Pe măsură ce se apropie termenele la care ar urma să se decidă liberarea condiționată a lui Liviu Dragnea din pușcărie, starea de sănătate a acestuia devine tot mai “dramatică”. Într-o postare pe contul său de Facebook, pajul lui “Daddy” anunță că stăpânul său “se simte abandonat, uitat, neglijat!”.
Povestea este cu adevărat lacrimogenă. Cel care a vrut să devină un Erdogan al României, a orchestrat cele mai murdare operațiuni de manipulare, a patronat o corupție și politizare extremă și a ordonat să fie bătuți mii de oameni pe 10 august 2018 a intrat în depresie.
Evident, de vină e “sistemul ticăloșit”, iar Dragnea stă tot mai rău cu sănătatea, emoțional și psihic, după cum se exprimă Codrin Ștefănescu.
Acesta face apel la “cei care-l iubesc” să-i scrie “patriotului aflat la ananghie”.
„Liviu Dragnea nu se simte bine! Nici cu sānātatea, nici emoțional, nici psihic!“
Iată mesajul patetic al lui Codrin Ștefănescu publica joi după prânz: “Am promis cā vā țin la curent! Liviu Dragnea nu se simte bine! Nici cu sānātatea, nici emoțional, nici psihic! Se simte abandonat, uitat, neglijat! I-am spus asearā, la telefon, cā nu trebuie sā cedeze in fața sistemului! E iubit, așteptat de familie și prieteni, suntem alāturi de el! Am înțeles cā nu e scos la muncā, deși are o hotārâre judecătorească in sensul acesta, nu e tratat pentru problemele de sănătate, nu se aplicā nici o lege in ceea ce-l privește! Abuzurile continuā, nimeni nu ia poziție publicā! Iau eu, dacā colegii din partid sunt lași și se fac cā uitā! Are nevoie de susținere și de o vorbā bunā! Cei care vor sā-i scrie, o pot face la adresa: Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandriei nr 154, sector 5, București, cod Postal 51527! Este foarte important pentru el sā-i scrieți! Nu lāsați un patriot aflat la ananghie!“.
https://www.facebook.com/codrin.stefanescu/posts/3841126845946544
L-a apucat „boala deținuților”: cum se apropie termenele de judecată pentru liberarea condiționată îl năpădesc afecțiunile, depresia, nevoile
Dragnea a demarat la începutul acestui an demersurile pentru a i se revizui pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare și, de asemenea, să obțină liberarea condiționată din temniță. Procesul a început deja la ICCJ. După cum a anunțat deja prin apropiați, dacă planul îi reușește și iese din închisoare în următoarele 2-3 luni, intenționează “să-și ia partidul înapoi” și să înlăture actuala conducere a PSD.
Tehnica „îmbolnăvirii”, a „depresiei” și a omului cumsecade care face treabă după gratii a fost aplicată, până acum, de toți marii escroci și corupți ai României condamnați la închisoare.
Între timp, însă, Dragnea a fost inculpat de DNA într-un nou dosar de corupție. În ianuarie 2017 a încercat să cumpere influență și bunăvoința administrației Trump cu contracte din bani publici și posturi în diplomație. Intermediarul care l-a pus în legătură cu lobbiștii americani a fost „uns” consul al României la Bonn. Afaceristul american apropiat de Trump care i-a aranjat celebra poză la masa președintelui a primit și el promisiunea că România va semna contracte pentru achiziția de armament de la firmele sale.
Pentru cât rău a făcut de cel puțin 10 ori mai mult ar trebui să stea la zdup !!!
Sigur că e trist și depresiv, săracu’ Livache (dacă nu cumva deja îl cheamă… LiviA – Sic! –): deși s-a ferit să se aplece după săpunul căzut, la dușuri, deși a stat mai mereu cu fundu’ lipit de pereți, tot n-a scăpat, pen’ căăă… doarme cu gura deschisă!!!!!