugetarilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -