sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAlegeri 2020Haosul organizatoric al Primăriei Constanța duce la păruieli electorale între PMP și...

Haosul organizatoric al Primăriei Constanța duce la păruieli electorale între PMP și PER, pentru pozițiile de pe panourile de afișaj. „Popularii” acuză, „verzii” arată că ei sunt victimele, iar Primăria invocă o „eroare umană”

-

În municipiul Constanța, din cauza proastei organizări – de către Primărie și Prefectură – a afișajului electoral pe panourile destinate acestui scop conform reglementărilor legale, deja s-a creat o aprigă dispută publică (având conotații/urmări juridiciare, penale și civile) între două partide participante la alegerile locale din 27 septembrie.

Partidul Milcarea Populară (PMP) a acuzat Partidul Ecologist Român (PER) că i-ar fi distrus și acoperit afișele electorale de pe panourile cu această destinație din Constanța.

În replică, PER demonstrează că nu numai că nu a comis această faptă, dar că, de fapt, PMP este „câinele vinovat care latră primul”, acest partid fiind cel care a pus afișe în spațiul rezervat ecologiștilor!

Totul pornește de la absurditatea organizatorică a instituției desemnate de lege să asigure panotajul electoral: Primăria Constanța, sub directa îndrumare, coordonare și supraveghere a Instituției Prefectului județului. Cum pot fi împărțite cele 21 de spații delimitate (dreptunghiuri cu dimensiunile legale) ale panoului unic, comun pentru alegerile la Primărie și la Consiliul Județean, la… 27 de candidați, câți sunt numai la Primărie (17) și la președinția Consiliului Județean (10), nemaivorbind de listele cu candidații pentru Consiliul Local Municipal și Consiliul Județean?

- Advertisement -

Logic, eficient și corect ar fi ca pentru fiecare tip de alegeri, corespunzător fiecăruia dintre cele patru buletine de vot, să existe câte un panou de afișaj, iar fiecare dintre acestea să aibă spații egale pentru toți candidații, respectiv listele de candidați!

Iată cum s-a derulat, până acum, durul schimb de replici publice dintre PMP și PER, în ordinea cronologică a comunicatelor de presă, pe care le reproducem integral și în forma în care au fost transmise.

Comunicatul PMP Constanța

„PERdanții de la Marea Neagră”

„Partidul Mișcarea Populară, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, a depus în cursul zilei de azi o sesizare către Biroul Electoral de Circumscriptie Constanta, în vederea aplicării prevederilor legale prevazute de art. 108 lit. j si art. 109 din Legea nr. 115/2015 privind distrugerea de afișe electorale, sancțiunea fiind cuprinsă între 600 – 1.000 lei.

- Advertisement -

j) «distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală»;

«Contravențiile prevăzute la art. 108 lit. h)j)k)n)o)v) și w) se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei».

În seara zilei de 02.09.2020, un număr de 20 de afișe au fost vandalizate de către militanți ai Partidului Ecologist Român (PER), care au dat dovadă că sunt «oameni de peșteră, adevărați ecologiști» și au distrus afișele candidatului PMP la Primăria Constanța, Claudiu-Iorga Palaz. Suma pe care va trebui să o plătească PER se ridică la aproximativ 20.000 de lei, amenzi care vor fi aplicate.

Ce fel de ecologiști se pot considera aceștia când pentru a remedia situația creată de ei este necesară folosirea unor cantități de hârtie atât pentru refacerea afișelor, cât și pentru întocmirea proceselor-verbale de contravenție, hârtie pentru care va fi necesară tăierea arborilor?

Comportamentul de «ecologiști de codru» nu face altceva decât să dovedească că Partidul Ecologist Român (PER) este ecologist doar cu numele, iar militanții săi au rămas ancorați în timp în perioada în care civilizația campaniei electorale lipsea cu desăvârșire și domnea «legea parului».

Domnilor ecologiști, PMP Constanța vă cere public să vă revizuiți  comportamentul și să dați dovadă de decență în modul în care vă desfășurați campania electorală, prin a va educa militanții, și să refaceți pe cheltuiala dumneavoastră afișajul Partidului Mișcarea Populară, pe care l-ați distrus.

Comunicatul PER Constanța

„PMP este cel care și-a pus afișele în casetele destinate ecologiștilor!”

“Vă transmitem Comunicatul de presă – Dreptul la replică – la sesizarea depusă astăzi la  Biroul Electoral de Circumscripție Constanța, de către Partidul Mișcarea Populară, împotriva Partidului Ecologist Român.

Menționăm că Partidul Ecologist Român a depus, la rândul său, la Biroul Electoral Județean și Biroul Electoral de Circumscripție Constanța, sesizare pentru  încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea listelor de candidați. Vă mulțumim pentru imparțialitate!

Dreptul la Replică 

Partidul Ecologist Român – Filiala Județeană Constanța a luat act cu surprindere de sesizarea depusă astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța, de către Partidul Mișcarea Populară, prin Președintele Claudiu-Iorga Palaz. 

Conform celor sesizate de dl. Palaz, înțelegem că domnia sa este nemulțumit de faptul că peste afișele electorale postate de PMP au fost lipite afișe electorale ale candidatului PER la Consiliul Județean, dl Daniel Constantin Moraru.

Dorim să adresam, pe această cale, câteva întrebări d-lui Palaz, în acest sens.

1. De ce Partidul Mișcarea Populară nu a respectat caseta alocată, conform ordinii de pe Buletinul de Vot și conform cu Adresa transmisă de Primaria Constanța, către toate partidele, în data de 26.08.2020?

Conform Adresei la care ne referim, PMP și dl Claudiu Palaz trebuiau să posteze afișul electoral pe poziția 2, care îi aparține d-lui Palaz pe Buletinul de vot, și nu pe poziția 7, care îi aparține d-lui Daniel Constantin Moraru!

Ce căutați pe locul d-lui Moraru și al PER, Domnule Palaz? Dvs. aveți poziția 2!

2. În cursul acestei zile, am sesizat situația incorectă creată prin neconcordanța între prevederile BEJ și precizările transmise de Primaria Constanța. Declarații aici: https://www.facebook.com/watch/?v=598371130847876&extid=2TomuZYj4VA2MZfu

Faptul că sunt instalate 30 panouri electorale, ce conțin 21 de casete/poziții numerotate, în situația în care la Primaria Constanța avem 17 candidați validați, iar la Consiliul Județean Constanța avem 10 candidați validați, deci un total de 27 candidați, determină o situație în care, oricum am calcula, rezultă că 6 candidați nu vor avea acces la publicitate electorală!

Facem precizarea că ultimele două fraze din Adresa Primăriei Constanța menționează în mod expres că aceste casete au fost «trasate și numerotate» tocmai pentru a permite accesul la publicictate tuturor candidaților!

Ni se impune, de asemenea, să ne respectăm ordinea de pe Buletinul de vot!

Și întrebăm din nou: Ce căutați pe caseta cu numărul 7, în locul d-lui Daniel Constantin Moraru, domnule Palaz?! Dvs. aveți alocată poziția 2! 

3. Dacă și noi, și cetățenii Constanței, deci și Dvs, Domnule Palaz, am înțeles deja aceleași lucruri simple din ceea ce am prezentat mai sus, și anume că NU EXISTĂ un panou anume pentru cei 17 candidați la Primăria Constanța, distinct de un panou care să fie alocat celor 10 candidați la Consiliul Județean Constanța, atunci ne întrebăm DE CE nu vă ocupați, și Dvs, să sesizați această problemă către BEJ și Primăria Constanței, ca să lămurim, împreună, cetățenii Constanței? Nu este clar, oare, în acest caz, că primii 10 candidați de la CJ Constanța își vor lipi afișele peste primii 10 de la Primăria Constanța? Sau ei… rămân în afara panoului, dacă nu au apucat să fie primii la lipirea afișelor…?!

Oare ce înțeleg votanții noștri din această situație intenționat administrată haotic? Cine și de ce are interes să nu înțeleagă românii, nici ce, nici pe cine, și nici cum să voteze?

Și întrebăm: pe dvs. nu vă interesează ce înțeleg cetățenii, d-le Palaz? Sau vă convine să folosiți un limbaj injurios ca să atacați un partid și să lansați acuzații în loc să vă gândiți la cetățenii Constanței și la drepturi CORECTE și EGALE de informare pentru alegători și pentru candidați.

Ne oprim aici cu întrebările, dar atașăm fotografii în care afișele d-lui Daniel Moraru sunt rupte și aruncate pe jos, iar de pe panouri pe care până aseară afișele candidatului Corina Martin erau afișate regulamentar, pe pozitia 11 (cea care îmi revine pe Buletinul de vot), acum acestea au fost rupte și eliminate. Oare de cine?!

Vă rugăm să probați acuzațiile exprimate, d-le Palaz! Cum dovediți că voluntarii PER au distrus afișele dvs.? Și noi cum să aflăm, oare, cine a rupt aseară și azi-noapte afișele cu Corina Martin și Daniel Moraru? Poate ne ajutați, în acest sens… 

În privința limbajului și ironiilor folosite în postarea d-lui Palaz, îi recomandăm  să abordeze o atitudine corectă și elegantă. La Partidul Ecologist Român nu utilizăm injurii și un asemenea mod de abordare.

Preferăm decența și limbajul curat. Suntem ecologiști!

Întrebare suplimentară, pentru Prefectul Constanței și Primaria Constanța: Este atât de greu, oare, în anul 2020, în România, să avem și noi, ca o țară civilizată, situată in Europa, panouri publicitare dotate cu geamuri de protectie și cu camere video de monitorizare, și care să asigure publicitatea electorală distinctă FIECĂRUI candidat, dar în mod separat pentru Consiliul Județean și Primăria Constanței, astfel încât cetățeanul alegător să înțeleagă ce și pe cine să voteze?

Cerem carificări la cele prezentate mai sus, pentru interesul public al constănțenilor! Respectați Dreptul la INFORMARE! Aceasta e atitudinea #PERfectaPentruConstanta! 

Corina Martin, președinte Organizația Municipală PER Constanța” 

PER: Primăria Constanța dă vina pe o „eroare umană”

„PER Constanța a avut dreptate în privința afișajului pe panourile electorale!”

În urma sesizării depuse ieri la Biroul Electoral de Circumscripție a Municipiului Constanța, de către Partidul Mișcarea Populară, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, Partidul Ecologist Român – Filiala Județeană Constanța a transmis imediat un drept la replică și a depus o Sesizare la același Birou Electoral, prin care a demonstrat că, în privința panourilor de afișaj electoral, am îndeplinit întocmai prevederile transmise de Primăria Constanța, prin Adresa sa din 26.08.2020, în sensul de a ne respecta poziția alocată prin tragere la sorți, pe Buletinul de vot.

În același timp, am sesizat atât Primăria Constanța, cât și Biroul Electoral al Municipiului Constanța în privința inadvertenței create prin nerespectarea dreptului fiecărui participant la procesul electoral de a fi promovat pe aceste panouri, câtă vreme panourile cuprind 21 de casete «trasate și numerotate», în timp ce în procesul electoral avem 17 candidați validați pentru Primăria Constanța și 10 candidați validați pentru Consiliul Județean, deci un total de 27 de participanți la alegeri!

În urma depunerii sesizării noastre (determinată de acuzațiile formulate împotriva noastră de către PMP!), am solicitat clarificări și răspunsuri cu privire la modul în care este gestionată organizarea alegerilor.

Ca urmare a demersurilor noastre, la ora 20.10, în cursul serii, am primit de la Primăria Constanța o adresă de «Erată», în care Primăria recunoaște că mențiunea care făcea referire la respectarea «ordinii rezultate în urma tragerii  la sorți de pe buletinele de vot» a fost introdusă în Adresa din 26.08.2020 «
dintr-o eroare umană»!!! (atașăm ambele adrese).

Nu ne surprinde deloc faptul că am avut dreptate, câtă vreme era limpede și clar că, neavând instalate panouri distincte pentru candidații la CJ Constanța și pentru cei de la Primăria Constanța, NU se respectă dreptul fiecărui participant la alegeri!

Nu ne surprinde nici faptul că la Primăria Constanța se întâmplă în continuare «erori umane», dar ne surprinde și ne nedumerește total lipsa de asumare a răspunderii în privința consecințelor ce au rezultat din această situație!

Facem precizarea că, în continuare, panourile electorale sunt «trasate și numerotate» și continuăm să ne întrebăm cum se împacă «eroarea umană» dintr-o Adresă a Primăriei cu numerotarea a 21 de casete pe fiecare panou (pentru 27 de candidați)!

Ne nedumerește și faptul că într-un oraș european, cum se pretinde a fi Constanța administrată de actuala conducere locală, nu ne permitem să montăm panouri electorale de standarde decente și moderne, care să aibă și geam de protecție, precum și camere video de monitorizare!

Ne surprinde, în plus, lipsa asumării în privința costurilor ce trebuie acoperite acum către noi, PER Constanța, pentru afișele candidatului la Primăria Constanța, Corina Martin, și ale candidatului la CJ, Daniel Constantin Moraru, care au fost în mod rău intenționat distruse și dezlipite de pe panouri, deși respectau întocmai și întru totul prevederile impuse prin Adresa Primăriei Constanța din 26.08.2020!

Și ne mai suprinde ceva:

De ce nu a interesat pe nimeni, dintre «marile» partide tradiționale, să clarifice aceste întrebări de bun-simț, care ar fi trebuit să vină în interesul corectei și deplinei informări a cetățenilor Constanței, pentru a ști ce și pe cine să voteze, în deplină cunostință de cauză? Ce pot înțelege alegătorii dintr-un panou în care candidații la CJ Constanța sunt amestecați cu cei la Primăria Constanța?

De ce pe candidații «marilor partide» tradiționale nu-i interesează dreptul la informare al cetățenilor?

Știu, oare, acești candidați ceea ce aflăm noi în fiecare zi, candidații PER Constanța, în cartierele și pe străzile Constanței – și anume că peste 90% din constănțeni s-au săturat de actuala clasă politică, ce a dovedit, din păcate, indiferența față de nevoile reale ale cetățenilor -, iar această situație determină o stare generalizată de dezamagire și de apatie față de participarea la vot pe 27 septembrie 2020?!

În ce mă privește, am intrat în politică exact din această dezamagire și pentru a pune capăt acestui mod de politică de sfidare a cetățeanului simplu!

Am intrat în politică pentru a apăra drepturile celor mulți și ignorați și pentru a aduce o Politică nouă la Constanța. 

Politica cetățeanului Constanței! Pentru Constanța!

În privința d-lui Claudiu Iorga Palaz, îi cer oficial să prezinte scuze față de acuzațiile și injuriile aduse, pentru a respecta adevărul și principiile unei campanii electorale elegante și decente, așa precum pretindem și derulam noi, Partidul Ecologist Român.

Corina Martin, președinte Organizația Municipală PER Constanța”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -